Ordonanță de urgență nr. 121/2006
OUG nr. 121/2006
Textul actului
Articolele 1–32 din 32 (pagina 1 din 1)
Capitolul I Dispoziții generale
Art. 1
Text inițial · din 01.01.2007
(1)Prezenta ordonanță de urgență reglementează regimul juridic al substanțelor folosite frecvent la fabricarea ilicită a substanțelor stupefiante și psihotrope, așa cum sunt definite în art. 2 din Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului 273/2004 din 11 februarie 2004 privind precursorii drogurilor, denumit în continuare Regulamentul 273/2004, și în art. 2 din Regulamentul Consiliului 111/2005 privind supravegherea comerțului cu precursori de droguri între Comunitate și statele terțe, denumit în continuare Regulamentul 111/2005, măsurile pentru controlul și supravegherea operațiunilor cu acestea în vederea evitării deturnării lor, precum și măsurile de combatere a operațiunilor ilicite.
(2)Lista substanțelor clasificate folosite în mod frecvent la fabricarea ilicită a drogurilor este cea prevăzută în anexa nr. I la Regulamentul 273/2004, precum și în anexa la Regulamentul 111/2005.
(3)Substanțele clasificate menționate la alin. (2) se clasifică în trei categorii, în raport cu gradul de risc și posibilitatea înlocuirii acestora cu alte substanțe în cadrul procesului de fabricare ilicită a drogurilor.
(4)Termenii și expresiile folosite în prezenta ordonanță de urgență și definite la art. 2 din Regulamentul 273/2004, la art. 2 din Regulamentul 111/2005, precum și la art. 2 din Regulamentul Comisiei 1.277/2005 privind aplicarea Regulamentului 273/2004 și a Regulamentului 111/2005, denumit în continuare Regulamentul 1.277/2005, au înțelesul stabilit prin aceste acte comunitare.
Art. 2
Text inițial · din 01.01.2007
Deținerea, punerea pe piață, importul, exportul și efectuarea de activități intermediare cu substanțe clasificate se realizează cu respectarea obligațiilor stabilite în prezenta ordonanță de urgență.
Art. 3
Text inițial · din 01.01.2007
(1)Contactul operatorilor cu autoritățile, în vederea îndeplinirii obligațiilor stipulate în prezenta ordonanță de urgență, se realizează prin structura specializată din cadrul Agenției Naționale Antidrog, care are rol de ghișeu unic privind precursorii.
(2)Agenția Națională Antidrog este structura de monitorizare a operatorilor și operațiunilor cu substanțe clasificate și neclasificate, de coordonare unitară a activităților în domeniul precursorilor desfășurate de instituțiile competente, precum și de coordonare și asigurare a cooperării acestor instituții cu structurile societății civile și organismele internaționale în domeniul precursorilor și care constituie baza națională centralizată de date în domeniul precursorilor.
Art. 4
Text inițial · din 01.01.2007
Agenția Națională Antidrog aduce la cunoștință operatorilor cu substanțe clasificate și neclasificate liniile directoare elaborate de Comisia Europeană, prevăzute la art. 9 din Regulamentul 273/2004 și la art. 10 din Regulamentul 111/2005, precum și lista substanțelor neclasificate.
Capitolul II Autorizații și declarații
Art. 5
Text inițial · din 01.01.2007
(1)Agenția Națională Antidrog eliberează autorizația prevăzută la art. 3 alin. (2) teza I din Regulamentul 273/2004 și la art. 6 din Regulamentul 111/2005.
(2)Pentru instituțiile învestite cu exercitarea autorității publice ale căror atribuții legale impun desfășurarea de activități cu substanțe clasificate, prevăzute la art. 3 alin. (2) teza II din Regulamentul 273/2004, Agenția Națională Antidrog eliberează o autorizație specială.
(3)Autorizația prevăzută la alin. (1) și autorizația specială prevăzută la alin. (2) se eliberează pe o durată nedeterminată, titularul având obligația să dovedească, la fiecare 3 ani, că îndeplinește condițiile existente la data autorizării. Dovada îndeplinirii de către operator a condițiilor existente la data acordării autorizației se face până la expirarea termenului de 3 ani.
