Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Ordonanță de urgență nr. 122/2011

OUG nr. 122/2011

În vigoare din 29.12.2011Ultima modificare 29.12.2011Sursa oficială: legislatie.just.ro

OUG nr. 122/2011 nu a fost încă verificat față de legislatie.just.ro. Textul poate să nu fie la zi.

Textul actului

Articolele 1–4 din 4 (pagina 1 din 1)

Art. 1

Text inițial · din 29.12.2011

Prin derogare de la prevederile art. 5^4 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă scoaterea din rezerva de stat, cu titlu de împrumut, până la data de 31 octombrie 2012, a cantităților de cărbune energetic și păcură prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, care vor fi acordate unor operatori economici aflați sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri sau în administrarea consiliilor județene ori locale.

Art. 2

Text inițial · din 29.12.2011

(1)În cazul nerestituirii împrumutului prevăzut la art. 1, operatorii economici vor suporta, pentru primele 30 de zile, penalități de întârziere de 0,25% pe zi din valoarea produsului prevăzută în contractul de împrumut, după care Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale va emite facturi pentru valoarea produselor calculate la prețurile pieței, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată luând naștere, prin derogare de la prevederile art. 134^2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, la încasarea parțială sau totală a facturii.

(2)Până la dezdăunarea integrală a Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, operatorii economici debitori vor suporta majorări de întârziere la plată la nivelul celor prevăzute de lege pentru creanțele bugetare, precum și dobânda de referință stabilită de Banca Națională a României, percepute pe toată perioada derulării împrumutului.

(3)Restituirea cantităților de păcură ce vor fi împrumutate se va face ca produs cu conținut de sulf sub 1%, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 470/2007 privind limitarea conținutului de sulf din combustibilii lichizi, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 3

Text inițial · din 29.12.2011

(1)Pentru cantitățile de combustibili ce vor fi împrumutate în baza prezentei ordonanțe de urgență, potrivit art. 1, precum și, după caz, în situația aplicării prevederilor art. 2 alin. (1), se va percepe dobânda de referință stabilită de Banca Națională a României.

(2)Dobânda de referință stabilită de Banca Națională a României va fi percepută la valoarea de piață a combustibililor la data încheierii contractului de împrumut și este scutită de taxa pe valoarea adăugată.

(3)Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale va utiliza, pentru fiecare operator economic, rata medie a dobânzii stabilită de Banca Națională a României, ROBOR la un an, pentru creditele în lei acordate pe piața interbancară, valabilă cu o zi înaintea semnării contractului de împrumut, precum și în situația aplicării prevederilor art. 2 alin. (1), valabilă la data îndeplinirii termenului de restituire a cantității împrumutate.

Art. 4

Text inițial · din 29.12.2011

Împrumutul cantităților de cărbune energetic pentru Societatea Comercială Compania Locală de Termoficare Colterm - S.A. Timișoara, respectiv de păcură pentru Societatea Comercială Uzina Termoelectrică Giurgiu - S.A. și Societatea Comercială Electrocentrale Oradea - S.A., prevăzute în anexă, se poate face până la data de 31 martie 2012, numai după restituirea cantităților de combustibil aprobate și împrumutate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2010 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantități de combustibili pentru unii operatori economici, precum și prorogarea termenului prevăzut la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 3/2010 pentru aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantități de combustibil pentru unii operatori economici, aprobată prin Legea nr. 23/2011.

Modificări aduse

A modificat 4 articole în 1 act.

ActulIntrat în vigoareTotal
OUG nr. 122/201144

OUG nr. 122/2011 (4 articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 1Intrat în vigoare29.12.2011Vezi textul
Art. 2Intrat în vigoare29.12.2011Vezi textul
Art. 3Intrat în vigoare29.12.2011Vezi textul
Art. 4Intrat în vigoare29.12.2011Vezi textul