Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Ordonanță de urgență nr. 109/2005

OUG nr. 109/2005

În vigoare din 22.07.2005Ultima modificare 01.10.2011Sursa oficială: legislatie.just.ro

Ultima verificare a OUG nr. 109/2005 față de legislatie.just.ro a fost la 15.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

Textul actului

Articolele 1–37 din 138 (pagina 1 din 3)

Capitolul I Dispoziții generale

Art. 1

Ultima modificare: Legea nr. 102/2006 · din 01.10.2006

(1)Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență constituie cadrul general pentru organizarea, efectuarea și asigurarea desfășurării transporturilor rutiere de mărfuri și de persoane, precum și a activităților conexe acestora pe teritoriul României, în condiții de siguranță și calitate, cu respectarea principiilor liberei concurențe, garantarea accesului liber și nediscriminatoriu la piața transportului rutier și a măsurilor de protecție a mediului înconjurător, a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice și pentru satisfacerea necesităților economiei naționale și nevoilor de apărare ale țării.

(2)Activitățile de transport rutier, precum și activitățile conexe acestora se desfășoară astfel încât să fie respectate reglementările în vigoare privind condițiile de lucru, de exploatare a vehiculelor rutiere și de utilizare a infrastructurii rutiere, precum și condițiile privind siguranța circulației.

(3)În toate raporturile generate de activitatea de transport rutier și de activitățile conexe acesteia, protecția vieții umane și a mediului este prioritară.

Art. 2

Ultima modificare: Legea nr. 102/2006 · din 01.10.2006

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență privind accesul la activitatea de transport nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu:

a)vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri, a căror masă totală maximă autorizată, inclusiv remorca sau semiremorca, nu depășește 3,5 tone;

b)autovehicule rutiere destinate transportului de persoane, care, prin construcție și echipare, sunt destinate să transporte maximum 9 persoane, inclusiv conducătorul auto;

c)vehicule rutiere aparținând instituțiilor din sistemul național de apărare;

d)vehicule rutiere utilizate pentru transporturi poștale care sunt efectuate în cadrul unui serviciu public;

e)vehicule rutiere care transportă medicamente, produse și echipamente medicale necesare intervențiilor în caz de catastrofe și calamități;

f)vehicule rutiere speciale destinate serviciilor medicale de urgență;

g)vehicule rutiere special amenajate care le fac improprii pentru transportul mărfurilor;

h)vehicule rutiere care transportă vehicule avariate sau defecte;

i)vehicule rutiere supuse testelor rutiere în vederea perfecționării tehnice;

j)vehicule rutiere speciale utilizate pentru servicii funerare;

k)tractoare utilizate exclusiv pentru lucrări agricole și forestiere;

l)vehicule istorice.

Art. 2^1

Text inițial · din 01.10.2006

Transportul public local se reglementează prin legi speciale.

Art. 3

Ultima modificare: OG nr. 27/2010 · din 03.09.2010

(1)În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

1.activitate conexă transportului rutier - activitate complementară care se desfășoară în legătură cu transportul rutier;

2.activitate de transport rutier - suma operațiunilor de transport care asigură, nemijlocit, deplasarea mărfurilor sau a persoanelor, cu ajutorul vehiculelor sau al combinației de vehicule, pe distanțe și în condiții prestabilite;

3.autoturism - autovehicul cu cel puțin 4 roți și o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, conceput și construit pentru transportul de persoane, care are cel mult 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto;

4.autobuz - autovehicul cu cel puțin 4 roți și o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, conceput și construit pentru transportul de persoane pe scaune și în picioare, și care are mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto;

5.autobuz urban - autobuz la care majoritatea locurilor sunt în picioare;

6.autocar - autobuz cu mai mult de 22 de locuri pe scaune, destinat și echipat numai pentru transportul de persoane așezate pe scaune, având spații speciale pentru transportul bagajelor pe distanțe mari, amenajat și dotat pentru a asigura confortul persoanelor transportate, având interdicția de a transporta persoane în picioare;

7.autorizație de transport internațional - document care dă dreptul unui operator de transport rutier să efectueze în anumite condiții unul sau mai multe transporturi de tranzit sau destinație pe teritoriul unui stat, pe perioada sa de valabilitate;

8.autogară - spațiu special delimitat, amenajat și dotat pentru a permite plecarea și sosirea autobuzelor, inclusiv a celor aflate în tranzit, asigurând urcarea sau coborârea persoanelor, precum și condiții și servicii pentru autobuze și pentru persoanele aflate în așteptare;

9.cap de traseu - punct de plecare sau punct de destinație, aferent unui traseu, utilizat pentru urcarea/coborârea persoanelor transportate prin servicii regulate de transport rutier public. În condițiile în care în interiorul unei localități există două sau mai multe puncte de plecare sau de destinație, după caz, localitatea respectivă va fi considerată cap de traseu;

10.cabotaj - operațiune de transport rutier efectuată de către un operator de transport rutier străin între cel puțin două puncte de încărcare/descărcare aflate pe teritoriul României; deplasarea fără încărcătură a unui vehicul rutier între două operațiuni consecutive de transport internațional nu este considerată cabotaj;

11.certificat de competență profesională - document care atestă pregătirea profesională a unei persoane în domeniul transporturilor rutiere;

12.certificat de transport în cont propriu - document prin care se atestă că întreprinderea îndeplinește condiția de competență profesională, aceasta având acces la activitatea de transport rutier în cont propriu;

13.contract de închiriere de vehicule rutiere - contract încheiat în formă autentică, prin care un locator, persoană fizică sau juridică, transmite, contra cost, dreptul de folosință pe perioadă determinată a unuia sau mai multor vehicule, fără conducător auto, către o altă persoană fizică sau juridică, numită locatar;

14.copia conformă a certificatului de transport în cont propriu - documentul eliberat de autoritatea competentă pentru fiecare dintre autovehiculele sau ansamblurile de vehicule rutiere deținute în condițiile prezentei ordonanțe de urgență și utilizate de întreprindere, altele decât cele menționate la art. 2, cu care se efectuează operațiuni de transport rutier în cont propriu, numai cu respectarea reglementărilor naționale și internaționale în domeniul transporturilor rutiere;

15.copia conformă a licenței de transport - documentul eliberat de autoritatea competentă pentru fiecare dintre autovehiculele sau ansamblurile de vehicule rutiere deținute în condițiile prezentei ordonanțe de urgență și utilizate de operatorul de transport rutier la operațiuni de transport rutier, altele decât cele menționate la art. 2, numai cu respectarea reglementărilor naționale și internaționale în domeniul transporturilor rutiere;

16.cursă - traseu parcurs de un autobuz care, după atingerea capului de traseu de destinație, revine la capul de traseu de plecare, în cadrul aceleiași operațiuni de transport de persoane;

16^1.declarație pentru transportul internațional de persoane, act prin care un operator de transport declară că va efectua transport rutier public în calitate de subcontractant în cadrul unui serviciu regulat de transport de persoane în trafic internațional;

16^2.defecțiune tehnică minoră - defecțiune tehnică ce nu are efect semnificativ asupra siguranței rutiere și protecției mediului, precum și alte neconformități minore, inclusiv în ceea ce privește identificarea vehiculului rutier;

