Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Ordonanță nr. 5/2013

OG nr. 5/2013

În vigoare din 26.01.2013Ultima modificare 18.12.2021Sursa oficială: legislatie.just.ro

Ultima verificare a OG nr. 5/2013 față de legislatie.just.ro a fost la 19.01.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

Textul actului

Articolele 1–6 din 6 (pagina 1 din 1)

Art. 1

Text inițial · din 26.01.2013

(1)Începând cu data de 1 februarie 2013 se instituie impozitul pe monopolul natural din sectorul energiei electrice și al gazului natural.

(2)Impozitul pe monopolul natural din sectorul energiei electrice și al gazului natural reprezintă venit la bugetul de stat.

Art. 2

Text inițial · din 26.01.2013

(1)Impozitul pe monopolul natural este aplicabil operatorilor de transport de energie electrică și gaze naturale licențiați de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.

(2)Impozitul pe monopolul natural se aplică și operatorilor economici distribuitori de energie electrică și gaze naturale, licențiați de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, titulari ai unor contracte de concesiune încheiate cu Ministerul Economiei și Comerțului sau cu autorități locale, care aplică prevederile art. 48 alin. (1) și (2) și ale art. 136 alin. (1), (2) și (3) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012.

(3)Sumele aferente impozitului pe monopolul natural din sectorul energiei electrice și al gazului natural, calculat în condițiile prezentei ordonanțe, reprezintă pentru operatorii economici prevăzuți la alin. (1) și (2) cheltuieli deductibile la stabilirea profitului impozabil, în condițiile prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 3

Text inițial · din 26.01.2013

Impozitul pe monopolul natural din sectorul energiei electrice și al gazului natural se aplică pe fiecare MWh pentru care se facturează serviciile de transport și distribuție energie electrică și gaze naturale. Valorile impozitului pe monopolul natural aplicabil de operatorii prevăzuți la art. 2 alin. (1) și (2) sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță.

Art. 4

Text inițial · din 26.01.2013

(1)Operatorii economici prevăzuți la art. 2 alin. (1) și (2) au obligația de a depune o declarație fiscală la organul fiscal competent până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost facturate serviciile de transport și distribuție energie electrică și gaze naturale.

(2)Operatorii economici prevăzuți la art. 2 alin. (1) și (2) calculează și plătesc lunar impozitul pe monopolul natural din sectorul energiei electrice și al gazului natural, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se calculează impozitul.

(3)Impozitul prevăzut la art. 1 se administrează de către Agenția Națională de Administrare Fiscală potrivit Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 5

Text inițial · din 26.01.2013

Modelul și conținutul declarației privind impozitul pe monopolul natural din sectorul energiei electrice și al gazului natural se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

Art. 6

Ultima modificare: OUG nr. 130/2021 · din 18.12.2021

Prezenta ordonanță se aplică până la data de 31 decembrie 2025.

Modificări aduse

A modificat 6 articole în 1 act.

ActulIntrat în vigoareTotal
OG nr. 5/201366

OG nr. 5/2013 (6 articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 1Intrat în vigoare26.01.2013Vezi textul
Art. 2Intrat în vigoare26.01.2013Vezi textul
Art. 3Intrat în vigoare26.01.2013Vezi textul
Art. 4Intrat în vigoare26.01.2013Vezi textul
Art. 5Intrat în vigoare26.01.2013Vezi textul
Art. 6Intrat în vigoare26.01.2013Vezi textul