Art. 6
Text inițial · din 01.01.2007
Art. 7
Text inițial · din 01.01.2007
(1)În vederea înregistrării la Agenția Națională Antidrog, înainte de începerea activității, operatorii care pun pe piață substanțe clasificate de categoria 2, atunci când cantitățile de substanțe clasificate depășesc limitele anuale prevăzute în anexa II la Regulamentul 273/2004, precum și operatorii implicați în import, export și activități intermediare cu aceste substanțe declară și actualizează, imediat ce intervine o modificare, adresele locațiilor în care își desfășoară activitățile.
(2)Declarația prevăzută la alin. (1) conține lista substanțelor clasificate din categoria 2, tipul operațiunii vizate și coordonatele de contact ale operatorului.
(3)Pentru operatorii prevăzuți la art. 5 alin. (2) care desfășoară operațiuni cu substanțe clasificate din categoria 2 se realizează o înregistrare specială.
(4)Operatorii care desfășoară operațiuni de export cu substanțe clasificate de categoria 3 în cantități mai mari decât limitele anuale prevăzute în anexa nr. 2 la Regulamentul 1.277/2005 au obligația efectuării înregistrării prevăzute la alin. (1).
Art. 8
Text inițial · din 01.01.2007
(1)Agenția Națională Antidrog autorizează fiecare operațiune de export de substanțe clasificate din categoria 1, din statele nemembre ale Uniunii Europene, precum și orice operațiune de import de substanțe clasificate din categoria 1 care fac obiectul unei declarații în vamă, în statele nemembre ale Uniunii Europene, operațiuni prevăzute la art. 12 și 20 din Regulamentul 111/2005.
(2)Autorizația pentru operațiunea de export și de import este valabilă 6 luni.
Art. 9
Text inițial · din 01.01.2007
(1)Notificarea prealabilă a exporturilor de substanțe clasificate din categoria 1 și a exporturilor de substanțe clasificate din categoriile 2 și 3 cu destinația anumitor țări, prevăzută la art. 11 din Regulamentul 111/2005, se adresează Agenției Naționale Antidrog.
(2)Soluționarea în cazul primirii unei notificări prealabile sau notificarea prealabilă a exportului către țara de destinație se realizează de către formațiunea centrală antidrog din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Art. 10
Text inițial · din 01.01.2007
Condițiile de eliberare, suspendare sau retragere a autorizațiilor ori de efectuare a înregistrărilor, precum și modul în care se face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 5 alin. (3) se stabilesc în regulamentul de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență elaborat de Ministerul Administrației și Internelor și aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Capitolul III Obligații ale operatorilor
Art. 11
Text inițial · din 01.01.2007
(1)Operatorii cu substanțe clasificate de categoriile 1 și 2 comunică Agenției Naționale Antidrog datele de contact ale persoanei responsabile cu această activitate și, după caz, ale înlocuitorului acesteia, desemnate în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Regulamentul 273/2004.
(2)Persoana responsabilă are atribuții expres stabilite de operator pentru supervizarea operațiunilor cu substanțe clasificate și desfășurarea acestora cu respectarea reglementărilor în vigoare.
(3)Orice modificare cu privire la persoana responsabilă sau la înlocuitorul acesteia se comunică imediat Agenției Naționale Antidrog.
Art. 12
Text inițial · din 01.01.2007
(1)Operatorul are obligația de a comunică imediat Agenției Naționale Antidrog orice eveniment neobișnuit sau operațiune cu substanțe clasificate care poate genera ca aceste substanțe să fie deturnate în vederea fabricării ilicite a substanțelor stupefiante ori psihotrope.
(2)Autoritățile competente asigură confidențialitatea datelor furnizate de operator.
Art. 13
Text inițial · din 01.01.2007
(1)Desfășurarea operațiunilor cu substanțe clasificate se face cu respectarea următoarelor obligații:
a)obținerea declarației de utilizare, prevăzută de art. 4 din Regulamentul 273/2004;
b)asigurarea și păstrarea evidenței mișcării zilnice a substanțelor clasificate și întocmirea documentației în conformitate cu prevederile art. 5 din Regulamentul 273/2004 și ale art. 3 și 4 din Regulamentul 111/2005;
c)întocmirea pentru fiecare produs a normelor tehnice specifice privind producția, ambalarea, transportul, depozitarea, manipularea, distrugerea sau neutralizarea acestora, consemnarea, asigurarea și administrarea antidotului în caz de intoxicare, stabilit cu acordul Ministerului Sănătății Publice, în cazul operatorilor care produc substanțe clasificate;
d)asigurarea etichetării, conform dispozițiilor legale în vigoare și cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 7 din Regulamentul 273/2004 și la art. 5 din Regulamentul 111/2005;
e)efectuarea ambalării, conform dispozițiilor legale în materie.