16^3.defecțiune tehnică majoră - defecțiune tehnică ce are efect semnificativ asupra siguranței rutiere, inclusiv în ceea ce privește ceilalți participanți la trafic, și asupra protecției mediului, precum și alte neconformități majore, inclusiv în ceea ce privește identificarea vehiculului rutier;

16^4.defecțiune tehnică periculoasă - defecțiune tehnică ce constituie un risc imediat privind siguranța rutieră;

17.document de transport - document care se află la bordul autovehiculului rutier pe toată durata derulării transportului, având înscrise date privind întreprinderea care efectuează transportul, expeditorul, beneficiarul transportului, mărfurile sau persoanele transportate, după caz, și care trebuie să facă posibilă stabilirea categoriei și a tipului de transport rutier efectuat;

18.grafic de circulație - document care conține denumirea traseului, autogările, stațiile publice și capetele de traseu aflate pe un traseu, distanțele dintre acestea, orele de plecare, respectiv de sosire, zilele în care se efectuează transporturile;

19.grup de persoane dinainte constituit - grup pentru care o organizație sau o persoană autorizată care este responsabilă cu încheierea contractului și plata colectivă a serviciilor a primit rezervările și a efectuat plățile înainte de plecare. Pe tot parcursul transportului componența grupului trebuie să rămână aceeași;

20.inspecție tehnică periodică - operațiune de control periodic al vehiculelor aflate în exploatare, care privește în principal sistemele și componentele acestora ce contribuie la siguranța circulației, protecția mediului și încadrarea în categoria de folosință;

21.intermediere în transporturile rutiere - activitatea unei întreprinderi cu scop patrimonial care constă în preluarea de la beneficiari a comenzilor de transport rutier în trafic național și/sau internațional, acestea urmând a fi executate de intermediar, în numele său, prin intermediul unuia sau mai multor operatori de transport;

21^1.încărcătura utilă admisibilă - diferența dintre masa totală maximă autorizată și masa proprie a vehiculului rutier;

22.întreprindere - agent economic, persoană fizică, asociație familială sau persoană juridică, cu/fără scop patrimonial, orice asociație ori grup de persoane fără personalitate juridică, cu/fără scop patrimonial, sau orice organism oficial care are personalitate juridică ori care depinde de o autoritate care are această personalitate;

23.licență pentru activități conexe transportului rutier - document care dă dreptul unei întreprinderi să desfășoare activități conexe transportului rutier;

24.licență de transport - document prin care se atestă că întreprinderea îndeplinește condițiile de onorabilitate, capacitate financiară și competență profesională, aceasta având acces la transportul rutier public;

25.licență de traseu - document care dă dreptul operatorului de transport rutier să efectueze transport rutier public de persoane prin servicii regulate sau servicii regulate speciale în trafic național pe un anumit traseu, conform programului de transport;

26.masă totală maximă autorizată - masa totală maximă a unui vehicul rutier, așa cum este declarată de constructorul acestuia;

28.omologare - procedura administrativă prin care autoritatea competentă certifică, conform legislației în vigoare, că un tip de vehicul, un sistem sau o componentă ori o entitate tehnică independentă satisface cerințele tehnice prevăzute de reglementările în vigoare;

29.operator de transport rutier - orice întreprindere care deține certificat unic de înregistrare, având ca obiect de activitate activitatea de transport rutier, deținătoare a unei licențe de transport și care efectuează transport rutier public cu vehicule rutiere deținute cu orice titlu, cu excepția comodatului, denumite în continuare vehicule deținute;

30.operator de transport rutier român - operator de transport rutier cu sediul sau cu domiciliul în România;

31.operator de transport rutier străin - operator de transport rutier cu sediul sau cu domiciliul în străinătate, autorizat să efectueze transporturi rutiere internaționale;

32.operator pentru activități conexe transportului rutier - orice întreprindere care desfășoară activități conexe transportului rutier și care a obținut în prealabil licența pentru activități conexe transportului rutier;

33.persoană desemnată - persoană fizică, managerul activității de transport rutier, care îndeplinește pentru întreprindere condițiile de onorabilitate și competență profesională, care este angajată pe bază de contract de muncă să conducă, permanent și efectiv, activitatea de transport a întreprinderii;

34.program de transport interjudețean - program întocmit și aprobat de autoritatea competentă, prin care se stabilesc traseele pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate, graficele de circulație, capetele de traseu, autogările, stațiile publice, numărul autovehiculelor necesare, precum și capacitatea de transport minimă a acestora. Capacitatea de transport a autovehiculului este dată de numărul de locuri pe scaune înscris în certificatul de clasificare pe stele sau categorii;

35.program de transport județean - program propus și aprobat de consiliile județene prin care se stabilesc traseele pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate, graficele de circulație, capetele de traseu, stațiile publice, tipul, capacitatea și numărul autovehiculelor necesare;

36.serviciu regulat de transport de persoane - serviciu de transport public de persoane care asigură transportul persoanelor, potrivit graficelor de circulație, pe trasee specificate, în care urcarea/coborârea persoanelor transportate în/din autovehicul se face în puncte de oprire dinainte stabilite; serviciul regulat de transport de persoane presupune obligația respectării graficelor de circulație, acesta fiind accesibil oricărei persoane, putând fi condiționat cel mult de o rezervare prealabilă;

37.serviciu regulat special de transport de persoane - serviciu de transport public de persoane efectuat la solicitarea unui beneficiar, prin care se asigură doar transportul anumitor categorii determinate de persoane, în măsura în care acest serviciu se desfășoară în condițiile prevăzute la pct. 36. Serviciul regulat special de transport de persoane include:

a)transportul muncitorilor între domiciliu și locul de muncă;

b)transportul elevilor și al studenților spre și dinspre instituțiile de învățământ;

c)transportul militarilor și al familiilor acestora între domiciliu și unitatea militară;

38.stație publică - punct de pe traseul unui serviciu regulat de transport de persoane, amenajat corespunzător, semnalizat printr-un indicator rutier și care să aibă în dotare un panou suplimentar pe care este atașat orarul conform căruia opresc autovehiculele pentru urcarea și coborârea persoanelor transportate;

39.serviciu ocazional de transport de persoane - activitate de transport public de persoane, realizată pe bază de contract unic pentru fiecare cursă, care nu poate fi definită ca serviciu regulat sau ca serviciu regulat special, prin care se transportă grupuri de persoane dinainte constituite, la inițiativa unei persoane, cu ocazia unor evenimente, manifestări speciale, călătorii circulare cu caracter de agrement, turism și altele asemenea;

40.traseu - parcurs care asigură legătura dintre capul de traseu de plecare și capul de traseu de destinație, pe care se efectuează transport rutier public de persoane prin servicii regulate și servicii regulate speciale. În funcție de amplasarea capetelor de traseu și de itinerarul dintre acestea, traseele pot fi locale, județene, interjudețene și internaționale. Traseele dintr-o asociație de dezvoltare intercomunitară având ca obiect transportul public rutier de persoane prin servicii regulate sunt considerate trasee locale. Traseele dintre municipiul București și alte localități sunt trasee interjudețene, cu excepția traseelor dintre municipiul București și localitățile din județul Ilfov, care sunt trasee locale. Traseele dintre aceleași două capete de traseu pe itinerare diferite se consideră trasee diferite;

41.transport rutier - operațiune prin care se realizează deplasarea persoanelor sau a mărfurilor cu un autovehicul ori cu un ansamblu de vehicule rutiere, pe un drum deschis circulației publice, chiar dacă vehiculele respective sunt, pe o anumită porțiune a traseului, transportate la rândul lor pe sau de alte vehicule ori dacă autovehiculele se deplasează fără încărcătură. Operațiunile de încărcare/descărcare și de întocmire/distribuire a documentelor însoțitoare transportului, realizate sau supravegheate de conducătorul vehiculului ori al ansamblului de vehicule, sunt operațiuni incluse în activitatea de transport;

42.transport rutier cu mase totale maxime autorizate depășite - transport rutier efectuat cu vehicule rutiere ale căror mase, inclusiv încărcătura acestora, depășesc masa totală maximă autorizată prevăzută în certificatul de înmatriculare;

43.transport rutier în trafic național - transport rutier care se efectuează între două localități situate pe teritoriul României, fără a depăși teritoriul statului;

44.transport rutier în trafic internațional - transport rutier care se efectuează între localitatea de plecare și localitatea de destinație, situate pe teritoriul a două state diferite, cu sau fără tranzitarea unuia ori mai multor state;

45.transport rutier în zona de mic trafic de frontieră - transport rutier care implică deplasarea unui vehicul rutier de pe teritoriul unui stat pe teritoriul statului învecinat, pe o distanță de cel mult 30 km față de frontieră, dacă acordurile bilaterale încheiate între statele respective nu prevăd altfel;

46.transport rutier local - transport rutier efectuat în interiorul zonei administrativ-teritoriale a unei localități, fără a depăși limitele acesteia;

46^1.transport rutier local de persoane - transportul rutier public de persoane prin servicii regulate, efectuat în interiorul unei localități, precum și în limitele unei asociații intercomunitare având ca obiect transportul rutier public de persoane, este considerat transport local;

47.transport rutier județean - transport rutier care se efectuează între două localități situate pe teritoriul aceluiași județ;

48.transport rutier interjudețean - transport rutier care se efectuează între capul de traseu de plecare și capul de traseu de destinație, situate pe teritoriul a două județe diferite, cu sau fără tranzitarea unuia ori mai multor județe; în sensul prezentei ordonanțe de urgență, transportul rutier dintre municipiul București și alte județe este considerat transport rutier interjudețean, cu excepția transportului dintre municipiul București și localitățile județului Ilfov, care este considerat transport local;

49.transportator rutier - orice întreprindere care, în activitatea sa, pentru transportul public sau transportul în cont propriu al persoanelor ori al mărfurilor, utilizează vehicule sau ansambluri de vehicule rutiere deținute, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență;

50.vehicul rutier - sistem mecanic destinat circulației pe drumurile publice, cu sau fără mijloace de autopropulsare, și care se utilizează în mod normal pentru transportul de persoane și/sau de mărfuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări. În sensul prezentei ordonanțe de urgență sunt considerate vehicule rutiere autovehiculele, remorcile, semiremorcile și tractoarele, definite astfel:

a)autovehicul - orice vehicul rutier care se deplasează prin propulsie proprie, cu excepția vehiculelor care circulă pe șine și a autovehiculelor cu două sau 3 roți;

b)remorcă - vehicul rutier fără motor, conceput și construit pentru a fi tractat de un autovehicul;

c)semiremorcă - vehicul rutier tractat, conceput pentru a fi cuplat la un tractor sau la o axă de tractare, astfel încât asupra tractorului ori axei de tractare se exercită o forță verticală semnificativă;

d)tractor - vehicul rutier care, prin concepție și construcție, este destinat exclusiv sau în principal tractării de remorci/semiremorci sau utilaje;

51.vehicule istorice - vehicule pentru care perioada trecută de la încetarea fabricației tipurilor respective, care au utilizat același tip de caroserie și același tip de motor, este de cel puțin 30 de ani, originale, restaurate sau reconstruite, pentru care deținătorii au obținut un atestat de vehicul istoric emis de organisme agreate de autoritatea competentă.

(2)De asemenea, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, ansamblul format din autovehicul și remorcă/semiremorcă și ansamblul format din tractor și remorcă/semiremorcă sunt considerate vehicule rutiere.

Art. 4

Ultima modificare: Legea nr. 102/2006 · din 01.10.2006

În sensul prezentei ordonanțe de urgență, transporturile rutiere se clasifică pe categorii și tipuri după cum urmează:

A. categorii de transport rutier:

a)clasificarea din punct de vedere al ariei de desfășurare:

1.transport rutier în trafic național;

2.transport rutier în trafic internațional;

b)clasificarea din punct de vedere al caracterului comercial al activității:

1.transport rutier public;

2.transport rutier în cont propriu;

B. tipuri de transport rutier:

a)transport rutier de mărfuri:

1.transport rutier de mărfuri generale, inclusiv bunuri;

2.transport rutier de mărfuri perisabile;

3.transport rutier de mărfuri și deșeuri periculoase;

4.transport rutier de deșeuri;

5.transport rutier de animale vii;

6.transport rutier agabaritic;

b)transport rutier de persoane:

1.transport rutier prin servicii regulate;

2.transport rutier prin servicii regulate speciale;

3.transport rutier prin servicii ocazionale.

Art. 5

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 04.06.2009

(1)Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, autoritate de stat și de reglementare în domeniul transporturilor rutiere, reprezintă, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, autoritatea competentă.

(2)Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, are următoarele atribuții:

a)elaborează strategiile naționale de dezvoltare a activităților de transport rutier;

b)elaborează reglementări specifice în domeniul transporturilor rutiere și al activităților conexe acestora;

c)elaborează programe de dezvoltare durabilă și de modernizare a sistemului național de transport rutier, de siguranță și securitate a transporturilor rutiere și de protecție a mediului;

d)asigură condițiile unui mediu concurențial normal în activitatea de transport rutier, în corelație cu celelalte moduri de transport și între operatorii de transport rutier;

e)stabilește norme obligatorii pentru operatorii de transport rutier, precum și pentru operatorii de activități conexe transportului rutier;

f)asigură controlul respectării reglementărilor specifice domeniului transporturilor rutiere de către operatorii de transport rutier, precum și de către ceilalți utilizatori ai infrastructurii rutiere;

g)asigură dezvoltarea cercetării și elaborarea de studii de specialitate în domeniul transporturilor rutiere;

h)monitorizează piața transporturilor rutiere în scopul constatării apariției situațiilor de criză și adoptă măsurile necesare acestor situații;

i)stabilește condițiile tehnice și metodologia de omologare a vehiculelor rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora;

j)stabilește condițiile tehnice și metodologia pentru efectuarea inspecțiilor tehnice periodice, precum și a controlului tehnic în trafic al vehiculelor rutiere;

k)stabilește condițiile tehnice și metodologia de omologare și certificare a produselor și materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, în vederea introducerii acestora pe piață.

