Ordonanță de urgență nr. 41/2015
OUG nr. 41/2015
Nu avem informații despre actualitatea OUG nr. 41/2015.
Textul actului
Articolele I–XIV din 14 (pagina 1 din 1)
Art. I
Text inițial · din 30.09.2015
La articolul 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, cu modificările și completările ulterioare, literele b^2) și b^3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"b^2) participarea la concursul pentru ocuparea postului de conducător al compartimentului financiar-contabil este condiționată de deținerea certificatului de atestare a cunoștințelor dobândite în domeniul Sistemului European de Conturi, precum și de cunoașterea reglementărilor europene în domeniu; modul de dobândire sau retragere a certificatului va fi stabilit prin norme metodologice. Atestarea se face gratuit, prin intermediul Școlii de Finanțe Publice și Vamă din cadrul Ministerului Finanțelor Publice; b^3) dobândirea și menținerea certificatului de atestare reprezintă condiție specifică obligatorie pentru ocuparea postului de conducător al compartimentului financiar-contabil, ordonatorii de credite având obligația modificării corespunzătoare a fișelor de post respective. La ocuparea postului de conducător al compartimentului financiar-contabil ordonatorii de credite au obligația de a verifica întrunirea condițiilor prevăzute de prezenta lege;"
Art. II
Text inițial · din 30.09.2015
(1)Termenul prevăzut la art. III din Legea nr. 270/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 18 octombrie 2013, cu modificările ulterioare, se prorogă cu 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(2)Termenul prevăzut la art. V din Legea nr. 270/2013, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2017.
Art. III
Text inițial · din 30.09.2015
Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1.După articolul 55 se introduce un nou articol, articolul 55^1, cu următorul cuprins:
"Art. 55^1. - (1) În cazul dizolvării consiliului local în condițiile art. 55 alin. (1) lit. a) și b), acesta se reconstituie din membrii supleanți, convocarea consilierilor supleanți fiind făcută de către prefect.
(2)Ședința de reconstituire este legal întrunită dacă la aceasta participă un număr de membri supleanți mai mare decât jumătate plus unu din numărul total al consilierilor din consiliul local respectiv.
(3)Prevederile art. 30 alin. (2)-(5) și ale art. 31-35 se aplică corespunzător."
2.După articolul 99 se introduce un nou articol, articolul 99^1, cu următorul cuprins:
"Art. 99^1. - În cazul dizolvării consiliului județean, în condițiile art. 55 alin. (1) lit. a) și b), acesta se reconstituie din membrii supleanți, prevederile art. 55^1 aplicându-se corespunzător."
Art. IV
Text inițial · din 30.09.2015
După alineatul (1) al articolului 82 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), cu sumele aprobate prin hotărâre a Guvernului, din fondurile de rezervă bugetară și de intervenție la dispoziția Guvernului, precum și cu alte sume alocate de la bugetul de stat sau retrase prin acte normative, se majorează, respectiv se diminuează bugetele locale prin decizie emisă de persoana care îndeplinește calitatea de ordonator principal de credite în condițiile art. 117 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și modificările ulterioare, cu avizul administrației județene a finanțelor publice."
Art. V
Text inițial · din 30.09.2015
La articolul 495 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:
"g) prin excepție de la prevederile lit. f), nivelurile impozitelor și taxelor locale se aprobă prin dispoziție a primarului, până la expirarea termenului prevăzut la lit. f), în cazul în care consiliul local este dizolvat, sau prin decizie emisă de către secretarul unității administrativ-teritoriale sau de către persoana desemnată în condițiile art. 55 alin. (8^1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu avizul administrației județene a finanțelor publice până la expirarea termenului prevăzut la lit. f), în cazul în care consiliul local este dizolvat și primarul nu își poate exercita atribuțiile ca urmare a încetării sau suspendării mandatului în condițiile legii, ori în situația în care față de acesta au fost dispuse potrivit legii penale măsuri preventive, altele decât cele care determină suspendarea mandatului și care fac imposibilă exercitarea de către acesta a atribuțiilor prevăzute de lege. Dispoziția primarului, respectiv decizia secretarului sau persoanei desemnate se aduc la cunoștință publică."
Art. VI
Text inițial · din 30.09.2015
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 2 iulie 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1.Alineatul (4) al articolului III se abrogă.
2.Alineatele (5) și (8)-(11) ale articolului III se modifică și vor avea următorul cuprins:
"(5) Pentru reducerea cheltuielilor de personal și încadrarea în numărul maxim de posturi prevăzut la alin. (1) și (2), ordonatorii de credite ai bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, pot reduce numărul de posturi finanțate și, respectiv, pot disponibiliza, în condițiile legii, personalul aferent.
.................................................................
