Ordonanță de urgență nr. 99/2010
OUG nr. 99/2010
Textul actului
Articolele I–II din 2 (pagina 1 din 1)
Art. I
Text inițial · din 16.11.2010
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală pentru renovarea și dezvoltarea spațiului rural prin creșterea calității vieții și diversificării economiei în zonele rurale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 30 iunie 2009, aprobată prin Legea nr. 373/2009, se modifică și se completează după cum urmează:
1.Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, denumit în continuare MADR, alocă fondurilor de garantare, respectiv Fondului de Garantare a Creditului Rural - S.A. și Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii - S.A., sume din Fondul de garantare a creditelor constituit și reconstituit potrivit prevederilor Legii nr. 218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, republicată, cu modificările ulterioare, din sumele provenite din rambursările de credite și plățile de dobânzi efectuate de către băncile comerciale în „Fondul pentru stimularea investițiilor în agricultură” pentru creditele acordate în baza Legii nr. 231/2005 privind stimularea investițiilor în agricultură, industrie alimentară, silvicultură, piscicultură, precum și în activități nonagricole, cu modificările și completările ulterioare, gestionate de MADR până la rambursarea integrală a acestora, precum și din prevederile bugetare anuale aprobate cu această destinație MADR la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare” titlul 80 „Împrumuturi” și din sumele returnate de fondurile de garantare și dobânzile aferente, ca urmare a rambursării creditelor de către beneficiari."
2.După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins:
"Art. 2^1. - MADR va solicita informații privind garanțiile acordate de fondurile de garantare, dovedite prin documente justificative, și se va asigura că fondurile alocate sunt administrate în mod corect și eficient."
Art. II
Text inițial · din 16.11.2010
Alineatele (1) și (2) ale articolului 48 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: "Art. 48. - (1) Anual, din prevederile bugetare ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și din rambursările de credite și plățile de dobânzi efectuate de către băncile comerciale în „Fondul pentru stimularea investițiilor în agricultură” pentru creditele acordate în baza Legii nr. 231/2005 privind stimularea investițiilor în agricultură, industrie alimentară, silvicultură, piscicultură, precum și în activități nonagricole, cu modificările și completările ulterioare, se alocă fondurile necesare garantării finanțărilor, acordate potrivit legii, de către instituțiile finanțatoare fermierilor și procesatorilor de produse agricole pentru finanțarea capitalului de lucru.
(2)Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, conform prevederilor alin. (1), alocă din prevederile bugetare fondurile necesare fondurilor de garantare, de la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare”, titlul 80 „Împrumuturi”. Alocarea fondurilor se face în raport cu gradul de utilizare a celor acordate anterior."
Modificări aduse
A modificat 5 articole în 3 acte.
| Actul | Intrat în vigoare | Modificat | Total |
|---|---|---|---|
| Legea nr. 329/2009 | 0 | 1 | 1 |
| OUG nr. 79/2009 | 1 | 1 | 2 |
| OUG nr. 99/2010 | 2 | 0 | 2 |
Legea nr. 329/2009 (1 articol)
OUG nr. 79/2009 (2 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 2 | Modificat rândul 1, rândul 2 | 16.11.2010 | Compară |
| Art. 2^1 | Intrat în vigoare | 16.11.2010 | Vezi textul |
OUG nr. 99/2010 (2 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. I | Intrat în vigoare | 16.11.2010 | Vezi textul |
| Art. II | Intrat în vigoare | 16.11.2010 | Vezi textul |