Ordonanță de urgență nr. 26/2013
OUG nr. 26/2013
Textul actului
Articolele I–IV din 4 (pagina 1 din 1)
Art. I
Text inițial · din 18.04.2013
Ordonanța Guvernului nr. 63/2001 privind înființarea Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 707/2001, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1.La articolul 1, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) În cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C funcționează inspectorate regionale în construcții și inspectorate județene în construcții, unități fără personalitate juridică."
2.La articolul 1, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
"(4) Conducătorii inspectoratelor regionale, respectiv ai inspectoratelor județene sunt numiți de ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, în condițiile legii."
3.La articolul 6, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Personalul Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C. are calitatea de funcționar public, cu excepția personalului care exercită activități de secretariat, administrative, de protocol și de deservire."
4.La articolul 6, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(4) Încadrarea, salarizarea și acordarea drepturilor salariale ale personalului contractual și ale funcționarilor publici din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C. se stabilesc conform reglementărilor legale în vigoare aplicabile personalului din instituțiile publice finanțate integral de la bugetul de stat."
5.Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 7. - (1) Atribuțiile generale și specifice ale Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C. și ale inspectoratelor regionale în construcții, structura organizatorică a Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C., numărul maxim de posturi, precum și normarea parcului auto și a consumului de carburanți se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(2)Regulamentul de organizare și funcționare a Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C., structura organizatorică detaliată la nivel de direcții, servicii, birouri și compartimente, precum și statul de funcții pentru Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. - aparatul central și inspectoratele regionale se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, la propunerea inspectorului general al Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C."
6.Anexa se abrogă.
Art. II
Text inițial · din 18.04.2013
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, direcțiile regionale din structura organizatorică a Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C. își schimbă denumirea în inspectorate regionale în construcții, unități fără personalitate juridică.
Art. III
Text inițial · din 18.04.2013
Transformarea posturilor personalului contractual încadrat în structura organizatorică a Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C. la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, în funcții publice se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu păstrarea drepturilor salariale.
Art. IV
Text inițial · din 18.04.2013
Ordonanța Guvernului nr. 63/2001 privind înființarea Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 707/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica, după aprobarea acesteia prin lege, în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Modificări aduse
A modificat 6 articole în 2 acte.
| Actul | Intrat în vigoare | Modificat | Total |
|---|---|---|---|
| OG nr. 63/2001 | 0 | 2 | 2 |
| OUG nr. 26/2013 | 4 | 0 | 4 |
OG nr. 63/2001 (2 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 6 | Modificat alin. (1^1), alin. (4) | 18.04.2013 | Compară |
| Art. 7 | Modificat alin. (1), alin. (2), rândul 1 | 18.04.2013 | Compară |
OUG nr. 26/2013 (4 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. I | Intrat în vigoare | 18.04.2013 | Vezi textul |
| Art. II | Intrat în vigoare | 18.04.2013 | Vezi textul |
| Art. III | Intrat în vigoare | 18.04.2013 | Vezi textul |
| Art. IV | Intrat în vigoare | 18.04.2013 | Vezi textul |