Ordonanță nr. 59/2004
OG nr. 59/2004
Ultima verificare a OG nr. 59/2004 față de legislatie.just.ro a fost la 11.08.2025, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.
Textul actului
Articolele 1–11 din 11 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 29.11.2005
Abrogat.
Art. 2
Ultima modificare: Legea nr. 597/2004 · din 23.12.2004
(1)Repartizarea fondurilor destinate serviciilor medicale și medicamentelor pe casele de asigurări de sănătate se face, în condițiile legii, de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, după reținerea la dispoziția sa a unei sume suplimentare reprezentând 3% din fondurile prevăzute cu această destinație. Această sumă se utilizează în situații justificate, stabilite prin normele de aplicare a contractului-cadru, și se repartizează până la data de 30 noiembrie a fiecărui an.
(2)În limita sumelor repartizate potrivit alin. (1), casele de asigurări de sănătate încheie contracte de furnizare de servicii medicale și medicamente.
Art. 3
Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 29.11.2005
Veniturile proprii se utilizează de instituțiile sanitare publice pentru finanțarea cheltuielilor curente și de capital. Instituțiile sanitare prevăd, în limita bugetului de venituri și cheltuieli aprobat, sume pentru acordarea tichetelor de masă, în condițiile Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă.
Art. 4
Text inițial · din 09.08.2004
Eventualele economii înregistrate de instituțiile sanitare publice, în cursul exercițiului bugetar, la cheltuielile de personal și cheltuielile materiale și servicii, cu excepția medicamentelor și materialelor sanitare, în condițiile realizării indicatorilor specifici, se pot utiliza pentru finanțarea cheltuielilor de capital, cu modificarea corespunzătoare a bugetului de venituri și cheltuieli, în condițiile legii, cu aprobarea caselor de asigurări de sănătate și a direcțiilor de sănătate publică sau, după caz, a Ministerului Sănătății, în funcție de subordonare.
Art. 5
Ultima modificare: Legea nr. 597/2004 · din 23.12.2004
(1)Ministerul Sănătății este abilitat să organizeze licitații la nivel național pentru achiziționarea de servicii de întreținere și service, pentru reabilitarea și modernizarea aparatelor radiologice tip ELTEX 400 și a instalațiilor de sterilizare tip ISM.
(2)Casele de asigurări de sănătate sunt autorizate ca, în contractele de furnizare de servicii medicale încheiate cu instituțiile sanitare publice să cuprindă, după caz, și sumele necesare pentru reabilitarea și modernizarea aparatelor radiologice tip ELTEX 400 și a instalațiilor de sterilizare tip ISM.
(3)În bugetul Ministerului Sănătății se pot cuprinde sume pentru înlocuirea pieselor de schimb la aparatura medicală de înaltă performanță din dotarea instituțiilor sanitare publice.
Art. 6
Text inițial · din 09.08.2004
(1)Disponibilitățile din venituri proprii înregistrate la finele anului de instituțiile sanitare publice se reportează în anul următor, avându-se în vedere la stabilirea nivelului cheltuielilor finanțate din venituri proprii pentru anul respectiv.
(2)Trimestrial, instituțiile sanitare publice transmit, pe propria răspundere, ordonatorilor de credite de la care au primit finanțarea, monitorizarea privind obiectivele de investiții finanțate din fonduri publice.
(3)După verificare, aceste situații vor fi transmise ordonatorilor principali de credite în vederea întocmirii raportului trimestrial de monitorizare privind procesul investițional.
Art. 7
Ultima modificare: OUG nr. 162/2005 · din 13.04.2005
(1)În anul 2005, cheltuielile aferente medicamentelor de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu cu contribuție personală, compensate în proporție de 90% din prețul de referință, se asigură din transferuri de la bugetul de stat către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și, în completare, din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
(2)Contravaloarea medicamentelor eliberate până la data de 4 aprilie 2005 în cadrul programului privind compensarea în proporție de 90% a prețului la medicamentele acordate pensionarilor în tratamentul ambulatoriu se decontează din sumele a căror destinație este prevăzută la alin. (1).
Art. 8
Text inițial · din 09.08.2004
Ministerul Sănătății este abilitat să organizeze licitații la nivel național pentru achiziția de bunuri și servicii cu caracter medical și nemedical, precum și lucrări pentru instituțiile publice din sectorul sanitar, în limita prevederilor bugetare aprobate acestora cu această destinație, în conformitate cu prevederile legale privind achizițiile publice.
Art. 9
Text inițial · din 09.08.2004
Prevederile prezentei ordonanțe se aplică instituțiilor publice din sectorul sanitar, inclusiv celor aparținând ministerelor și instituțiilor centrale cu rețea sanitară proprie, cu excepția art. 8, care se aplică unităților sanitare publice din rețeaua Ministerului Sănătății.
Art. 10
Text inițial · din 09.08.2004
Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă prevederile art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2003 privind unele măsuri în vederea întăririi disciplinei financiare și a creșterii eficienței utilizării fondurilor în sistemul sanitar, precum și modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 19 iunie 2004, cu modificările ulterioare.
Art. 11
Text inițial · din 09.08.2004
Prezenta ordonanță intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Modificări aduse
A modificat 12 articole în 2 acte.
| Actul | Intrat în vigoare | Abrogat | Total |
|---|---|---|---|
| OG nr. 59/2004 | 11 | 0 | 11 |
| OUG nr. 48/2003 | 0 | 1 | 1 |
OG nr. 59/2004 (11 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 1 | Intrat în vigoare | 09.08.2004 | Vezi textul |
| Art. 2 | Intrat în vigoare | 09.08.2004 | Vezi textul |
| Art. 3 | Intrat în vigoare | 09.08.2004 | Vezi textul |
| Art. 4 | Intrat în vigoare | 09.08.2004 | Vezi textul |
| Art. 5 | