Ordonanță de urgență nr. 189/2000
OUG nr. 189/2000
Textul actului
Articolele 1–5 din 5 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Text inițial · din 15.11.2000
Începând cu data de 1 noiembrie 2000 și până la data reluării navigației pe Dunăre în zona orașului Novi Sad, obligațiile față de bugetul de stat ale societăților comerciale de transport fluvial și de operare portuara prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență se sting în același cuantum cu sumele reprezentând accizele aferente cantităților de carburanți utilizați efectiv pentru funcționarea navelor în condițiile prevăzute la art. 2.
Art. 2
Text inițial · din 15.11.2000
(1)În vederea stingerii obligațiilor față de bugetul de stat, societățile comerciale prevăzute la art. 1 vor depune în termen de 5 zile de la expirarea lunii, la organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor în evidenta cărora se afla, situația centralizatoare a cantităților de carburanți utilizați pentru funcționarea navelor și a accizelor aferente, al carei model va fi elaborat de Ministerul Finanțelor.
(2)Cuantumul accizelor cu care se sting obligațiile față de bugetul de stat ale societăților comerciale prevăzute la art. 1 se determina prin aplicarea raportului dintre sumele ce reprezintă contravaloarea cantităților de carburanți aprovizionati și sumele achitate în contul acestora, asupra cuantumului accizelor aferente cantităților de carburanți utilizați efectiv pentru funcționarea navelor.
Art. 3
Text inițial · din 15.11.2000
(1)Organele fiscale competente vor stinge cu suma înscrisă în situația depusa de societățile comerciale prevăzute la art. 1, determinata în condițiile alin. (2) al art. 2, obligațiile față de bugetul de stat ale societăților comerciale de transport fluvial și de operare portuara în ordinea prevăzută la art. 87 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, aprobată prin Legea nr. 108/1996, cu modificările și completările ulterioare.
(2)În cazul în care sumele reprezentând accizele prevăzute la art. 2 alin. (2) sunt mai mari decât obligațiile restante față de bugetul de stat ale societăților comerciale, diferența se va compensa cu obligațiile viitoare față de bugetul de stat.
(3)Obligațiile față de bugetul de stat, stinse în condițiile alin. (1), vor fi comunicate de către organele fiscale societăților comerciale până la sfârșitul lunii în care a fost depusa situația prevăzută la art. 2.
Art. 4
Text inițial · din 15.11.2000
Prin ordin al ministrului transporturilor va fi notificată oficial data reluării navigației pe Dunăre în zona orașului Novi Sad, data de la care prezenta ordonanță de urgență își încetează aplicabilitatea.
Art. 5
Text inițial · din 15.11.2000
Ministerul Finanțelor va elabora norme metodologice de aplicare, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Modificări aduse
A modificat 5 articole în 1 act.
| Actul | Intrat în vigoare | Total |
|---|---|---|
| OUG nr. 189/2000 | 5 | 5 |
OUG nr. 189/2000 (5 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 1 | Intrat în vigoare | 15.11.2000 | Vezi textul |
| Art. 2 | Intrat în vigoare | 15.11.2000 | Vezi textul |
| Art. 3 | Intrat în vigoare | 15.11.2000 | Vezi textul |
| Art. 4 | Intrat în vigoare | 15.11.2000 | Vezi textul |
| Art. 5 | Intrat în vigoare | 15.11.2000 | Vezi textul |