(3)Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de autoritate de stat în domeniul transporturilor rutiere, are următoarele atribuții:

a)exercită autoritatea de registru și inspecție de stat în transporturile rutiere;

b)organizează și ține evidența tuturor tipurilor de vehicule rutiere omologate, cu excepția celor care aparțin instituțiilor din sistemul național de apărare și siguranță publică;

c)elaborează programe privind echiparea rețelei de transport rutier cu infrastructuri și sisteme telematice de culegere a datelor, precum și cu centre de control și/sau informare a traficului rutier și de monitorizare a operațiunilor de transport rutier pentru constatarea respectării prevederilor în vigoare și a siguranței traficului rutier;

d)elaborează norme privind organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora și controlează respectarea lor;

e)exercită controlul de stat privind respectarea reglementărilor naționale și internaționale în activitățile specifice domeniului transporturilor rutiere;

f)autorizează activitățile de transport rutier public și în cont propriu, în trafic național și/sau internațional, și eliberează în acest sens licențe, certificate de transport în cont propriu și autorizații de transport internațional, prin intermediul autorităților prevăzute de legislația în vigoare, în conformitate cu procedurile specifice stabilite pentru operatorii de transport rutier, întreprinderi și operatorii de activități conexe transportului rutier, precum și atestate/certificate pentru personalul de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, conform prevederilor în vigoare, acordurilor și convențiilor la care România este parte;

g)autorizează centrele de pregătire și perfecționare a personalului din domeniul transporturilor rutiere și școlile de conducători auto;

h)elaborează norme obligatorii pentru pregătirea și atestarea profesională a conducătorilor auto, a persoanelor desemnate să conducă permanent și efectiv activități de transport rutier, a consilierilor de siguranță, precum și a instructorilor de conducere auto și a profesorilor de legislație rutieră;

i)asigură cadrul privind condițiile în care se execută transportul combinat de mărfuri și promovarea acestuia în conformitate cu acordurile și convențiile internaționale la care România este parte;

j)asigură realizarea unui sistem de supraveghere și monitorizare a transporturilor rutiere de mărfuri și de persoane;

k)elaborează, cu avizul Ministerului Sănătății, norme privind examinarea medicală a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere auto, precum și pentru verificările periodice ale posesorilor de permis de conducere auto;

l)certifică încadrarea vehiculelor rutiere în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință, conform destinației, prin inspecția tehnică periodică, în conformitate cu reglementările în vigoare;

m)certifică sau omologhează, potrivit reglementărilor în vigoare, produsele și materialele de exploatare utilizate la vehiculele rutiere fabricate în țară sau importate și dispune, în caz de neconcordanță, suspendarea sau anularea certificatului de conformitate sau de omologare;

n)evaluează laboratoarele de încercare aferente domeniului rutier;

o)certifică încadrarea în normele de poluare și siguranță rutieră a vehiculelor rutiere destinate transportului internațional de mărfuri sau cu alte caracteristici speciale;

p)omologhează vehiculele rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora, controlează, la producător și la vânzător, conformitatea caracteristicilor tehnice ale vehiculelor rutiere cu tipul omologat și dispune, în caz de neconcordanță, suspendarea sau anularea certificatului de omologare;

q)autorizează operatorii economici care desfășoară activități de reparații, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum și de dezmembrare a vehiculelor rutiere scoase din uz;

r)autorizează înființarea și funcționarea stațiilor de inspecție tehnică, supraveghează și controlează activitatea acestora și atestă personalul care efectuează inspecția tehnică periodică;

s)asigură efectuarea inspecției tehnice a vehiculelor rutiere, în vederea primei înmatriculări în România și certificării autenticității acestora, în vederea înmatriculării/ reînmatriculării sau la cerere;

t)clasifică vehiculele rutiere destinate transportului rutier de persoane pe categorii de confort și vehiculele destinate transportului rutier de mărfuri;

u)acordă operatorilor de transport rutier străini autorizații de transport internațional valabile pe teritoriul României.

Art. 6

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 04.06.2009

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii poate să desemneze unități care funcționează în subordinea sau sub autoritatea sa să elaboreze și să pună în aplicare norme tehnice și reglementări specifice vehiculelor rutiere și transportului rutier și care să asigure inspecția și controlul tehnic de specialitate.

Art. 7

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 04.06.2009

Instituțiile publice, regiile autonome, precum și societățile comerciale prevăzute la art. 6, care funcționează în subordinea sau sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, se autofinanțează din tarife și comisioane, obținute din prestații specifice, precum și din alte surse, constituite potrivit legii.

Art. 8

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 04.06.2009

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii este autoritatea competentă pentru aplicarea acordurilor și convențiilor internaționale, bilaterale sau multilaterale, din domeniul transporturilor rutiere și construcției vehiculelor rutiere, la care România este parte.

Art. 8^1

Ultima modificare: OG nr. 27/2010 · din 03.09.2010

Consiliile județene, Consiliul General al Municipiului București și consiliile locale au, după caz, următoarele atribuții privind transportul rutier public, care se realizează în zona de competență respectivă:

a)stabilirea și aplicarea politicilor teritoriale de dezvoltare durabilă a transportului rutier, în conexiune cu politicile similare din zonele limitrofe și în conformitate cu politica națională în domeniu;

b)aprobarea programelor de transport rutier public de persoane în trafic județean, după avizarea acestora de către autoritatea competentă în sensul armonizării cu programul de transport rutier interjudețean.

Art. 8^2

Ultima modificare: OG nr. 27/2010 · din 03.09.2010

La întocmirea programelor de transport rutier public de persoane în trafic județean și interjudețean vor fi consultate organizațiile patronale reprezentative.

Capitolul II Efectuarea transporturilor rutiere

Art. 9

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 31.03.2008

(1)Transportul rutier se efectuează numai în condițiile respectării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, a reglementărilor în vigoare din domeniul transporturilor rutiere, precum și a acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.

(2)Transportul rutier de mărfuri periculoase se efectuează numai în condițiile respectării prevederilor Acordului european referitor la transportul rutier internațional al mărfurilor periculoase (A.D.R.), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care România a aderat prin Legea nr. 31/1994

, cu modificările ulterioare, și a reglementărilor specifice în vigoare.

(3)Transportul rutier al deșeurilor periculoase se efectuează numai în condițiile respectării reglementărilor specifice în vigoare.

(4)Transportul rutier de mărfuri sau de persoane se poate efectua numai în condițiile respectării prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 17/2002

privind stabilirea perioadelor de conducere și a perioadelor de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere și organizarea timpului de muncă al lucrătorilor mobili în transportul rutier de mărfuri și persoane, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 466/2003

, cu modificările și completările ulterioare, și ale Acordului european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaționale (A.E.T.R.), inclusiv ale anexelor la acesta, încheiat la Geneva la 1 iulie 1970, la care România a aderat prin Legea nr. 101/1994

.

