Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Ordonanță de urgență nr. 118/2010

OUG nr. 118/2010

În vigoare din 01.01.2011Ultima modificare 01.01.2011Sursa oficială: legislatie.just.ro
Atenție: O modificare cunoscută nu este încă preluată în OUG nr. 118/2010: HG nr. 45/2011.

Textul actului

Articolele I–IV din 4 (pagina 1 din 1)

Art. I

Text inițial · din 01.01.2011

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1.La articolul 3 alineatul (2), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:

"d) autovehiculele definite conform RNTR2 destinate serviciilor de ambulanță și medicină, autovehiculele speciale echipate corespunzător pentru acordarea ajutorului de urgență, precum și autovehiculele speciale destinate serviciilor de descarcerare și stingere a incendiilor;".

2.La articolul 3, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(6) În categoria autovehiculelor prevăzute la alin. (2) lit. d) se încadrează numai acele autovehicule dotate cu echipamente speciale necesare efectuării serviciilor de ambulanță, medicină sau stingere a incendiilor care sunt înscrise în evidența stațiilor de ambulanță, a serviciilor mobile de urgență și de reanimare, precum și a inspectoratelor pentru situații de urgență. În aceeași categorie intră și autovehiculele dotate cu echipamente speciale necesare efectuării serviciilor de ambulanță, medicină sau pentru stingerea incendiilor, deținute de operatorii economici."

3.La articolul 4, după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:

"c) la reintroducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 8."

4.La articolul 5, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Pentru stabilirea taxei, persoana fizică sau persoana juridică, denumite în continuare contribuabil, care intenționează să efectueze înmatricularea autovehiculului va depune documentele din care rezultă dovada dobândirii autovehiculului, precum și elementele de calcul al taxei, prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență."

5.La articolul 6, punctele 1 și 2 ale literei a) a alineatului (1), litera c) și alineatul (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"1. pentru autovehiculele cu norma de poluare Euro 5, Euro 4 sau Euro 3, taxa se calculează pe baza emisiilor de dioxid de carbon [CO(2)] și a taxei specifice exprimate în euro/1 gram CO(2), prevăzute în anexa nr. 1, și a normei de poluare și a taxei specifice exprimate în euro/1 cmc, prevăzute în anexa nr. 2, și a cotei de reducere a taxei, prevăzută în coloana 2 din anexa nr. 4, după formula: Suma de plată = [(A x B x 30%) + (C x D x 70%)] x (100 - E)%, unde: A = valoarea combinată a emisiilor de CO(2), exprimată în grame/km; B = taxa specifică, exprimată în euro/1 gram CO(2), prevăzută în coloana 3 din anexa nr. 1; C = cilindree (capacitatea cilindrică); D = taxa specifică pe cilindree, prevăzută în coloana 3 din anexa nr. 2; E = cota de reducere a taxei, prevăzută în coloana 2 din anexa nr. 4;

2.pentru autovehiculele cu norma de poluare Euro 6 taxa se va determina pe baza formulei prevăzute la pct. 1, odată cu intrarea în vigoare a normei Euro 6 pentru înmatricularea, vânzarea și introducerea în circulație a vehiculelor noi, conform Regulamentului CE nr. 715/2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor;

......................................................................................

c)formula prevăzută la lit. b) se aplică și pentru autovehiculele din categoria M1 cu norma de poluare Euro 3, Euro 4, Euro 5 sau Euro 6 care nu dețin omologare europeană de tip.

......................................................................................

(2)Norma de poluare Euro și valoarea emisiei de CO(2), la care se face referire la alin. (1), sunt cele menționate de Regia Autonomă "Registrul Auto Român" în cartea de identitate a vehiculului, în conformitate cu prevederile normelor metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Pentru autovehiculele care nu dețin omologare europeană de tip a întregului vehicul, aceste elemente se determină în conformitate cu reglementările în vigoare."

6.Anexele nr. 1-3 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1-3 la prezenta ordonanță de urgență.

Art. II

Text inițial · din 01.01.2011

(1)Pentru autovehiculele achiziționate în vederea înmatriculării în România înainte de data de 31 decembrie 2010 și care nu au fost înmatriculate în România până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se aplică nivelul taxei pe poluare pentru autovehicule prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare până la data de 1 ianuarie 2011.

(2)Prin autovehicule achiziționate în vederea înmatriculării în România înainte de data de 31 decembrie 2010 și care nu au fost înmatriculate în România până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în sensul prevederilor alin. (1), se înțelege:

a)autovehiculele pentru care a fost lansată comanda fermă anterior datei de 31 decembrie 2010 și pentru care se face dovada plății integrale sau a unui avans;

b)autovehiculele ce au fost introduse în țară și pentru care se face dovada cu carnet de TIR/CMR/CIM și/sau dovada radierii din țara de proveniență, documente emise înainte de 31 decembrie 2010;

c)autovehiculele pentru care s-a eliberat dovada de înmatriculare provizorie de către autoritățile din țara de proveniență a autovehiculului, emisă înainte de 31 decembrie 2010.

(3)Pentru a beneficia de prevederile alin. (1), persoana fizică sau juridică pe numele căreia urmează a se înmatricula autovehiculul trebuie să fi efectuat achiziția acestuia în vederea înmatriculării și prezintă autorității fiscale competente pentru calculul taxei pe poluare, în vederea luării în evidență, până la data de 31 ianuarie 2011, o cerere însoțită de unul dintre documentele prevăzute la alin. (2) lit. a) sau b), iar în situația prevăzută la alin. (2) lit. c) documentul va fi însoțit și de declarația pe propria răspundere, în formă autentică, din care să reiasă că autovehiculul a fost achiziționat anterior datei de 31 decembrie 2010 în vederea înmatriculării în România și nu a fost înmatriculat în România până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(4)În vederea calculării cuantumului taxei datorate potrivit alin. (1), cererea și documentele prevăzute la alin. (3), înregistrate la autoritatea fiscală competentă, se completează, în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu documentele prevăzute la art. 3 alin. (2) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

(5)Termenele prevăzute la alin. (3) și (4) sunt termene de decădere.

Art. III

Text inițial · din 01.01.2011

În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Mediului și Pădurilor împreună cu Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii vor modifica în mod corespunzător normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 686/2008.

Art. IV

Text inițial · din 01.01.2011

Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.

Modificări aduse

A modificat 8 articole în 2 acte.

ActulIntrat în vigoareModificatCompletat cuTotal
OUG nr. 50/20080314
OUG nr. 118/20104004

OUG nr. 50/2008 (4 articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 3Modificat alin. (2) lit. d), alin. (6)01.01.2011Compară
Art. 4Completat cu lit. c)01.01.2011Compară
Art. 5Modificat alin. (2)01.01.2011Compară
Art. 6Modificat pct. 1, rândul 1, rândul 2, rândul 3, rândul 4, rândul 5, rândul 6, rândul 7, pct. 2, rândul 8, rândul 9, rândul 10, rândul 11, rândul 12, rândul 13, alin. (1) lit. c), alin. (2), rândul 14, rândul 1501.01.2011Compară

OUG nr. 118/2010 (4 articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. IIntrat în vigoare01.01.2011Vezi textul
Art. IIIntrat în vigoare01.01.2011Vezi textul
Art. IIIIntrat în vigoare01.01.2011Vezi textul
Art. IVIntrat în vigoare01.01.2011Vezi textul