(2)Limitele cantitative anuale, pentru care operatorii implicați în punerea pe piață a substanțelor clasificate din categoria 2 sunt exceptați de la prevederile art. 11 și art. 13 alin. (1) lit. a) și b), sunt cele prevăzute în anexa II la Regulamentul 273/2004.
Art. 14
Text inițial · din 01.01.2007
(1)Păstrarea și depozitarea substanțelor clasificate se fac cu respectarea dispozițiilor legale privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
(2)În încăperile în care se depozitează substanțe clasificate nu se vor depozita alte materiale sau produse, cu excepția cazurilor în care spațiile respective sunt autorizate, potrivit legii, pentru păstrarea substanțelor toxice ori stupefiante.
Art. 15
Text inițial · din 01.01.2007
(1)Operatorii cu substanțe clasificate din categoriile 1, 2 și 3 comunică Agenției Naționale Antidrog, până la data de 15 februarie a anului următor, informațiile prevăzute la art. 17 din Regulamentul 1.277/2005.
(2)Operatorii prevăzuți la alin. (1) depun la Agenția Națională Antidrog, până la data de 10 iunie a anului în curs, estimarea producției și importului pentru anul următor.
Art. 16
Text inițial · din 01.01.2007
(1)Operatorii care desfășoară operațiuni de import, export și tranzit cu substanțe clasificate din categoriile 1 și 2 furnizează Agenției Naționale Antidrog informațiile prevăzute la art. 18 din Regulamentul 1.277/2005.
(2)Agenția Națională Antidrog are obligația să raporteze Organului Internațional de Control al Stupefiantelor, prevăzut la art. 2 lit. k) din Regulamentul 111/2005, situațiile statistice trimestriale și anuale pentru substanțele clasificate.
Art. 17
Text inițial · din 01.01.2007
Controlul respectării dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență se exercită, potrivit atribuțiilor ce le revin în domeniile lor de activitate, de persoane anume desemnate din Ministerul Sănătății Publice, Agenția Națională pentru Substanțe și Preparate Chimice Periculoase, Autoritatea Națională a Vămilor, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Agenția Națională Antidrog.
Art. 18
Text inițial · din 01.01.2007
(1)În vederea exercitării controlului respectării dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență de către organele abilitate, operatorii au obligația:
a)de a permite accesul în locațiile în care își desfășoară activitățile;
b)de a permite verificarea documentelor în baza cărora își desfășoară activitatea și a documentelor comerciale;
c)de a permite prelevarea, dacă este necesar, de probe, conform dispozițiilor regulamentului de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
(2)Autoritățile publice cu competențe de cercetare penală au dreptul să indisponibilizeze pentru verificări mijloacele de transport pentru o perioadă rezonabilă, în raport de circumstanțe.
Capitolul IV Contravenții și infracțiuni
Art. 19
Text inițial · din 01.01.2007
Constituie contravenții următoarele fapte:
a)nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 11 alin. (1) și (3), art. 12 alin. (1), art. 13 alin. (1) și art. 14;
b)împiedicarea exercitării dreptului prevăzut la art. 18 alin. (1);
c)netransmiterea datelor prevăzute la art. 15 și art. 16 alin. (1).
Art. 20
Text inițial · din 01.01.2007
Contravențiile prevăzute la art. 19 se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 10.000 lei.
Art. 21
Text inițial · din 01.01.2007
(1)Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 19 și 20 se efectuează de personalul împuternicit al autorităților prevăzute la art. 17.
(2)Prevederile art. 19 și 20 se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 22
Text inițial · din 01.01.2007
(1)Punerea pe piață, importul, exportul, producerea, fabricarea, oferirea, furnizarea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, plasarea pe piață, procurarea, cumpărarea, sinteza, extracția, experimentarea, activitățile intermediare, astfel cum sunt acestea definite în art. 2 lit. e) din Regulamentul 111/2005, cumpărarea sau deținerea de substanțe clasificate, echipamente ori materiale, fără drept, constituie infracțiune și se pedepsesc cu închisoare de la 1 an la 5 ani.