Art. 10

Ultima modificare: OG nr. 27/2010 · din 03.09.2010

(1)Orice conducător auto care efectuează operațiuni de transport rutier, ce fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență, are obligația de a urma cursurile de pregătire profesională ale căror tematică și mod de organizare sunt stabilite de autoritatea competentă.

(2)Cursurile de pregătire profesională prevăzute la alin. (1) se finalizează cu un examen. În urma promovării examenului se eliberează un certificat de competență profesională.

(3)Autoritatea competentă înregistrează în registrul electronic al conducătorilor auto toți conducătorii auto prevăzuți la alin. (1), precum și conducătorii auto sancționați potrivit legislației din domeniul transporturilor rutiere, deținători sau nu ai unui certificat de competență profesională și eliberează, la cererea conducătorului auto, fișa profesională a acestuia, document care evidențiază activitatea profesională a conducătorului auto.

(4)Conținutul registrului electronic al conducătorilor auto, forma și modul de eliberare a fișei profesionale a conducătorului auto vor fi stabilite prin norme.

Art. 11

Ultima modificare: OUG nr. 74/2008 · din 17.06.2008

(1)Transportul rutier public este transportul rutier efectuat pe bază de contract, contra plată, prin încasarea unui tarif sau a echivalentului în natură ori în servicii, cu vehicule deținute și utilizate în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(2)Pe toată durata transportului rutier, la bordul autovehiculului trebuie să se găsească documentul de transport, stabilit prin norme, care face dovada categoriei și tipului de transport efectuat și reglementat de prezenta ordonanță de urgență.

Art. 12

Ultima modificare: Legea nr. 218/2009 · din 14.06.2009

Transportul rutier efectuat fără încasarea unui tarif sau a echivalentului în natură ori în servicii al acestuia, de către o întreprindere, este transport rutier în cont propriu dacă se respectă cumulativ următoarele condiții:

1.în cazul transporturilor rutiere de marfă:

a)este o activitate care asigură desfășurarea activităților principale ale întreprinderii;

b)mărfurile transportate sunt proprietatea întreprinderii ori au fost vândute, cumpărate sau închiriate ori au fost produse, extrase, prelucrate sau reparate de aceasta;

c)scopul deplasării este transportul mărfurilor spre sau de la întreprindere ori între punctele în care aceasta își desfășoară activitatea;

d)întreprinderea folosește vehicule rutiere deținute în proprietate sau obținute printr-un contract de vânzare-cumpărare cu plata ulterioară, în baza unui contract de leasing sau închiriate fără conducător auto;

e)vehiculele utilizate de întreprindere pentru astfel de transporturi sunt conduse de conducători auto angajați ai întreprinderii, de persoana fizică autorizată sau de titularul întreprinderii individuale ori de un membru al întreprinderii familiale, după caz;

2.în cazul transporturilor rutiere de persoane:

a)este o activitate care asigură desfășurarea activităților principale ale întreprinderii;

b)întreprinderea folosește vehicule rutiere deținute în proprietate sau obținute printr-un contract de vânzare-cumpărare cu plata ulterioară ori în baza unui contract de leasing;

c)vehiculele utilizate pentru astfel de transporturi sunt conduse de conducători auto angajați ai întreprinderii, de persoana fizică autorizată sau de un membru al asociației familiale, după caz.

Art. 12^1

Ultima modificare: Legea nr. 218/2009 · din 14.06.2009

(1)În cazul unei operațiuni de transport combinat, dacă transportul de pe segmentul rutier inițial este efectuat în cont propriu de un transportator rutier în condițiile prevăzute la art. 12 pct. 1, transportul de pe segmentul rutier final pentru transportarea la destinație a mărfurilor se consideră a fi efectuat în cont propriu dacă transportatorul rutier căruia îi sunt destinate mărfurile deține și utilizează autovehicule conform prevederilor art. 12 pct. 1, chiar dacă remorcile sau semiremorcile sunt deținute de transportatorul rutier expeditor care a efectuat transportul pe segmentul rutier inițial.

(2)Dacă transportul de pe segmentul rutier final este efectuat în cont propriu de un transportator rutier în condițiile prevăzute la art. 12 pct. 1, transportul de pe segmentul rutier inițial se consideră a fi efectuat în cont propriu dacă transportatorul rutier care expediază mărfurile deține și utilizează autovehicule conform prevederilor art. 12 pct. 1, chiar dacă remorcile sau semiremorcile sunt deținute de transportatorul rutier destinatar care va efectua transportul pe segmentul rutier final.

Art. 13

Ultima modificare: OUG nr. 74/2008 · din 17.06.2008

(1)Operatorii de transport rutier români pot efectua transport rutier public în trafic național numai cu vehicule rutiere înmatriculate în România, deținute și utilizate în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția operațiunilor de transport efectuate conform prevederilor art. 12^1.

(2)Operatorii de transport rutier români pot efectua transport rutier public în trafic internațional numai cu autovehicule înmatriculate în România, deținute și utilizate în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(3)Operatorii de transport rutier români pot efectua transport rutier în interiorul spațiului comunitar și cu un ansamblu de vehicule în care semiremorca/remorca este înmatriculată într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

(4)Operatorii de transport rutier români pot efectua transport rutier în afara spațiului comunitar cu un ansamblu de vehicule doar în condițiile în care semiremorca/remorca este înmatriculată în conformitate cu prevederile acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.

(5)Operatorii de transport rutier români vor utiliza autovehicule conduse de cetățeni români, de cetățeni ai Uniunii Europene sau de cetățeni ai statelor nemembre ale Uniunii Europene cu drept de muncă în România, angajați ai acestora.

Art. 14

Ultima modificare: Legea nr. 102/2006 · din 01.10.2006

Pentru a putea efectua transport rutier pe teritoriul României, conducătorii auto cetățeni străini care au obținut dreptul de muncă în România trebuie să dețină un certificat de competență profesională eliberat de autoritatea competentă în condițiile stabilite de aceasta.

Art. 15

Ultima modificare: OUG nr. 74/2008 · din 17.06.2008

Operatorii de transport rutier străini pot efectua transport rutier în trafic internațional pe teritoriul României numai în condițiile respectării legislației naționale și comunitare, a acordurilor și convențiilor bilaterale sau internaționale din domeniul transporturilor rutiere la care România este parte.

Art. 16

Ultima modificare: Legea nr. 218/2009 · din 14.06.2009

(1)Operațiunile de transport rutier public în regim de cabotaj efectuate de către operatorii de transport din țările din afara Uniunii Europene sunt interzise dacă acordurile și convențiile bilaterale sau internaționale din domeniul transporturilor rutiere la care România este parte nu prevăd altfel.

(2)Operațiunile de transport rutier public în regim de cabotaj efectuate de către operatorii de transport din statele membre ale Uniunii Europene sunt permise numai în condițiile prevăzute de legislația națională și comunitară.

Art. 16^1

Text inițial · din 03.09.2010

Obligațiile ce revin întreprinderilor, operatorilor de transport rutier și operatorilor de activități conexe transportului rutier, precum și sancțiunile administrative corespunzătoare se stabilesc prin norme de autoritatea competentă.

