Ordonanță de urgență nr. 206/2002
OUG nr. 206/2002
Textul actului
Articolele 1–3 din 3 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Text inițial · din 28.12.2002
(1)Se ratifica Memorandumul de înțelegere dintre România și Comunitatile Europene privind asocierea României la cel de-al saselea Program-cadru al Comunității Europene pentru cercetare, dezvoltare tehnologică și activități demonstrative cu scopul de a contribui la crearea Spațiului European de Cercetare și Inovare (2002-2006) și la cel de-al saselea Program-cadru al Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom) pentru activități de cercetare și instruire cu scopul de a contribui la crearea Spațiului European de Cercetare (2002-2006), semnat la Bruxelles la 29 octombrie 2002, prevăzut în anexa nr. 1.
(2)Participarea României la programele menționate în memorandumul de înțelegere prevăzut la alin. (1) se va face în condițiile stabilite prin următoarele decizii și reglementări ale Parlamentului European și ale Consiliului Uniunii Europene:
a)Programul-cadru 6 al Comunității Europene pentru cercetare, dezvoltare tehnologică și demonstratii pentru a contribui la crearea Spațiului European de Cercetare și Inovare 2002-2006, prevăzut în anexa nr. 2;
b)Programul-cadru 6 al Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom) pentru cercetare nucleara și activități de instruire pentru a contribui la crearea Spațiului European de Cercetare 2002-2006, prevăzut în anexa nr. 3;
c)Reglementarea Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind regulile de participare ale întreprinderilor, centrelor de cercetare și universitatilor și pentru diseminarea rezultatelor de cercetare pentru implementarea Programului-cadru 6 al Comunității Europene, prevăzută în anexa nr. 4;
d)Decizia Consiliului Uniunii Europene privind adoptarea unui program specific pentru cercetare, dezvoltare tehnologică și demonstratii: "Integrarea și întărirea Spațiului European de Cercetare" 2002-2006, prevăzută în anexa nr. 5;
e)Decizia Consiliului Uniunii Europene privind adoptarea unui program specific pentru cercetare, dezvoltare tehnologică și demonstratii: "Structurarea Spațiului European de Cercetare" 2002-2006, prevăzută în anexa nr. 6;
f)Decizia Consiliului Uniunii Europene privind adoptarea unui program specific pentru cercetare, dezvoltare tehnologică și demonstratii care va fi realizat pe calea acțiunilor indirecte prin Centrul Comun de Cercetare 2002-2006, prevăzută în anexa nr. 7;
g)Reglementarea Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind regulile de participare ale întreprinderilor, centrelor de cercetare și universitatilor pentru implementarea Programului-cadru 6 al Comunității Europene a Energiei Atomice 2002-2006, prevăzută în anexa nr. 8;
h)Decizia Consiliului Uniunii Europene privind adoptarea unui program specific (Euratom) pentru cercetare și instruire în domeniul energiei nucleare 2002-2006, prevăzută în anexa nr. 9;
i)Decizia Consiliului Uniunii Europene privind adoptarea unui program specific pentru cercetare și instruire care să fie realizat de Centrul Comun de Cercetare prin intermediul acțiunilor indirecte pentru Comunitatea Europeană a Energiei Atomice 2002-2006, prevăzută în anexa nr. 10.
Art. 2
Text inițial · din 28.12.2002
(1)Din bugetul Ministerului Educației și Cercetării se suporta anual cheltuieli pentru:
a)plata contribuției României la bugetul Programului-cadru 6 și al Programului-cadru 6 Euratom;
b)sprijin financiar acordat participanților români, inclusiv pentru măsuri de stimulare a participării acestora.
(2)Cuantumul sumelor necesare acoperirii cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării.
Art. 3
Text inițial · din 28.12.2002
Importurile de bunuri și servicii destinate desfășurării activităților de participare a României la programele prevăzute la art. 1, care se realizează în termenii și condițiile stabilite prin Decizia Consiliului de Asociere România-Uniunea Europeană nr. 1/2002 privind adoptarea condițiilor și modalităților generale de participare a României la programele comunitare și prin Memorandumul de înțelegere dintre România și Comunitatile Europene privind asocierea României la cel de-al saselea Program-cadru al Comunității Europene pentru cercetare, dezvoltare tehnologică și activități demonstrative cu scopul de a contribui la crearea Spațiului European de Cercetare și Inovare (2002-2006) și la cel de-al saselea Program-cadru al Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom) pentru activități de cercetare și instruire cu scopul de a contribui la crearea Spațiului European de Cercetare (2002-2006), semnat la Bruxelles la 29 octombrie 2002, sunt scutite de la plata taxelor vamale și nu sunt supuse interdictiilor și restrictiilor asupra importurilor și exporturilor. ──────────────
Modificări aduse
A modificat 3 articole în 1 act.
| Actul | Intrat în vigoare | Total |
|---|---|---|
| OUG nr. 206/2002 | 3 | 3 |
OUG nr. 206/2002 (3 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 1 | Intrat în vigoare | 28.12.2002 | Vezi textul |
| Art. 2 | Intrat în vigoare | 28.12.2002 | Vezi textul |
| Art. 3 | Intrat în vigoare | 28.12.2002 | Vezi textul |