(2)Constituie infracțiune și comercializarea de substanțe clasificate către operatori economici ori persoane fizice neautorizate sau neînregistrate, în conformitate cu art. 6-8 din Regulamentul 111/2005, pentru activitatea cu astfel de substanțe și se sancționează cu pedeapsa prevăzută la alin. (1).
(3)Săvârșirea faptelor prevăzute la alin. (1) și (2) în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită a drogurilor se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Art. 23
Text inițial · din 01.01.2007
Trecerea peste frontieră a substanțelor clasificate, fără documentele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, constituie infracțiunea de contrabandă calificată, prevăzută și pedepsită de art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.
Art. 24
Text inițial · din 01.01.2007
(1)În cazul infracțiunilor prevăzute la art. 22 și 23 se dispune confiscarea substanțelor clasificate în condițiile legii.
(2)În cazul în care substanțele clasificate care au făcut obiectul infracțiunilor prevăzute la art. 22 nu se găsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
Art. 25
Text inițial · din 01.01.2007
Urmărirea penală în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 22 și 23 se realizează de către procurori din cadrul Direcției de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Art. 26
Text inițial · din 01.01.2007
(1)Distrugerea substanțelor clasificate confiscate sau predate în custodie la încetarea activității, care nu pot fi valorificate, se face în condiții ecologice, printr-un operator autorizat în condițiile legii, în prezența unei comisii din care face parte persoana responsabilă de activitatea cu substanțe clasificate a operatorului care realizează distrugerea și, după caz, a celui de la care au fost confiscate, un reprezentant al formațiunii antidrog competente teritorial și un specialist în protecția mediului.
(2)Distrugerea substanțelor clasificate depreciate calitativ se poate face de operator, în prezența comisiei prevăzute la alin. (1).
(3)O copie a procesului-verbal de distrugere se comunică Agenției Naționale Antidrog.
Capitolul V Dispoziții tranzitorii și finale
Art. 27
Text inițial · din 01.01.2007
(1)Agenția Națională Antidrog și celelalte autorități cu competențe în domeniul substanțelor clasificate și neclasificate cooperează cu societatea civilă în activitatea de prevenire a deturnării acestor substanțe din circuitul licit.
(2)Autoritățile prevăzute la art. 17 sunt obligate să colaboreze pentru realizarea scopului prezentei ordonanțe de urgență.
Art. 28
Text inițial · din 01.01.2007
(1)Autorizațiile eliberate în baza Legii nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru substanțe clasificate de categoria 1 își păstrează valabilitatea până la expirarea termenului de 3 ani de la data eliberării, dată la care autorizația va fi eliberată potrivit prevederilor art. 5.
(2)În termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, operatorii care desfășoară operațiuni cu substanțe clasificate de categoriile 2 și 3 sunt obligați să-și declare locațiile.
Art. 29
Text inițial · din 01.01.2007
Agenția Națională Antidrog este autoritatea națională competentă în sensul prevederilor Regulamentului 273/2004, Regulamentului 111/2005 și ale Regulamentului 1.277/2005.
Art. 30
Text inițial · din 01.01.2007
Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu prevederile Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care nu se dispune altfel.
Art. 31
Text inițial · din 01.01.2007
Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.
Art. 32
Text inițial · din 01.01.2007
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă:
a)Legea nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 13 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare;
b)art. 9 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000, cu modificările și completările ulterioare;
c)Hotărârea Guvernului nr. 1.121/2002 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 23 octombrie 2002, cu modificările și completările ulterioare.
Prezenta ordonanță de urgență asigură aplicarea Regulamentului 273/2004, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L47 din 18 februarie 2004, a Regulamentului 111/2005, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L22 din 26 ianuarie 2005, și a Regulamentului 1.277/2005, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. 202 din 3 august 2005.
Modificări aduse
A modificat 32 de articole în 1 act.
| Actul | Intrat în vigoare | Total |
|---|---|---|
| OUG nr. 121/2006 | 32 | 32 |
OUG nr. 121/2006 (32 de articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 1 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 2 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 3 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 4 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 5 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 6 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 7 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 8 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 9 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 10 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 11 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 12 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 13 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 14 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 15 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 16 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 17 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 18 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 19 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 20 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 21 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 22 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 23 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 24 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 25 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 26 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 27 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 28 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 29 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 30 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 31 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |
| Art. 32 | Intrat în vigoare | 01.01.2007 | Vezi textul |