Capitolul III Accesul la activitatea de transport rutier

Secțiunea 1 Transportul rutier public

Art. 17

Ultima modificare: Legea nr. 102/2006 · din 01.10.2006

(1)Pentru a efectua transport rutier public, operatorii de transport rutier trebuie să fie înregistrați în Registrul operatorilor de transport rutier, ținut de autoritatea competentă.

(2)Modul de întocmire, completare și gestionare privind Registrul operatorilor de transport rutier se stabilește de către autoritatea competentă.

Art. 18

Ultima modificare: Legea nr. 42/2008 · din 31.03.2008

(1)Pentru dobândirea calității de operator de transport rutier, o întreprindere trebuie să obțină licența de transport, care se acordă în urma îndeplinirii cumulative a condițiilor de onorabilitate, capacitate financiară și competență profesională.

(2)Condiția de onorabilitate, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, se consideră ca fiind îndeplinită dacă persoana desemnată:

a)nu a fost condamnată pentru infracțiuni grave, inclusiv infracțiuni de natură comercială;

b)nu a fost declarată inaptă pentru a conduce permanent și efectiv activitatea de transport rutier, conform prevederilor legale în vigoare;

c)nu a îndeplinit funcția de persoană desemnată pentru un operator de transport sau o întreprindere care a fost sancționat/sancționată pentru încălcări grave ale legislației cu privire la:

- condițiile de plată și de angajare;

- condițiile de desfășurare a operațiunilor de transport rutier, în special în ceea ce privește regulile referitoare la perioadele de conducere și de odihnă ale conducătorilor auto, încărcarea vehiculelor, utilizarea în condiții de siguranță a vehiculelor rutiere, siguranța rutieră și protecția mediului.

(2^1)În cazurile prevăzute la alin. (2) lit. a) și b), condiția de onorabilitate se consideră ca fiind îndeplinită de la momentul în care persoana în cauză este reabilitată, potrivit reglementărilor în vigoare, sau, după caz, de la momentul în care au încetat cauzele pentru care a fost declarată inaptă.

(2^2)În cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), condiția de onorabilitate se consideră ca fiind îndeplinită după o perioadă de 2 ani de la data la care operatorul de transport rutier sau întreprinderea pentru care persoana în cauză îndeplinea funcția de persoană desemnată a fost sancționat/sancționată pentru încălcări grave.

(2^3)Autoritatea competentă va stabili lista infracțiunilor considerate ca fiind grave, precum și lista infracțiunilor de natură comercială, care afectează onorabilitatea persoanei desemnate în sensul alin. (2) lit. a).

(2^4)Autoritatea competentă va stabili situațiile și circumstanțele în care încălcările legislației sunt considerate grave și afectează onorabilitatea persoanei desemnate în sensul alin. (2) lit. c).

(2^5)Dacă faptele la care se face referire la alin. (2^3) și (2^4) sunt săvârșite de transportatori rutieri comunitari pe teritoriul României, autoritatea competentă va informa autoritățile competente din statele membre în care sunt stabiliți aceștia în legătură cu faptele constatate și sancțiunile aplicate.

(3)Condiția de capacitate financiară constă în dispunerea unor resurse suficiente pentru a se asigura demararea în bune condiții a activității întreprinderii și buna administrare a acesteia. Condiția de capacitate financiară se consideră ca fiind îndeplinită numai dacă operatorul de transport rutier dispune de un nivel financiar de minimum 9.000 euro pentru primul autovehicul rutier și 5.000 euro pentru fiecare dintre celelalte autovehicule rutiere deținute și utilizate în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. Modul de evaluare a capacității financiare a unei întreprinderi se stabilește de autoritatea competentă.

(4)Condiția de competență profesională se consideră ca fiind îndeplinită dacă persoana desemnată să conducă permanent și efectiv activitatea de transport rutier este titulară a unui certificat de competență profesională eliberat de autoritatea competentă în condițiile stabilite de aceasta.

(5)Certificatul de competență profesională atestă deținerea nivelului necesar de cunoștințe stabilit de autoritatea competentă și se acordă în urma unei examinări scrise obligatorii, care poate fi completată cu o examinare orală în forma stabilită de autoritatea competentă.

Art. 19

Ultima modificare: OG nr. 27/2010 · din 03.09.2010

(1)Licența de transport se eliberează operatorului de transport rutier de către autoritatea competentă, are o valabilitate de 5 ani și se păstrează la sediul acestuia.

(2)Pentru fiecare dintre autovehiculele rutiere deținute de operatorul de transport rutier, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, și utilizate la operațiuni de transport rutier public, autoritatea competentă eliberează, la cerere, copii conforme ale licenței de transport. Numărul maxim de copii conforme ale licenței de transport corespunde numărului de autovehicule pentru care este îndeplinită condiția de capacitate financiară a operatorului de transport rutier.

(3)Perioada de valabilitate a copiilor conforme ale licenței de transport eliberate de autoritatea competentă este de minimum un an, fără a depăși perioada de valabilitate a licenței de transport.

(4)Copiile conforme ale licenței de transport nu sunt transmisibile și sunt personalizate de către emitent cu numărul de înmatriculare al autovehiculelor pentru care au fost emise.

Art. 20

Ultima modificare: OG nr. 27/2010 · din 03.09.2010

(1)Efectuarea transportului rutier public cu autovehicule deținute în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, altele decât cele prevăzute la art. 2, este permisă numai pe baza copiei conforme a licenței de transport valabile, emisă de autoritatea competentă.

(2)Copia conformă a licenței de transport se suspendă de către autoritatea competentă în cazul săvârșirii unor abateri grave sau repetate de la reglementările în vigoare privind transportul rutier și/sau protecția mediului, stabilite prin norme, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Art. 21

Ultima modificare: Legea nr. 102/2006 · din 01.10.2006

Licența de transport se retrage de către autoritatea competentă în cazul în care operatorul de transport rutier nu mai îndeplinește condițiile care au stat la baza acordării acesteia sau în cazul în care operatorul de transport a furnizat documente conținând informații eronate cu ocazia solicitării acordării acesteia.

Art. 22

Ultima modificare: Legea nr. 102/2006 · din 01.10.2006

Întreprinderea care a dobândit calitatea de operator de transport rutier poate efectua transport rutier în cont propriu pe baza licenței de transport și a copiilor conforme ale acesteia existente la bordul autovehiculelor respective.

Secțiunea a 2-a Transportul rutier pe cont propriu

Art. 23

Ultima modificare: Legea nr. 102/2006 · din 01.10.2006

(1)Pentru a efectua transport rutier în cont propriu, întreprinderile trebuie să fie înregistrate în Registrul întreprinderilor, ținut de autoritatea competentă.

(2)Registrul întreprinderilor se întocmește de către autoritatea competentă, modul de completare și gestionare fiind stabilit de aceasta.

Art. 24

Ultima modificare: Legea nr. 102/2006 · din 01.10.2006

Pentru a efectua transport rutier în cont propriu, o întreprindere trebuie să obțină un certificat de transport în cont propriu, care se acordă în urma îndeplinirii condiției de competență profesională.

