Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Ordonanță nr. 11/2009

OG nr. 11/2009

În vigoare din 31.08.2009Ultima modificare 31.08.2009Sursa oficială: legislatie.just.ro
Atenție: O modificare cunoscută nu este încă preluată în OG nr. 11/2009: HG nr. 271/2017.

Textul actului

Articolele 1–4 din 4 (pagina 1 din 1)

Art. 1

Text inițial · din 31.08.2009

(1)Ordonatorii principali de credite ai autorităților publice centrale cu rol de autorități de implementare/beneficiari ai proiectelor PHARE includ în bugetele proprii la liniile bugetare "Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă", cu avizul prealabil al Ministerului Finanțelor Publice, sumele necesare pentru:

a)încheierea de contracte de servicii, de achiziții de bunuri și executări de lucrări, inclusiv costurile legate de relansarea procesului de achiziție, în vederea implementării proiectelor/componentelor necontractate din fondurile alocate prin Programul PHARE, pentru care nu au fost identificate alte surse de finanțare;

b)finanțarea, pe baza unor justificări întemeiate, a oricăror costuri suplimentare neimputabile contractorului și beneficiarului și care nu pot fi acoperite de beneficiar, pentru implementarea contractelor prevăzute la lit. a), în vederea atingerii obiectivelor prevăzute în Acordul de finanțare pentru Programul PHARE.

(2)Pentru anul 2009 sumele prevăzute la art. 1 alin. (1) se vor asigura din prevederile bugetare aprobate ordonatorilor principali de credite cu rol de autorități de implementare/beneficiari ai proiectelor PHARE prin Legea bugetului de stat pe anul 2009 nr. 18/2009, cu modificările și completările ulterioare.

(3)Sumele prevăzute la art. 1 alin. (1) vor fi gestionate de autoritățile de implementare/beneficiari.

Art. 2

Text inițial · din 31.08.2009

(1)Sumele necesare pentru contractarea și implementarea proiectelor PHARE prevăzute la art. 1 alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea instituțiilor care au calitatea de autoritate de implementare/beneficiar.

(2)Autoritățile de implementare/Beneficiarii care vor beneficia de sumele prevăzute la art. 1 alin. (1) sunt autorități ale administrației publice centrale și locale, unități subordonate sau în coordonarea acestora. Aceste prevederi nu se aplică altor entități sau operatori economici.

Art. 3

Text inițial · din 31.08.2009

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se vor elabora norme de aplicare, care se vor aproba prin ordin al ministrului finanțelor publice.

Art. 4

Text inițial · din 31.08.2009

Prezenta ordonanță intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Modificări aduse

A modificat 4 articole în 1 act.

ActulIntrat în vigoareTotal
OG nr. 11/200944

OG nr. 11/2009 (4 articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 1Intrat în vigoare31.08.2009Vezi textul
Art. 2Intrat în vigoare31.08.2009Vezi textul
Art. 3Intrat în vigoare31.08.2009Vezi textul
Art. 4Intrat în vigoare31.08.2009Vezi textul