Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Ordonanță de urgență nr. 70/2012

OUG nr. 70/2012

În vigoare din 23.11.2012Ultima modificare 23.11.2012Sursa oficială: legislatie.just.ro
Atenție: O modificare cunoscută nu este încă preluată în OUG nr. 70/2012: Legea nr. 96/2013.

Textul actului

Articolele UNIC–UNIC din 1 (pagina 1 din 1)

Articol unic

Text inițial · din 23.11.2012

Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 13 martie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1.La articolul 8, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:

"(3^1) Militarii, polițiștii și personalul civil român din instituțiile sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională trimiși în misiune în teatre de operațiuni din străinătate își exercită dreptul de vot la orice secție de votare constituită în țara în care își desfășoară misiunea. Aceștia vor fi înscriși în lista electorală suplimentară de către președintele biroului electoral al secției de votare și vor vota în baza pașaportului de serviciu."

2.La articolul 27, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) În listele electorale suplimentare utilizate în secțiile de votare din țară vor fi trecute, de către președintele biroului electoral al secției de votare, persoanele care se prezintă la vot și fac dovada că domiciliază pe raza secției de votare respective, însă au fost omise din copia de pe lista electorală permanentă, precum și persoanele care votează potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (4). Persoanele respective pot vota numai în baza actului de identitate și a cărții de alegător."

3.La articolul 27, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:

"(2^1) În listele electorale suplimentare utilizate în secțiile de votare din străinătate vor fi trecuți, de către președintele biroului electoral al secției de votare, cetățenii români din străinătate care fac dovada cu pașaportul cu mențiunea privind stabilirea domiciliului în străinătate că domiciliază pe teritoriul statului în care funcționează secția de votare sau, după caz, într-o țară din colegiul uninominal respectiv, cetățenii români care arată că au reședința pe teritoriul statului în care funcționează secția de votare sau, după caz, într-o țară din colegiul uninominal respectiv, prin prezentarea pașaportului simplu sau, în cazul statelor membre ale Uniunii Europene, și a cărții de identitate, însoțite de documentul emis de autoritățile străine care dovedește reședința în străinătate, persoanele care votează potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (3) și (3^1), precum și persoanele care votează potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (4), în baza actului de identitate și a cărții de alegător."

Modificări aduse

A modificat 3 articole în 2 acte.

ActulIntrat în vigoareModificatCompletat cuTotal
Legea nr. 35/20080112
OUG nr. 70/20121001

Legea nr. 35/2008 (2 articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 8Completat cu alin. (3^1)23.11.2012Compară
Art. 27Modificat alin. (2), alin. (2^1)23.11.2012Compară

OUG nr. 70/2012 (1 articol)

ArticolulModificareaDataText
Articol unicIntrat în vigoare23.11.2012Vezi textul