Art. 25

Ultima modificare: OG nr. 27/2010 · din 03.09.2010

(1)Certificatul de transport în cont propriu se eliberează întreprinderii de către autoritatea competentă, are o valabilitate de 5 ani și se păstrează la sediul acesteia.

(2)Pentru fiecare dintre autovehiculele rutiere deținute de întreprindere, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, și utilizate la operațiuni de transport rutier în cont propriu, autoritatea competentă eliberează, la cerere, copii conforme ale certificatului de transport în cont propriu cu valabilitate de minimum un an, fără a depăși perioada de valabilitate a certificatului de transport în cont propriu.

(3)Copiile conforme ale certificatului de transport în cont propriu nu sunt transmisibile și sunt personalizate de către emitent cu numărul de înmatriculare al autovehiculelor pentru care au fost emise.

Art. 26

Ultima modificare: Legea nr. 102/2006 · din 01.10.2006

Efectuarea transportului rutier în cont propriu cu un vehicul deținut este permisă numai pe baza copiei conforme valabile a certificatului de transport în cont propriu.

Art. 26^1

Text inițial · din 17.06.2008

(1)Întreprinderile pot efectua transport rutier în cont propriu în trafic național numai cu vehicule rutiere înmatriculate în România, deținute și utilizate în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția operațiunilor de transport efectuate conform prevederilor art. 12^1.

(2)Întreprinderile pot efectua transport rutier în cont propriu în trafic internațional numai cu autovehicule înmatriculate în România, deținute și utilizate în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(3)Întreprinderile pot efectua transport rutier în interiorul spațiului comunitar și cu un ansamblu de vehicule în care semiremorca/remorca este înmatriculată într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

(4)Întreprinderile pot efectua transport rutier în afara spațiului comunitar cu un ansamblu de vehicule doar în condițiile în care semiremorca/remorca este înmatriculată în conformitate cu prevederile acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.

(5)Întreprinderile vor utiliza autovehicule conduse de cetățeni români, de cetățeni ai Uniunii Europene sau de cetățeni ai statelor nemembre ale Uniunii Europene cu drept de muncă în România, angajați ai acestora.

Art. 27

Ultima modificare: OG nr. 27/2010 · din 03.09.2010

(1)Certificatul de transport în cont propriu se retrage de către autoritatea competentă în cazul în care întreprinderea nu mai îndeplinește condițiile care au stat la baza acordării acestuia sau în cazul în care întreprinderea a furnizat documente conținând informații eronate cu ocazia solicitării acordării acestuia.

(2)Copia conformă a certificatului de transport în cont propriu se suspendă de către autoritatea competentă în cazul săvârșirii unor abateri grave sau repetate de la reglementările în vigoare privind transportul rutier și/sau protecția mediului, stabilite prin norme, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(3)O întreprindere care deține numai certificate de transport în cont propriu nu poate executa transport rutier public.

Capitolul IV Transportul rutier de mărfuri

Art. 28

Ultima modificare: OUG nr. 74/2008 · din 17.06.2008

(1)Transportul rutier public de mărfuri este efectuat de către operatorii de transport rutier numai cu autovehicule la bordul cărora există, pe toată durata transportului, o copie conformă a licenței de transport, documentul de transport, precum și celelalte documente specifice tipului de transport efectuat, stabilite prin reglementările în vigoare.

(2)Transportul rutier de mărfuri în cont propriu poate fi efectuat de către întreprinderi numai cu vehicule rutiere la bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o copie conformă a certificatului de transport în cont propriu, documentul din care să rezulte faptul că transportul efectuat este în cont propriu, precum și documentele specifice tipului de transport efectuat, stabilite prin reglementările în vigoare.

Art. 28^1

Text inițial · din 17.06.2008

Transportul rutier de mărfuri în trafic internațional pe teritoriul României și al statelor membre ale Uniunii Europene se efectuează conform legislației comunitare în vigoare, iar transportul rutier de mărfuri în trafic internațional pe teritoriul statelor nemembre ale Uniunii Europene se efectuează conform acordurilor și convențiilor la care România și aceste state sunt părți.

Art. 29 Abrogat

Art. 30

Ultima modificare: OUG nr. 74/2008 · din 17.06.2008

Operatorii de transport rutier români pot efectua transport rutier public de mărfuri în trafic internațional numai pe baza autorizațiilor de transport internațional eliberate de autoritatea competentă, dacă legislația comunitară, acordurile sau convențiile internaționale la care România este parte nu prevăd altfel.

Art. 31

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 04.06.2009

(1)Operatorii de transport rutier străini pot efectua operațiuni de transport rutier public de mărfuri în trafic internațional pe teritoriul României numai pe baza autorizației de transport internațional eliberate de autoritatea competentă, dacă legislația comunitară, acordurile sau convențiile internaționale la care România este parte nu prevăd altfel.

(2)Organele de control vamal vor efectua formalitățile vamale pe teritoriul României pentru autovehiculele operatorilor de transport rutier străini numai dacă la bordul acestora există autorizația de transport internațional corespunzătoare sau până la îndeplinirea acestei formalități.

(3)Până la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Finanțelor Publice vor elabora instrucțiuni comune pentru aplicarea prevederilor alin. (2).

Art. 31^1

Text inițial · din 03.09.2010

Autoritatea competentă va stabili prin norme criteriile și modul de fixare a încărcăturii, precum și modalitatea de verificare a respectării acestora.

Capitolul V Transportul rutier de persoane

Art. 32

Ultima modificare: OUG nr. 74/2008 · din 17.06.2008

(1)Transportul rutier public de persoane se efectuează de către operatorii de transport rutier numai cu autobuze la bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o copie conformă a licenței de transport, precum și licența de traseu însoțită de graficul de circulație ori autorizația de transport internațional sau documentul de transport corespunzător serviciilor ocazionale, după caz.

(2)Transportul rutier în cont propriu de persoane poate fi efectuat de către întreprinderi numai cu autovehicule la bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o copie conformă a certificatului de transport în cont propriu, precum și documente din care să rezulte faptul că transportul efectuat este în cont propriu.

Art. 33

Ultima modificare: Legea nr. 102/2006 · din 01.10.2006

Transportul rutier public de persoane cu autobuze se poate realiza prin:

a)servicii regulate;

b)servicii regulate speciale;

c)servicii ocazionale.

Art. 34

Ultima modificare: OG nr. 27/2010 · din 03.09.2010

(1)Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate pe un traseu județean sau interjudețean se poate efectua de către operatorii de transport rutier numai pe baza licenței de traseu eliberate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, perioada de valabilitate a acesteia fiind limitată de perioada de valabilitate a programului de transport.

(2)Licența de traseu pentru transportul rutier public în trafic interjudețean se eliberează pentru fiecare cursă, iar în trafic județean, pentru fiecare traseu.

(3)Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic județean și interjudețean se efectuează pe baza programelor de transport, perioada de valabilitate a acestora fiind de 3 ani.

(4)Programul de transport județean se întocmește și se aprobă prin hotărâre a consiliului județean respectiv, potrivit prevederilor art. 8^1 lit. b) și ale art. 8^2, iar programul de transport interjudețean se întocmește și se aprobă de către Autoritatea Rutieră Română, în condițiile art. 8^2.

