Ordonanță de urgență nr. 101/2008
OUG nr. 101/2008
Textul actului
Articolele 1–5 din 5 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Text inițial · din 05.09.2008
Se aprobă trecerea unui imobil aflat în administrarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, prin Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" din București, ale cărui date de identificare sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia.
Art. 2
Text inițial · din 05.09.2008
(1)Se aprobă darea imobilului prevăzut la art. 1 în folosința gratuită a Ambasadei Franței în România, în vederea construirii unui nou sediu pentru Liceul "Anna de Noailles", pe durata existenței construcției cu această destinație.
(2)Dreptul de folosință gratuită încetează dacă imobilul nu este folosit în conformitate cu destinația sa.
Art. 3
Text inițial · din 05.09.2008
Predarea-preluarea imobilului dat în folosință gratuită potrivit prevederilor art. 2 se face pe bază de protocol încheiat între Ministerul Internelor și Reformei Administrative, prin Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" din București, și Ambasada Franței în România, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Art. 4
Text inițial · din 05.09.2008
(1)Se aprobă trecerea imobilului, identificat potrivit anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2007 privind darea unei părți dintr-un imobil în folosința gratuită a Ambasadei Franței la București, aprobată prin Legea nr. 368/2007, aflat în administrarea Ministerului Apărării, din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a statului.
(2)La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență încetează dreptul de folosință al Ambasadei Franței în România asupra imobilului transmis prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2007, aprobată prin Legea nr. 368/2007.
(3)Predarea-preluarea imobilului identificat potrivit anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2007, aprobată prin Legea nr. 368/2007, se face pe bază de protocol încheiat între Ambasada Franței în România și Ministerul Apărării, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Art. 5
Text inițial · din 05.09.2008
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2007 privind darea unei părți dintr-un imobil în folosința gratuită a Ambasadei Franței la București, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 21 iunie 2007, aprobată prin Legea nr. 368/2007, se abrogă.
Modificări aduse
A modificat 5 articole în 1 act.
| Actul | Intrat în vigoare | Total |
|---|---|---|
| OUG nr. 101/2008 | 5 | 5 |
OUG nr. 101/2008 (5 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 1 | Intrat în vigoare | 05.09.2008 | Vezi textul |
| Art. 2 | Intrat în vigoare | 05.09.2008 | Vezi textul |
| Art. 3 | Intrat în vigoare | 05.09.2008 | Vezi textul |
| Art. 4 | Intrat în vigoare | 05.09.2008 | Vezi textul |
| Art. 5 | Intrat în vigoare | 05.09.2008 | Vezi textul |