Ordonanță nr. 13/2019
OG nr. 13/2019
Textul actului
Articolele 1–9 din 9 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Text inițial · din 17.08.2019
Bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj pe anul 2019, aprobate prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 nr. 47/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 12 martie 2019, se modifică și se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanțe.
Art. 2
Text inițial · din 17.08.2019
Influențele asupra veniturilor și cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019, detaliate la venituri pe capitole și subcapitole, iar la cheltuieli pe capitole și titluri, pe credite de angajament și credite bugetare, sunt prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 3
Text inițial · din 17.08.2019
(1)Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii pe anul 2019 se diminuează la venituri cu suma de 1.449.536 mii lei prin diminuarea cu suma de 1.966.969 a veniturilor curente și acordarea unei subvenții de la bugetul de stat în sumă de 517.433, iar la cheltuieli se majorează cu suma de 1.479.365 mii lei la credite de angajament și cu 1.451.175 mii lei la credite bugetare, excedentul diminuându-se cu suma de 2.900.711 mii lei.
(2)Sistemul de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale pe anul 2019 se majorează la venituri cu suma de 7.074 mii lei, iar la cheltuieli se majorează cu suma de 2.625 mii lei atât la credite de angajament, cât și la credite bugetare, excedentul majorându-se cu suma de 4.449 mii lei.
Art. 4
Text inițial · din 17.08.2019
Influențele asupra veniturilor și cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru șomaj pe anul 2019, detaliate la venituri pe capitole și subcapitole, iar la cheltuieli pe capitole și titluri, pe credite de angajament și credite bugetare, sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Art. 5
Text inițial · din 17.08.2019
(1)Bugetul asigurărilor pentru șomaj pe anul 2019 aferent sistemului asigurărilor pentru șomaj se majorează la venituri cu suma de 796.776 mii lei și la cheltuieli cu suma de 150.323 mii lei la credite de angajament și cu 660.727 mii lei la credite bugetare, excedentul majorându-se cu suma de 136.049 mii lei.
(2)Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale instituit prin Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu modificările ulterioare, se majorează la venituri cu suma de 37.501 mii lei, iar la cheltuieli se diminuează cu suma de 5.800 mii lei la credite de angajament și credite bugetare, excedentul majorându-se cu suma de 43.301 mii lei.
Art. 6
Text inițial · din 17.08.2019
(1)Se autorizează Ministerul Muncii și Justiției Sociale să introducă modificări în volumul și structura bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2019 ale instituțiilor publice finanțate parțial din venituri proprii, inclusiv prin introducerea de capitole și subcapitole noi, și să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare, inclusiv la și de la cheltuieli de personal, proiecte cu finanțare externă nerambursabilă (FEN) și cheltuieli de capital, și între bugetele acestora, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate în bugetul asigurărilor pentru șomaj la alineatul 51.01.01 „Transferuri către instituții publice”.
(2)În aplicarea alin. (1) nu se pot efectua virări de credite de angajament și bugetare de la alineatul „Finanțare externă nerambursabilă” din cadrul titlului 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020” la alte naturi de cheltuieli.
Art. 7
Text inițial · din 17.08.2019
(1)Se autorizează ordonatorul principal de credite să detalieze influențele aprobate și să introducă modificările prevăzute de prezenta ordonanță în bugetul asigurărilor sociale de stat și în bugetul asigurărilor pentru șomaj, precum și să efectueze virări de credite bugetare și credite de angajament în bugetele aprobate și în anexele la acestea pe anul 2019 și să comunice Ministerului Finanțelor Publice, în termen de 10 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, detalierea influențelor aprobate.
(2)Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se repartizează sumele reținute în proporție de 10% în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 8
Text inițial · din 17.08.2019
Prin derogare de la prevederile art. 12 lit. b) și c),art. 17 alin. (2),art. 24 și art. 26 alin. (5) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 3 alin. (5) și (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2019 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019:
a)pentru anul 2019, plafonul nominal al cheltuielilor exclusiv asistența financiară din partea Uniunii Europene și a altor donatori pentru bugetul asigurărilor sociale de stat este de 70.346,1 milioane lei și pentru bugetul asigurărilor pentru șomaj este de 886,4 milioane lei;
b)plafonul nominal al soldului bugetului asigurărilor sociale de stat este de 55 milioane lei, iar al bugetului asigurărilor pentru șomaj este de 1.386,8 milioane lei;
c)pentru anul 2019, plafonul nominal al cheltuielilor de personal din bugetul asigurărilor sociale de stat este de 337,5 milioane lei, iar al bugetului asigurărilor pentru șomaj este de 142 milioane lei.
Art. 9
Text inițial · din 17.08.2019
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanță.
Modificări aduse
A modificat 9 articole în 1 act.
| Actul | Intrat în vigoare | Total |
|---|---|---|
| OG nr. 13/2019 | 9 | 9 |
OG nr. 13/2019 (9 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 1 | Intrat în vigoare | 17.08.2019 | Vezi textul |
| Art. 2 | Intrat în vigoare | 17.08.2019 | Vezi textul |
| Art. 3 | Intrat în vigoare | 17.08.2019 | Vezi textul |
| Art. 4 | Intrat în vigoare | 17.08.2019 | Vezi textul |
| Art. 5 | Intrat în vigoare | 17.08.2019 | Vezi textul |
| Art. 6 | Intrat în vigoare | 17.08.2019 | Vezi textul |
| Art. 7 | Intrat în vigoare | 17.08.2019 | Vezi textul |
| Art. 8 | Intrat în vigoare | 17.08.2019 | Vezi textul |
| Art. 9 | Intrat în vigoare | 17.08.2019 | Vezi textul |