Ordonanță de urgență nr. 38/1998
OUG nr. 38/1998
Textul actului
Articolele UNIC–UNIC din 1 (pagina 1 din 1)
Articol unic
Text inițial · din 19.11.1998
Ordonanța Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 29 august 1998, se modifica și se completează astfel:
1.Articolul 13 litera b) va avea următorul cuprins:
"b) creselor, gradinitelor, căminelor de copii, de bătrâni, azilurilor, spitalelor, școlilor, instituțiilor de cult, persoanelor cu handicap, precum și persoanelor fizice care au avut de suferit de pe urma calamităților naturale, la propunerea direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București, după consultarea organelor administrației publice locale sau județene ori a serviciilor ministeriale descentralizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, după caz;"
2.După articolul 13 se introduce articolul 13^1 cu următorul cuprins:
"Art. 13^1. - Se pot atribui, cu titlu gratuit, la propunerea Ministerului Finanțelor, bunuri intrate în proprietatea privată a statului persoanelor juridice care au calitatea de destinatar, bunuri care nu pot fi valorificate în condițiile prezentei ordonanțe, pe bază de hotărâre a Guvernului."
Modificări aduse
A modificat 1 articol în 1 act.
| Actul | Intrat în vigoare | Total |
|---|---|---|
| OUG nr. 38/1998 | 1 | 1 |
OUG nr. 38/1998 (1 articol)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Articol unic | Intrat în vigoare | 19.11.1998 | Vezi textul |