(8)În termen de 20 de zile de la publicarea ordinului ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, prevăzut la alin. (11), în Monitorul Oficial al României, Partea I, prefectul comunică numărul maxim de posturi prevăzut la alin. (1) și (2), pe fiecare unitate/subdiviziune administrativ-teritorială. Comunicările se transmit, în format electronic, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
(9)În situația nerespectării încadrării în numărul maxim de posturi, determinat potrivit alin. (1) și (2), direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice suspendă alimentarea cu cote defalcate din impozitul pe venit și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, repartizate potrivit art. 33 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, până la data la care autoritățile administrației publice locale fac dovada încadrării în prevederile prezentei ordonanțe de urgență.
(10)Instituțiile prefectului și direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice monitorizează încadrarea în numărul de posturi și raportează trimestrial Ministerului Finanțelor Publice situații referitoare la modul de respectare a prevederilor legii de către instituțiile publice locale. În termen de 3 zile de la primirea situațiilor, Ministerul Finanțelor Publice le comunică, în format electronic, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
(11)Anual, prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, se revizuiește media numărului de locuitori prevăzută în tabelul 2 din anexă."
3.În anexă, după punctul 5 se introduce un nou punct, punctul 6, cu următorul cuprins:
"6. În cazul în care unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială a implementat proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile, care prevăd ca indicator de rezultat sau indicator de sustenabilitate postimplementare înființarea unor posturi, atunci numărul maxim al posturilor rezultat în urma aplicării prevederilor pct. 1-5, după caz, se suplimentează cu numărul de posturi prevăzut în proiecte."
Art. VII
Text inițial · din 30.09.2015
La articolul 4 alineatul (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, după litera a) se introduce o nouă literă, litera a^1), cu următorul cuprins:
"a^1) de președinții consiliilor județene, cu avizul prealabil al secretarului unității administrativ-teritoriale sau al persoanei numite de către prefect în condițiile art. 55 alin. (8^1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în situațiile excepționale în care lucrările se execută la imobile situate pe raza unităților administrativ-teritoriale unde consiliul local este dizolvat și primarul nu își poate exercita atribuțiile:
1.ca urmare a încetării sau suspendării mandatului în condițiile legii;
2.în situația în care față de primar au fost dispuse potrivit legii penale măsuri preventive, altele decât cele care determină suspendarea mandatului și care fac imposibilă exercitarea de către acesta a atribuțiilor prevăzute de lege;"
Art. VIII
Text inițial · din 30.09.2015
Articolele 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 126/2005 privind reprezentarea României sau a instituțiilor publice în fața Curții de Arbitraj Internaționale a Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 19 septembrie 2005, aprobată prin Legea nr. 168/2006, cu modificările ulterioare, se modifică și vor avea următorul cuprins:
"Art. 1. - (1) Reprezentarea României sau a instituțiilor publice în fața Curții de Arbitraj Internaționale a Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții sau în fața altui tribunal arbitral internațional, atunci când prin cererile de arbitrare sunt invocate clauze care se referă la protecția reciprocă a investițiilor din tratatele internaționale la care România este parte, se realizează de către Ministerul Finanțelor Publice.
(2)După pronunțarea hotărârilor arbitrale în litigiile prevăzute la alin. (1), Ministerul Finanțelor Publice asigură, dacă este cazul, reprezentarea României sau a instituțiilor publice în eventualele acțiuni judiciare dintr-un stat pe teritoriul căruia se inițiază o procedură de recunoaștere și/sau executare a acestora. În cazuri temeinic fundamentate, Guvernul poate stabili ca reprezentarea României sau a instituțiilor publice în eventualele acțiuni judiciare dintr-un stat pe teritoriul căruia se inițiază o procedură de recunoaștere și/sau executare a hotărârilor arbitrale pronunțate în litigiile prevăzute la alin. (1) să se asigure de o altă instituție publică din subordinea/ coordonarea sa.
(3)Instituțiile sau autoritățile publice care au gestionat problematica ce face obiectul diferendului privind protecția reciprocă a investițiilor au obligația de a comunica informațiile și documentele solicitate de Ministerul Finanțelor Publice, atunci când acestea se află în posesia lor, precum și de a dispune toate măsurile legale pentru ca persoanele competente din cadrul acestora să acorde sprijinul necesar, conform atribuțiilor specifice, în vederea pregătirii apărărilor României de către avocații selectați, inclusiv prin participarea lor la audierile orale programate.
Art. 2. - (1) Pentru reprezentarea României sau a instituțiilor publice în fața Curții de Arbitraj Internaționale a Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții sau în fața altui tribunal arbitral internațional, Ministerul Finanțelor Publice selectează avocați, indiferent de forma de organizare a profesiei, din România sau din străinătate, specializați în litigii arbitrale investiționale internaționale, cu respectarea legislației privind achizițiile publice, și nominalizează arbitrii propuși de partea română în procedurile arbitrale în curs.
(2)Plata cheltuielilor necesare reprezentării României în astfel de litigii, inclusiv plata arbitrilor desemnați de partea română în procedurile arbitrale și a celorlalte taxe arbitrale datorate, conform procedurilor arbitrale, se asigură din bugetul Ministerului Finanțelor Publice.
(3)Eventualele sume de bani dispuse a fi plătite de România prin hotărâri judecătorești sau arbitrale pronunțate în legătură cu diferendele prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2) se suportă din bugetul Ministerului Finanțelor Publice, cu respectarea dreptului Uniunii Europene în materia ajutorului de stat, dacă este cazul.
(4)Pentru asigurarea creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești sau arbitrale, se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să efectueze virări de credite bugetare pe parcursul întregului an bugetar, de la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiași capitol sau de la alte capitole bugetare, prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (4) și (8)-(11) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare."
Art. IX
Text inițial · din 30.09.2015
Ministerul Finanțelor Publice se subrogă în toate drepturile și obligațiile aferente litigiilor aflate pe rolul Curții de Arbitraj Internaționale a Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții sau pe rolul altui tribunal arbitral internațional, atunci când prin cererile de arbitrare sunt invocate clauze care se referă la protecția reciprocă a investițiilor din tratatele internaționale la care România este parte, cu excepția litigiilor în care au fost desemnate alte instituții publice pentru a asigura reprezentarea juridică până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Art. X
Text inițial · din 30.09.2015
(1)Activitatea de administrare fiscală a marilor contribuabili este realizată de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, structură cu personalitate juridică, înființată în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Organizarea și funcționarea se vor reglementa prin hotărârea Guvernului privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
(2)Personalul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili se preia în cadrul noii structuri a Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, în limita numărului de posturi aprobat, în condițiile legii.
(3)Încadrarea personalului în numărul de posturi aprobat și în noua structură organizatorică se face în termenele și cu procedura prevăzută de lege pentru fiecare categorie de personal.
(4)Salarizarea personalului Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili se stabilește la nivelul de salarizare aferent funcțiilor din cadrul aparatului propriu al Agenției Naționale de Administrare Fiscală sau, după caz, din instituțiile subordonate acestuia, în cazul în care nu există funcție similară.
Art. XI
Text inițial · din 30.09.2015
Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1.După alineatul (1) al articolului 286 se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în anul universitar 2015-2016, în statele de funcții ale personalului didactic și de cercetare se pot efectua modificări cu privire la normele universitare ale persoanelor pentru care s-au dat aprobări conform art. 362 alin. (8)."
2.După alineatul (7) al articolului 362 se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:
"(8) Prin excepție de la termenul prevăzut la alin. (7), senatele universitare ale instituțiilor de învățământ pot aproba, la propunerea consiliului de administrație, în anul universitar 2015-2016, continuarea raporturilor juridice de muncă, pentru persoanele aflate sub incidența prevederilor alin. (1)-(6), în funcție de gradul de îndeplinire de către acestea a obligațiilor aferente programelor de studii doctorale."
Art. XII
Text inițial · din 30.09.2015
Prin derogare de la prevederile art. 6 alin. (2) și alin. (6)-(8), art. 10 alin. (1)-(3), art. 11 alin. (2), art. 12 alin. (1)-(3) și (5), art. 13, art. 13^1 alin. (2)-(4), art. 14 alin. (1) și (3), art. 14^1 alin. (2^1), (3), (5) și (6), art. 15 alin. (2) și (3), art. 16^1 alin. (4)-(6), art. 17 alin. (1) și (2), art. 18 alin. (2) lit. a), art. 20 alin. (2) și (3), art. 20^1 alin. (1) și (3), art. 26^2 alin. (2), art. 28 alin. (2), (4) și (5), art. 28^1 alin. (1) lit. a) și b), alin. (2) lit. a) și alin. (4) lit. b) și alin. (8) și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, în situația prevăzută la art. 55 alin. (8) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, operațiunile administrative sunt îndeplinite de către secretarul unității administrativ- teritoriale, iar în situația prevăzută la art. 55 alin. (8^1) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, operațiunile administrative sunt îndeplinite de către persoana numită de prefect, în condițiile legii, acestea putând emite decizii, după caz.
