Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Ordonanță de urgență nr. 206/2000

OUG nr. 206/2000

În vigoare din 22.11.2000Ultima modificare 22.11.2000Sursa oficială: legislatie.just.ro

Nu avem informații despre actualitatea OUG nr. 206/2000.

Textul actului

Articolele 1–2 din 2 (pagina 1 din 1)

Art. 1

Text inițial · din 22.11.2000

Legea învățământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează:

1.Alineatele (4^1) și (4^2) ale articolului 166 vor avea următorul cuprins:

"(4^1) Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat - grădinițe, școli generale (primare și gimnaziale), licee, grupuri școlare, seminarii teologice, școli profesionale și școli postliceale - fac parte din domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea unităților de învățământ preuniversitar de stat. (4^2) Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ special de stat fac parte din domeniul public județean, respectiv al municipiului București, și sunt în administrarea consiliului județean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea. Celelalte componente ale bazei materiale ale unităților de învățământ special de stat sunt de drept proprietatea acestora."

2.După alineatul (4^4) al articolului 166 se introduce alineatul (4^5) cu următorul cuprins:

"(4^5) Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile și instituțiile de învățământ preuniversitar de stat din subordinea Ministerului Educației Naționale, ale căror cheltuieli de întreținere, funcționare și dezvoltare se finanțează de la bugetul de stat, fac parte din domeniul public al statului. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea unităților și instituțiilor respective."

3.După alineatul (4^5) al articolului 166 se introduce alineatul (4^6) cu următorul cuprins:

"(4^6) Terenurile și clădirile preluate în mod abuziv de stat după data de 4 septembrie 1940 de la persoane fizice sau juridice fac parte din domeniul privat al statului în condițiile legii și pot face obiectul unor acte normative de restituire."

4.Alineatele (1) și (3) ale articolului 167 vor avea următorul cuprins:

"Art. 167. - (1) Ministerul Educației Naționale, prin inspectoratele școlare, asigura, cu sprijinul material al consiliilor locale, funcționarea tuturor unităților din învățământul preuniversitar de stat...........................................................

(3)Cluburile, taberele școlare, palatele copiilor, inspectoratele școlare, casele corpului didactic, precum și alte instituții de stat subordonate Ministerului Educației Naționale se finanțează din bugetul acestuia."

5.După alineatul (2) al articolului 167 se introduce alineatul (2^1) cu următorul cuprins:

"(2^1) Finanțarea cheltuielilor de funcționare, întreținere și reparare a unităților de învățământ special de stat, precum și finanțarea cheltuielilor determinate de drepturile acordate, potrivit legii, copiilor și tinerilor din instituțiile de învățământ special de stat, cu excepția celor cuprinse la alin. (4) și (5), este asigurata cu prioritate de consiliile județene și de Consiliul General al Municipiului București din bugetele acestora, precum și din resursele proprii ale respectivelor unități. Decontarea cheltuielilor alocate se face de consiliile județene, respectiv Consiliul General al Municipiului București, în baza documentației prezentate de unitățile școlare."

Art. 2

Text inițial · din 22.11.2000

Lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, anexa la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, se completează la pct. I, II și III conform prevederilor art. I.

Modificări aduse

A modificat 2 articole în 1 act.

ActulIntrat în vigoareTotal
OUG nr. 206/200022

OUG nr. 206/2000 (2 articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 1Intrat în vigoare22.11.2000Vezi textul
Art. 2Intrat în vigoare22.11.2000Vezi textul