Ordonanță de urgență nr. 32/2013
OUG nr. 32/2013
Textul actului
Articolele 1–3 din 3 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Text inițial · din 29.04.2013
(1)Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, preia în administrare de la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului obligația de plată în valoare de 119.011.129 lei a Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate.
(2)Obligațiile fiscale ale Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. administrate de către ANAF, datorate și neachitate la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se transmit Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" - S.A. în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, în schimbul stingerii parțiale a debitului restant pe care Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" - S.A. îl are față de Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.
(3)În scopul transmiterii obligațiilor fiscale potrivit alin. (2), organul fiscal competent pentru administrarea creanțelor datorate de Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. eliberează certificatul de atestare fiscală, care conține obligațiile fiscale principale și accesorii datorate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(4)Prin preluarea obligațiilor fiscale prevăzute la alin. (2), începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" - S.A. este noul debitor al acestor obligații fiscale, iar Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A este liberată de plată obligațiilor fiscale transmise.
(5)Sechestrele aplicate asupra bunurilor Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. pentru executarea obligațiilor fiscale transmise potrivit alin. (2) se mențin în scopul garantării obligațiilor fiscale ce fac obiectul preluării.
Art. 2
Text inițial · din 29.04.2013
După transmiterea, respectiv preluarea obligațiilor prevăzute la art. 1 alin. (2), ANAF, prin organul fiscal competent, va proceda la:
a)scăderea din evidența fiscală a obligațiilor fiscale transmise de Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A; și
b)înregistrarea în evidența fiscală a obligațiilor fiscale preluate de Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" - S.A.
Art. 3
Text inițial · din 29.04.2013
Termenele de prescripție prevăzute de lege la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență pentru obligațiile fiscale prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2) rămân aplicabile.
Modificări aduse
A modificat 3 articole în 1 act.
| Actul | Intrat în vigoare | Total |
|---|---|---|
| OUG nr. 32/2013 | 3 | 3 |
OUG nr. 32/2013 (3 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 1 | Intrat în vigoare | 29.04.2013 | Vezi textul |
| Art. 2 | Intrat în vigoare | 29.04.2013 | Vezi textul |
| Art. 3 | Intrat în vigoare | 29.04.2013 | Vezi textul |