Ordonanță nr. 30/2015
OG nr. 30/2015
Textul actului
Articolele I–V din 5 (pagina 1 din 1)
Art. I
Text inițial · din 30.08.2015
Articolul 34 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.Alineatul (4) se abrogă.
2.Alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(5) Numărul maxim de persoane la nivelul unei autorități dintre cele prevăzute la alin. (1), care pot fi nominalizate în echipele de proiect finanțate din fonduri externe nerambursabile sau din împrumuturi externe contractate ori garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, este cel stabilit de prevederile contractului/acordului/ordinului de finanțare semnat de către instituția beneficiară cu autoritatea finanțatoare."
Art. II
Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 10.03.2016
După articolul 2 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice pentru Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 7 august 2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 334/2013, se introduce un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins:
"Art. 2^1. - (1) Sumele prevăzute la art. 2 alin. (4) lit. d) se recuperează de la beneficiar dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a)sumele aferente corecțiilor financiare au fost restituite beneficiarilor POS Mediu în aplicarea prevederilor art. 2 alin. (4) lit. d), pe perioada de derulare în instanță a litigiilor având ca obiect anularea titlurilor de creanță;
b)corecțiile financiare stabilite în urma aplicării prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, sunt menținute prin hotărâri judecătorești definitive în sarcina beneficiarilor POS Mediu.
(2)Sumele care trebuie recuperate în condițiile prevăzute la alin. (1) sunt scadente la data efectuării plății de către Autoritatea de management către beneficiar.
(3)Beneficiarul datorează, pentru neachitarea la termen a obligațiilor stabilite, o dobândă calculată în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011
, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012
, cu modificările și completările ulterioare, din prima zi de după termenul de plată stabilit în conformitate cu prevederile alin. (2), până la data stingerii acesteia."
Art. III
Text inițial · din 30.08.2015
La articolul V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2015 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor externe nerambursabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 475 din 30 iunie 2015, cu completările ulterioare, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
"(5) Până la intrarea în vigoare a actului normativ care reglementează fluxul financiar aferent exercițiului financiar 2014-2020 aplicabil FEDR, FSE, FC și FEAD, proiectele pot fi implementate în parteneriat de două sau mai multe entități în condițiile cap. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările și completările ulterioare, și ale cap. IV din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 218/2012, cu modificările și completările ulterioare."
Art. IV
Ultima modificare: Legea nr. 21/2016 · din 10.03.2016
(1)Ministerul Fondurilor Europene are dreptul de a stabili o bază de date cu prețuri de referință pentru bunuri, mașini, utilaje, echipamente specializate, servicii ce vor fi utilizate în cadrul Programelor cu finanțare din FEDR, FC, FSE, pentru perioada de programare 2014-2020.
(2)Metodologia în temeiul căreia se stabilesc prețurile de referință prevăzute la alin. (1) se bazează pe o analiză a prețurilor din piața comunitară și se aprobă prin ordin comun al ministrului fondurilor europene și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice.
(3)Prețurile de referință ce se publică pe site-ul instituției au caracter obligatoriu și reprezintă plafoane maximale pentru cheltuieli eligibile acceptate.
Art. V
Text inițial · din 30.08.2015
(1)În vederea îndeplinirii atribuțiilor care îi revin, Ministerul Fondurilor Europene concepe prin departamentele sale de specialitate un instrument informatic, ROM-AFIS, de detectare și prevenție a neregulilor și/sau a fraudelor, pentru a proteja interesele financiare ale statului și ale Uniunii Europene.
(2)Instrumentul informatic prevăzut la alin. (1) este utilizat în scopul implementării corecte și eficiente a acțiunilor finanțate de la buget, în conformitate cu normele legale aplicabile și pentru monitorizarea organismelor responsabile de gestionarea eficientă a fondurilor.
Modificări aduse
A modificat 7 articole în 3 acte.
| Actul | Intrat în vigoare | Completat cu | Total |
|---|---|---|---|
| OG nr. 15/2013 | 1 | 0 | 1 |
| OG nr. 30/2015 | 5 | 0 | 5 |
| OUG nr. 34/2015 | 0 | 1 | 1 |
OG nr. 15/2013 (1 articol)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 2^1 | Intrat în vigoare | 30.08.2015 | Vezi textul |
OG nr. 30/2015 (5 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. I | Intrat în vigoare | 30.08.2015 | Vezi textul |
| Art. II | Intrat în vigoare | 30.08.2015 | Vezi textul |
| Art. III | Intrat în vigoare | 30.08.2015 | Vezi textul |
| Art. IV | Intrat în vigoare | 30.08.2015 | Vezi textul |
| Art. V | Intrat în vigoare | 30.08.2015 | Vezi textul |