Art. XIII
Text inițial · din 30.09.2015
Prin derogare de la prevederile art. 15 alin. (1) și (3), art. 16, art. 20, art. 21, art. 23 alin. (1), (3) și (4), art. 24 alin. (2) și (4), art. 25 alin. (1), (3) și (6), art. 27 alin. (6), art. 28 alin. (3), art. 29 alin. (4)-(7), art. 33, art. 41 alin. (1) și art. 42 alin. (2) din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în situația prevăzută la art. 55 alin. (8) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, operațiunile administrative sunt îndeplinite de către secretarul unității administrativ-teritoriale, iar în situația prevăzută la art. 55 alin. (8^1) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, operațiunile administrative sunt îndeplinite de către persoana numită de prefect, în condițiile legii, acestea putând emite decizii, după caz.
Art. XIV
Text inițial · din 30.09.2015
Prin derogare de la prevederile art. 14 alin. (4) și (5), art. 17 alin. (1) și (3)-(7), art. 19 alin. (2), (3), (5) și (6), art. 21 alin. (5), art. 23 alin. (5), art. 25 alin. (1), (2) și (5), art. 27 alin. (3), art. 27^1 alin. (1), art. 30 alin. (2) și (5), art. 31 alin. (2)-(4), art. 33 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) lit. b) și art. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, aprobată prin Legea nr. 92/2012, cu modificările și completările ulterioare, în situația prevăzută la art. 55 alin. (8) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, operațiunile administrative sunt îndeplinite de către secretarul unității administrativ-teritoriale, iar în situația prevăzută la art. 55 alin. (8^1) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, operațiunile administrative sunt îndeplinite de către persoana numită de prefect, în condițiile legii, acestea putând emite decizii, după caz.
Modificări aduse
A modificat 25 de articole în 9 acte.
| Actul | Intrat în vigoare | Modificat | Text reconfirmat | Total |
|---|---|---|---|---|
| Legea nr. 50/1991 | 0 | 0 | 1 | 1 |
| Legea nr. 215/2001 | 2 | 0 | 0 | 2 |
| Legea nr. 500/2002 | 0 | 1 | 0 | 1 |
| Legea nr. 273/2006 | 0 | 1 | 0 | 1 |
| Legea nr. 1/2011 | 0 | 0 | 2 | 2 |
| Legea nr. 270/2013 | 0 | 1 | 0 | 1 |
| OUG nr. 126/2005 | 0 | 2 | 0 | 2 |
| OUG nr. 63/2010 | 0 | 1 | 0 | 1 |
| OUG nr. 41/2015 | 14 | 0 | 0 | 14 |
Legea nr. 50/1991 (1 articol)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 4 | Text reconfirmat pct. 1.2, pct. 2.2, pct. 1.3, pct. 2.3 | 30.09.2015 | Vezi textul |
Legea nr. 215/2001 (2 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 55^1 | Intrat în vigoare | 30.09.2015 | Vezi textul |
| Art. 99^1 | Intrat în vigoare | 30.09.2015 | Vezi textul |
Legea nr. 500/2002 (1 articol)
Legea nr. 273/2006 (1 articol)
Legea nr. 1/2011 (2 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 286 | Text reconfirmat | 30.09.2015 | Vezi textul |
| Art. 362 | Text reconfirmat | 30.09.2015 | Vezi textul |
Legea nr. 270/2013 (1 articol)
OUG nr. 126/2005 (2 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 1 | Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3) | 30.09.2015 | Compară |
| Art. 2 | Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), rândul 1, rândul 2, rândul 3, alin-1-2, alin-2-2, alin-3-2, alin-4-2, alin. (5), alin. (6), alin. (7) | 30.09.2015 | Compară |
OUG nr. 63/2010 (1 articol)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. III | Modificat alin. (4), alin. (5), rândul 1, alin. (8), alin. (9), rândul 2, alin. (10), alin. (11) | 30.09.2015 | Compară |
OUG nr. 41/2015 (14 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. I | Intrat în vigoare | 30.09.2015 | Vezi textul |
| Art. II | Intrat în vigoare | 30.09.2015 | Vezi textul |
| Art. III | Intrat în vigoare | 30.09.2015 | Vezi textul |
| Art. IV | Intrat în vigoare | 30.09.2015 | Vezi textul |
| Art. V | Intrat în vigoare | 30.09.2015 | Vezi textul |
| Art. VI | Intrat în vigoare | 30.09.2015 | Vezi textul |
| Art. VII | Intrat în vigoare | 30.09.2015 | Vezi textul |
| Art. VIII | Intrat în vigoare | 30.09.2015 | Vezi textul |
| Art. IX | Intrat în vigoare | 30.09.2015 | Vezi textul |
| Art. X | Intrat în vigoare | 30.09.2015 | Vezi textul |
| Art. XI | Intrat în vigoare | 30.09.2015 | Vezi textul |
| Art. XII | Intrat în vigoare | 30.09.2015 | Vezi textul |
| Art. XIII | Intrat în vigoare | 30.09.2015 | Vezi textul |
| Art. XIV | Intrat în vigoare | 30.09.2015 | Vezi textul |