Ordonanță de urgență nr. 20/2003
OUG nr. 20/2003
Textul actului
Articolele 1–2 din 2 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Text inițial · din 10.04.2003
Prin derogare de la prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aproba scoaterea din rezervele de stat, cu titlu de împrumut, pe termen de 180 de zile, a cantității de 277.000 tone cărbune energetic, care este acordată Regiei Autonome pentru Activități Nucleare - Sucursala "Romag-Termo".
Art. 2
Text inițial · din 10.04.2003
(1)În cazul nerestituirii împrumutului la termenul prevăzut la art. 1 și după aplicarea prevederilor art. 5 alin. 3 din Legea nr. 82/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Administrația Naționala a Rezervelor de Stat va emite facturi fiscale pentru valoarea produselor calculată la prețurile pieței.
(2)Până la dezdaunarea integrală a Administrației Naționale a Rezervelor de Stat, Regia Autonomă pentru Activități Nucleare suporta dobânzi și penalități de întârziere la nivelul celor prevăzute de lege pentru creanțele bugetare.