Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Ordonanță de urgență nr. 46/2001

OUG nr. 46/2001

În vigoare din 29.03.2001Ultima modificare 29.03.2001Sursa oficială: legislatie.just.ro
Atenție: O modificare cunoscută nu este încă preluată în OUG nr. 46/2001: Legea nr. 493/2002.

Textul actului

Articolele UNIC–UNIC din 1 (pagina 1 din 1)

Articol unic

Text inițial · din 29.03.2001

Ordonanța Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 31 august 1999, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează:

1.Articolul 59 va avea următorul cuprins:

"Art. 59. - (1) Contribuabilii au obligația sa completeze și să depună la organul fiscal competent o declarație de venit global, precum și declarații speciale până la data de 31 martie a anului următor celui de realizare a venitului, cu excepția declarațiilor pentru anul 2000, pentru care termenul de depunere este 31 mai 2001.

(2)Declarațiile speciale se completează pentru fiecare categorie de venit și pe fiecare loc de realizare a acestuia și se depun la organul fiscal unde se afla sursa de venit.

(3)Prin organ fiscal competent se înțelege organul fiscal în a cărui raza teritorială contribuabilul își are domiciliul sau alte organe stabilite prin hotărâre a Guvernului, după caz.

(4)Contribuabilii care realizează venituri dintr-o singura sursa, sub forma de salarii, la funcția de baza, pe întregul an fiscal și pentru care angajatorul a efectuat operațiunile prevăzute la art. 27 nu au obligația să depună declarație de venit global. De asemenea, contribuabilii care realizează venituri a căror impunere este finala nu au obligația să depună declarația specială pentru aceste venituri."

2.Articolul 67 va avea următorul cuprins:

"Art. 67. - (1) Plătitorii de venituri cu regim de reținere la sursa sunt obligați sa comunice organului fiscal competent informații cu privire la calculul impozitului reținut pentru fiecare beneficiar de venit, conform formularului stabilit de Ministerul Finanțelor Publice. Comunicarea se face până la data de 30 iunie a anului curent pentru anul expirat, cu excepția declarațiilor privind veniturile plătite în anul 2000, pentru care termenul de depunere este 31 decembrie 2001.

(2)Pentru veniturile din salarii, informațiile cu privire la calculul impozitului reținut pentru fiecare beneficiar de venit sunt cuprinse în fișa fiscală, pentru care termenul de depunere este prevăzut la art. 26 alin. (5), cu excepția fișelor fiscale pentru anul 2000, pentru care termenul de depunere este 31 martie 2001."

Modificări aduse

A modificat 1 articol în 1 act.

ActulIntrat în vigoareTotal
OUG nr. 46/200111

OUG nr. 46/2001 (1 articol)

ArticolulModificareaDataText
Articol unicIntrat în vigoare29.03.2001Vezi textul