Ordonanță de urgență nr. 133/2001
OUG nr. 133/2001
Textul actului
Articolele 1–5 din 5 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Text inițial · din 26.10.2001
(1)Se înființează Universitatea "George Bacovia" din Bacau ca instituție de învățământ superior, persoana juridică de drept privat, parte a sistemului național de învățământ, cu sediul în municipiul Bacau, calea Mărășești nr. 157, județul Bacau.
(2)Universitatea "George Bacovia" din Bacau se înființează cu următoarea facultate și specializare acreditate: Facultatea de Contabilitate și Informatica de Gestiune, specializarea Contabilitate și Informatica de Gestiune, cu predare în limba română.
Art. 2
Text inițial · din 26.10.2001
(1)Patrimoniul propriu al instituției de învățământ superior înființate conform prevederilor art. 1 este cel puțin la nivelul celui avut la data acreditării și este utilizat în cadrul sistemului național de învățământ, în condițiile legii.
(2)În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență persoana juridică care a înființat inițial Universitatea "George Bacovia" din Bacau este obligată sa transfere acesteia întregul patrimoniu folosit în procesul de învățământ în momentul propunerii pentru acreditare.
(3)În cazul nerespectării prevederilor alin. (1) Ministerul Educației și Cercetării inițiază în condițiile legii acțiunea de încetare a activității de învățământ și de desființare a Universitatii "George Bacovia" din Bacau.
Art. 3
Text inițial · din 26.10.2001
(1)Instituția prevăzută la art. 1 este special monitorizata pe o perioadă de 3 ani, perioada în care are dreptul de a organiza examenele de finalizare a studiilor.
(2)Comisiile constituite pentru examenele de finalizare a studiilor au în componenta profesori din învățământul de stat acreditat în proporție de cel puțin două treimi.
Art. 4
Text inițial · din 26.10.2001
Cheltuielile privind funcționarea noii instituții de învățământ superior particular înființate conform prezentei ordonanțe de urgență se suporta din veniturile proprii, dobândite în condițiile legii, precum și din alte surse legale.
Art. 5
Text inițial · din 26.10.2001
Prezenta ordonanță de urgență se aplică începând cu anul universitar 2001/2002.
Modificări aduse
A modificat 5 articole în 1 act.
| Actul | Intrat în vigoare | Total |
|---|---|---|
| OUG nr. 133/2001 | 5 | 5 |
OUG nr. 133/2001 (5 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 1 | Intrat în vigoare | 26.10.2001 | Vezi textul |
| Art. 2 | Intrat în vigoare | 26.10.2001 | Vezi textul |
| Art. 3 | Intrat în vigoare | 26.10.2001 | Vezi textul |
| Art. 4 | Intrat în vigoare | 26.10.2001 | Vezi textul |
| Art. 5 | Intrat în vigoare | 26.10.2001 | Vezi textul |