Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Ordonanță de urgență nr. 114/2008

OUG nr. 114/2008

În vigoare din 29.09.2008Ultima modificare 29.09.2008Sursa oficială: legislatie.just.roVerificat față de legislatie.just.ro la 03.11.2026

Textul actului

Articolele 1–2 din 2 (pagina 1 din 1)

Art. 1

Text inițial · din 29.09.2008

(1)Se aprobă plata de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății Publice, a sumei de 4.528 mii lei, reprezentând echivalentul în lei a 1.283.929 euro, necesară acoperirii plății TVA aferente bunurilor și serviciilor achiziționate din țară sau importate care fac obiectul programelor privind combaterea HIV/SIDA și tuberculozei în România, cu finanțare nerambursabilă de la Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei, în cadrul Rundei a 6-a de finanțare.

(2)Suma prevăzută la alin. (1) este aferentă derulării primei faze a programelor și este plătibilă în anul 2009.

(3)Eventualele diferențe de curs valutar se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății Publice.

(4)Prevederile alin. (1) și (2) se aplică pentru Programul "Către accesul universal la prevenirea și tratamentul HIV/SIDA, precum și la îngrijirea și asistența socială pentru persoanele vulnerabile și populațiile defavorizate", finanțat prin Acordul de finanțare ROM-607-G03-H, semnat la Geneva la 15 mai 2007, dintre Fundația Romanian Angel Appeal, în calitate de primitor principal, și Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei, și pentru Programul "Lărgirea controlului tuberculozei prin concentrarea asupra grupurilor populaționale sărace și vulnerabile", finanțat prin Acordul de finanțare ROM-607-G04-T, semnat la Geneva la 24 septembrie 2007, dintre Fundația Romanian Angel Appeal, în calitate de primitor principal, și Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei, până la finalizarea acestora.

(5)Programele prevăzute la alin. (4) sunt implementate de Fundația Romanian Angel Appeal și de autorități ale administrației publice centrale și locale, unități subordonate, în coordonarea acestora, organisme neguvernamentale nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, sau organisme neguvernamentale nonprofit, cu personalitate juridică.

Art. 2

Text inițial · din 29.09.2008

(1)Documentele justificative pentru TVA aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate din țară sau importate în nume propriu sau de autorități ale administrației publice centrale și locale, unități subordonate, în coordonarea acestora, organisme neguvernamentale nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, sau organisme neguvernamentale nonprofit, cu personalitate juridică, se depun trimestrial la Ministerul Sănătății Publice de către Fundația Romanian Angel Appeal.

(2)Decontarea sumelor către Fundația Romanian Angel Appeal se face de Ministerul Sănătății Publice pe baza documentației depuse în termen de 30 de zile de la finele fiecărui trimestru.

(3)Documentele justificative pentru TVA aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate până la apariția prezentei ordonanțe de urgență se depun până la finele anului 2008 și se decontează din bugetul anului 2009.

Modificări aduse

A modificat 2 articole în 1 act.

ActulIntrat în vigoareTotal
OUG nr. 114/200822

OUG nr. 114/2008 (2 articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 1Intrat în vigoare29.09.2008Vezi textul
Art. 2Intrat în vigoare29.09.2008Vezi textul