Ordonanță de urgență nr. 150/2000
OUG nr. 150/2000
Textul actului
Articolele 1–2 din 2 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Text inițial · din 06.10.2000
Alineatul (3) al articolului 3 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 privind prețurile și tarifele produselor și serviciilor care se executa sau se prestează în țara în cadrul activităților cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special sau al regiilor autonome, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 2 aprilie 1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 88/1999, cu modificările ulterioare, se modifica și va avea următorul cuprins:
"(3) În cazuri deosebite, cum sunt restructurarea sau reorganizarea regiilor autonome, concesionarea serviciilor publice, modificarea structurală a costurilor și a condițiilor de producție pentru alte domenii decât energia electrica și termica, Oficiul Concurentei va analiza nivelul costurilor, al prețurilor și al tarifelor la solicitarea producătorilor și a prestatorilor ori din proprie inițiativă, modul de stabilire și de ajustare a tarifelor la produsele și serviciile prevăzute în anexa și va propune aprobarea prin hotărâre a Guvernului a prețurilor și tarifelor și a modalităților de ajustare a acestora, precum și a atribuțiilor specifice ale Oficiului Concurentei pentru fiecare caz în parte. În cazul concesionarii serviciilor publice de interes local Oficiul Concurentei va propune aprobarea prin hotărâre a Guvernului a prețurilor și tarifelor și a modalităților de ajustare a acestora, cu acordul concedentului, respectiv consiliul local județean sau Consiliul General al Municipiului București, după caz."
Art. 2
Text inițial · din 06.10.2000
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 7/1998, cu modificările ulterioare și cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege.
Modificări aduse
A modificat 2 articole în 1 act.
| Actul | Intrat în vigoare | Total |
|---|---|---|
| OUG nr. 150/2000 | 2 | 2 |
OUG nr. 150/2000 (2 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 1 | Intrat în vigoare | 06.10.2000 | Vezi textul |
| Art. 2 | Intrat în vigoare | 06.10.2000 | Vezi textul |