Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Ordonanță de urgență nr. 75/2001

OUG nr. 75/2001

În vigoare din 31.05.2001Ultima modificare 31.05.2001Sursa oficială: legislatie.just.ro
Atenție: O modificare cunoscută nu este încă preluată în OUG nr. 75/2001: OG nr. 9/1992.

Textul actului

Articolele 1–3 din 3 (pagina 1 din 1)

Art. 1

Text inițial · din 31.05.2001

Ordonanța Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii oficiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 11/1994, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 23 martie 1994, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează:

1.În cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii oficiale sintagma Institutul Național de Statistica și Studii Economice se înlocuiește cu sintagma Institutul Național de Statistica, iar sintagma Programul cercetărilor statistice și studiilor economice se înlocuiește cu sintagma Programul cercetărilor statistice. 2. Alineatul (1) al articolului 1 va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) Activitatea organizată pentru culegerea, prelucrarea, analiza, difuzarea și constituirea seriilor de date statistice oficiale cu caracter demografic, social, economic, financiar, juridic, necesare în vederea fundamentarii și evaluării politicilor economice și sociale, deciziilor guvernamentale și ale agenților economici, informării opiniei publice, elaborării cercetărilor științifice, prognozelor și strategiilor de dezvoltare, transmiterii de date statistice organismelor internaționale potrivit obligațiilor asumate de statul român, precum și altor categorii de utilizatori interni și externi, se desfășoară cu respectarea dispozițiilor prezentei ordonanțe."

3.Alineatele (2), (3) și (4) ale articolului 2 vor avea următorul cuprins:

"(2) Institutul Național de Statistica este condus de un președinte cu rang de secretar de stat, ajutat de 2 vicepreședinți cu rang de subsecretar de stat, dintre care unul pentru coordonarea activității de integrare europeană, numiți prin decizie a primului-ministru.

(3)În subordinea Institutului Național de Statistica funcționează direcțiile generale de statistica organizate la nivelul județelor-centre ale regiunilor de dezvoltare stabilite potrivit Legii nr. 151/1998 privind dezvoltarea regionala în România și direcțiile județene de statistica organizate la nivelul celorlalte județe, ca servicii publice descentralizate, finanțate de la bugetul de stat, precum și editura „Revista Română de Statistica” și Centrul Național de Pregătire în Statistica, finanțate din venituri extrabugetare.

(4)În sensul prezentei ordonanțe, prin servicii de statistica oficială se înțelege Institutul Național de Statistica, direcțiile generale de statistica, direcțiile județene de statistica, precum și compartimentele statistice din cadrul Băncii Naționale a României și al instituțiilor și autorităților publice, coordonate metodologic de Institutul Național de Statistica."

4.Alineatul (2) al articolului 3 va avea următorul cuprins:

"(2) Potrivit principiului autonomiei Institutul Național de Statistica este autorizat sa stabilească în mod impartial și independent, fără ingerințe de pe poziții de interes ale Guvernului, partidelor politice, grupărilor etnice, sindicatelor, organizațiilor patronale și ale altor organizații sau persoane fizice, sistemele de indicatori, nomenclatoarele, clasificarile, metodologiile, tehnicile de înregistrare și prelucrare, sa publice și sa difuzeze datele și informațiile statistice. Acest principiu implica obligativitatea ca datele și informațiile statistice oficiale să fie puse la dispoziție tuturor categoriilor de utilizatori în condiții de egalitate, simultaneitate și nediscriminare în privinta calității și a termenelor de difuzare."

5.Alineatul (4) al articolului 5 va avea următorul cuprins:

"(4) Programul anual al cercetărilor statistice prevede obiectivul cercetării, organizatorul cercetării, categoriile de unități statistice incluse în cercetare, sursa datelor statistice și formularele, datele calendaristice și periodicitatea de culegere a datelor statistice, responsabilitățile unităților statistice cercetate pentru a furniza și a transmite datele statistice, tipul informațiilor statistice, forma și datele de difuzare, inclusiv principalii indicatori, precum și costul și sursa de finanțare."

