Ordonanță nr. 18/2011
OG nr. 18/2011
Textul actului
Articolele 1–6 din 6 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Text inițial · din 01.09.2011
Prezenta ordonanță stabilește cadrul legal pentru verificarea și controlul unităților sanitare cu paturi de către Ministerul Sănătății și instituțiile din subordinea acestuia.
Art. 2
Text inițial · din 01.09.2011
În sensul prezentei ordonanțe, termenii de mai jos au următoarele înțelesuri:
a)control - orice formă de control efectuat din dispoziția ministrului sănătății în unitățile sanitare publice și private, prin personalul împuternicit, pentru verificarea conformității cu legislația în vigoare specifică fiecărui domeniu de activitate;
b)control mixt - orice formă de control efectuat la solicitarea ministrului sănătății de o comisie alcătuită din reprezentanți ai Ministerului Sănătății și ai ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, pentru verificarea conformității cu legislația în vigoare specifică fiecărui domeniu de activitate în unitățile sanitare, altele decât cele din subordinea Ministerului Sănătății, și în unitățile sanitare private;
c)control mixt în cadrul ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale - orice formă de control efectuat la solicitarea ministrului sănătății de o comisie alcătuită din reprezentanți ai Ministerului Sănătății și ai ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, pentru verificarea conformității cu legislația în vigoare specifică asistenței medicale și sănătății publice, cu respectarea prevederilor în domeniul protecției informațiilor clasificate;
d)personal împuternicit - inspectorul sanitar, asistentulinspector, farmacistul-inspector, definiți conform legislației în vigoare, precum și persoanele împuternicite în vederea verificării respectării legislației în domeniile medical, economic, resurse umane, normare, organizare și salarizare, nominalizați de ministrul sănătății sau de reprezentanții ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie implicate, în vederea constituirii unei comisii mixte de control.
Art. 3
Text inițial · din 01.09.2011
În situația în care ministrul sănătății dispune efectuarea unui control la o unitate sanitară cu paturi, alta decât cele din subordinea Ministerului Sănătății, sau la unitățile sanitare private, acesta solicită, în vederea desemnării în comisia de control, participarea unor reprezentanți ai ministerelor și ai instituțiilor cu rețea sanitară proprie implicate, în vederea constituirii unei comisii mixte de control.
Art. 4
Text inițial · din 01.09.2011
(1)Activitatea inspectorilor sanitari, a asistenților-inspectori și a farmaciștilor-inspectori se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare care reglementează activitatea de control în domeniul sănătății publice și în domeniul farmaceutic.
(2)Personalul împuternicit cu atribuții în domeniile medical, farmaceutic, economic, resurse umane, normare, organizare și salarizare supune aprobării ministrului sănătății raportul de control întocmit în urma verificărilor efectuate.
(3)Măsurile propuse în domeniul asistenței medicale și în domeniul farmaceutic, prevăzute în raportul de control și aprobate de ministrul sănătății, sunt obligatorii și sunt duse la îndeplinire de unitățile sanitare publice sau private controlate în termenele stabilite.
(4)Nerespectarea măsurilor stabilite în calitatea serviciilor de asistență medicală poate duce la suspendarea sau ridicarea autorizației de funcționare a unității sanitare controlate, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, ori la aplicarea altor sancțiuni, după caz.
(5)Unitățile sanitare din subordinea Ministerului Sănătății au obligația ducerii la îndeplinire a măsurilor stabilite prin raportul de control aprobat de ministrul sănătății în domeniile medical, farmaceutic, economic, resurse umane, normare, organizare și salarizare, în termenele stabilite.
(6)Pentru unitățile sanitare, altele decât cele din subordinea Ministerului Sănătății, raportul de control poate conține și recomandări asupra domeniilor economic, resurse umane, normare, organizare și salarizare, potrivit reglementărilor în vigoare. Recomandările prevăzute în raportul de control care sunt aplicabile unităților sanitare, altele decât cele din subordinea Ministerului Sănătății, vor fi comunicate instituțiilor implicate.
(7)Unitățile sanitare publice sau private supuse controlului au obligația de a permite accesul comisiilor de control în incinta unității sanitare și de a pune la dispoziția acestora toate documentele solicitate de membrii comisiilor de control, cu respectarea prevederilor art. 198 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 5
Text inițial · din 01.09.2011
În 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, Guvernul va adopta hotărârea privind stabilirea contravențiilor și a sancțiunilor aplicabile pentru nerespectarea dispozițiilor prezentei ordonanțe.
Art. 6
Text inițial · din 01.09.2011
Normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe vor fi aprobate în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, prin ordin al ministrului sănătății, cu avizul ministerelor și al instituțiilor cu rețea sanitară proprie.
Modificări aduse
A modificat 6 articole în 1 act.
| Actul | Intrat în vigoare | Total |
|---|---|---|
| OG nr. 18/2011 | 6 | 6 |
OG nr. 18/2011 (6 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 1 | Intrat în vigoare | 01.09.2011 | Vezi textul |
| Art. 2 | Intrat în vigoare | 01.09.2011 | Vezi textul |
| Art. 3 | Intrat în vigoare | 01.09.2011 | Vezi textul |
| Art. 4 | Intrat în vigoare | 01.09.2011 | Vezi textul |
| Art. 5 | Intrat în vigoare | 01.09.2011 | Vezi textul |
| Art. 6 | Intrat în vigoare | 01.09.2011 | Vezi textul |