Ordonanță de urgență nr. 84/2009
OUG nr. 84/2009
Textul actului
Articolele UNIC–UNIC din 1 (pagina 1 din 1)
Articol unic
Ultima modificare: Legea nr. 391/2009 · din 01.01.2010
Alineatul (1) al articolului 9 din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 9
(1)Certificatele doveditoare care, în perioada 1990-1997, au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 și de Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989, după verificare, potrivit art. 5 alin. (3), (4) și (5), se vor preschimba, la cererea titularului, de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, până la data de 30 aprilie 2010 inclusiv.
Modificări aduse
A modificat 1 articol în 1 act.
| Actul | Intrat în vigoare | Total |
|---|---|---|
| OUG nr. 84/2009 | 1 | 1 |
OUG nr. 84/2009 (1 articol)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Articol unic | Intrat în vigoare | 01.07.2009 | Vezi textul |