(5)Programele de transport județene sau interjudețene pot fi modificate cel mult o dată pe an.

Art. 34^1

Text inițial · din 01.10.2006

(1)În cazul transportului rutier public județean de persoane prin servicii regulate, autoritatea competentă eliberează licențele de traseu după atribuirea traseelor din programul de transport județean respectiv.

(2)În vederea atribuirii traseelor, condițiile impuse și punctajele pentru departajare se stabilesc de autoritatea competentă pentru traseele interjudețene și de Ministerul Administrației și Internelor pentru traseele județene.

(3)Licențele de traseu pentru traseele județene se eliberează de agențiile teritoriale ale autorității competente, conform atribuirii traseelor pe baza condițiilor impuse și punctajelor obținute de operatori la atribuirea traseelor.

(4)La atribuirea traseelor județene poate participa și un reprezentant al consiliului județean.

Art. 34^2

Ultima modificare: Legea nr. 218/2009 · din 14.06.2009

(1)Licența de traseu conține traseul, precum și numărul de locuri pe scaune înscris în certificatul de clasificare pe stele sau categorii al autobuzului utilizat pe acel traseu, iar în anexă, graficul de circulație pentru traseele interjudețene sau caietul de sarcini pentru traseele județene.

(2)Pentru transportul rutier de persoane pe trasee județene și interjudețene se utilizează autobuze interurbane și autocare, iar pentru traseele internaționale se utilizează numai autocare. Autoritatea competentă va corela gradul de confort al acestora cu lungimea traseului.

(3)În transportul rutier de persoane în trafic județean, interjudețean sau internațional se interzice transportul mai multor persoane decât numărul de locuri pe scaune înscris în certificatul de clasificare pe stele sau categorii al autobuzului.

Art. 34^3

Text inițial · din 03.02.2011

(1)Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic județean sau interjudețean se efectuează numai cu autobuze interurbane și autocare dotate cu aparat de marcat electronic fiscal și cititor de carduri cu posibilitate de a transmite date on-line.

(2)Aparatele de marcat electronice fiscale trebuie să îndeplinească toate condițiile și funcțiile prevăzute de legislația în vigoare și vor fi utilizate la eliberarea de legitimații de călătorie.

(3)Persoanele care, conform legii, beneficiază de facilități la transportul rutier în trafic național au obligația de a utiliza legitimație de transport tip card atât la urcarea, cât și la coborârea acestora în/din autovehicul.

(4)Modul de utilizare, precum și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească aparatele de marcat electronice fiscale și cititoarele de carduri vor fi reglementate prin norme metodologice, aprobate prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

(5)Conducătorii auto au dreptul și obligația de a verifica, la urcarea în autovehicul, dacă utilizatorul legitimației de transport tip card este și beneficiarul acesteia.

Art. 35

Ultima modificare: Legea nr. 102/2006 · din 01.10.2006

La efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii regulate și servicii regulate speciale, operatorii de transport rutier au obligația respectării prevederilor caietului de sarcini al licenței de traseu sau ale autorizației de transport internațional, precum și ale graficului de circulație.

Art. 35^1

Text inițial · din 01.10.2006

Pe traseele paralele cu calea ferată, graficele de circulație se armonizează pentru a nu se suprapune cu graficele de circulație ale trenurilor de persoane.

Art. 35^2

Text inițial · din 01.10.2006

(1)Serviciile regulate de transport de persoane se execută pe bază de legitimații de călătorie individuale, care sunt documente cu regim special, respectiv: bilete, abonamente și legitimații speciale.

(2)Legitimațiile speciale de călătorie sunt legitimațiile acordate de autoritățile competente, în condițiile legii.

(3)Modelul biletelor, abonamentelor și legitimațiilor speciale se stabilește unitar de Ministerul Finanțelor Publice.

(4)Pentru copiii sub 5 ani transportul se realizează gratuit.

(5)Transportul bagajelor de mână ale pasagerilor se face gratuit în limita de până la 20 kg în trafic național și 30 kg în trafic internațional.

Art. 36

Ultima modificare: OUG nr. 74/2008 · din 17.06.2008

(1)Transportul rutier de persoane în trafic internațional între România și statele membre ale Uniunii Europene se efectuează pe baza legislației comunitare în vigoare, iar transportul rutier public de persoane între România și celelalte state din afara Uniunii Europene se efectuează pe baza acordurilor și convențiilor la care România este parte.

(2)Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate și servicii regulate speciale pe un traseu internațional între România și un stat din afara Uniunii Europene se efectuează de către operatorii de transport rutier români numai pe baza autorizațiilor de transport internațional și a graficului de circulație conținut în acestea, eliberate de autoritățile competente ale statelor unde sunt situate capetele de traseu, precum și a autorizațiilor de transport internațional eliberate de autoritățile competente ale statelor tranzitate, după caz.

(3)Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate pe un traseu internațional între România și un stat din afara Uniunii Europene se poate efectua și de către mai mulți operatori de transport rutier români, în comun, conform autorizației de transport internațional eliberate de autoritatea competentă.

(4)În cazul efectuării transportului rutier de persoane în trafic internațional între România și un stat membru al Uniunii Europene, cu tranzitarea unui stat din afara Uniunii Europene, transportul se efectuează pe baza legislației comunitare, a acordurilor și convențiilor la care România și statul tranzitat sunt părți.

(5)În cazul efectuării transportului rutier de persoane în trafic internațional între un stat membru al Uniunii Europene și un stat din afara Uniunii Europene, cu tranzitarea teritoriului României, transportul se efectuează pe baza acordurilor și convențiilor la care România și statul din afara Uniunii Europene, respectiv România și statul din Uniunea Europeană sunt părți.

(6)În cazul efectuării transportului rutier de persoane în trafic internațional între două state din afara Uniunii Europene, cu tranzitarea teritoriului României, transportul se efectuează pe baza acordurilor și convențiilor la care România și cele două state sunt părți.

Art. 37

Ultima modificare: Legea nr. 102/2006 · din 01.10.2006

Operatorii de transport rutier străini pot efectua transport rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic internațional pe teritoriul României, tranzit sau destinație, numai pe baza autorizației de transport internațional și a graficului de circulație conținut în aceasta, eliberată de autoritatea competentă.

Modificări aduse

A modificat 71 de articole în 1 act.

ActulIntrat în vigoareTotal
OUG nr. 109/20057171

OUG nr. 109/2005 (71 de articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 1Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 2Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 3Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 4Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 5Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 6Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 7Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 8Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 9Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 10Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 11Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 12Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 13Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 14Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 15Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 16Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 17Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 18Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 19Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 20Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 21Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 22Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 23Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 24Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 25Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 26Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 27Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 28Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 29Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 30Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 31Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 32Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 33Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 34Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 35Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 36Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 37Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 38Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 39Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 40Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 41Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 42Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 43Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 44Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 45Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 46Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 47Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 48Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 49Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 50Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 51Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 52Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 53Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 54Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 55Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 56Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 57Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 58Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 59Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 60Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 61Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 62Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 63Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 64Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 65Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 66Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 67Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 68Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 69Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 70Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul
Art. 71Intrat în vigoare22.07.2005Vezi textul