6.Alineatul (2) al articolului 12 va avea următorul cuprins:

"(2) O cercetare statistica prevăzută în Programul anual al cercetărilor statistice va fi realizată de compartimentele statistice din cadrul instituțiilor și autorităților publice sau al Băncii Naționale a României, dacă cercetarea statistica respectiva necesita o experienta de specialitate de care dispune compartimentul statistic în cauza sau are la dispoziție datele culese în acest scop."

7.După alineatul (2) al articolului 12 se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:

"(3) Instituția care organizează o cercetare statistica potrivit procedurii prevăzute la alin. (2) este obligată:

a)sa transmită spre avizare metodologia cercetării statistice Institutului Național de Statistica;

b)să aplice clasificarile statistice de interes general;

c)sa furnizeze rezultatele cercetării statistice Institutului Național de Statistica și, în consultare cu acesta, să le transmită organizațiilor internaționale."

8.Articolul 13 va avea următorul cuprins:

"Art. 13. - Pentru domeniile specifice de cercetare statistica aflate în competența ministerelor și a altor instituții și autorități publice, cum sunt: statistica judiciară, statistica sanitară, statistica învățământului, statistica financiară, statistica somajului, statistica asigurărilor sociale, statistica mediului înconjurător și alte statistici, autoritățile respective au obligația de a transmite Institutului Național de Statistica, în scopul, forma și la termenele specificate în Programul anual al cercetărilor statistice, datele și informațiile statistice ce urmează să fie incluse în seriile de date statistice, în publicațiile statistice sau să fie transmise organismelor internaționale."

9.Articolul 16 va avea următorul cuprins:

"Art. 16. - Institutul Național de Statistica și unitățile teritoriale de statistica asigura, cu plata, difuzarea datelor și informațiilor statistice obținute potrivit programelor anuale de cercetări statistice către alte categorii de utilizatori prin publicații pe suport de hârtie sau electronice și prin acces direct la rezultatele cercetărilor stocate în baze de date statistice, în condițiile specifice ale protecției și confidențialității datelor și informațiilor statistice. Plata va fi stabilită în scopul recuperării nivelului cheltuielilor necesare pentru producerea datelor și informațiilor statistice solicitate, precum și a suportului pe care acestea sunt difuzate."

10.Articolul 17 va avea următorul cuprins:

"Art. 17. - (1) Institutul Național de Statistica și unitățile teritoriale de statistica sunt autorizate sa realizeze cercetări statistice în afară celor cuprinse în programul anual aprobat, la cererea unor beneficiari interni sau externi, cu plata pe bază de contract. În același mod, pe baza rezultatelor cercetărilor statistice cuprinse în programele anuale ale cercetărilor statistice Institutul Național de Statistica și unitățile teritoriale de statistica pot realiza prelucrari, analize și studii suplimentare, pot edita și furniza publicații, date și informații statistice din bazele de date statistice.

(2)Sumele încasate din cercetări statistice, realizate potrivit prevederilor alin. (1), precum și cele aferente publicațiilor statistice și serviciilor privind furnizarea de informații și date statistice pe suport de hârtie, magnetic sau prin acces direct la bazele de date rămân la dispoziția Institutului Național de Statistica și se gestionează în regim extrabugetar.

(3)Din veniturile extrabugetare astfel constituite Institutul Național de Statistica poate efectua cheltuieli materiale și servicii și cheltuieli de capital; soldul rămas la finele anului se reportează în anul următor cu aceeași destinație."

Art. 2

Text inițial · din 31.05.2001

În cuprinsul altor acte normative în vigoare sintagma Institutul Național de Statistica și Studii Economice se înlocuiește cu sintagma Institutul Național de Statistica.

Art. 3

Text inițial · din 31.05.2001

Ordonanța Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii oficiale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o noua numerotare.

Modificări aduse

A modificat 3 articole în 1 act.

ActulIntrat în vigoareTotal
OUG nr. 75/200133

OUG nr. 75/2001 (3 articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 1Intrat în vigoare31.05.2001Vezi textul
Art. 2Intrat în vigoare31.05.2001Vezi textul
Art. 3Intrat în vigoare31.05.2001Vezi textul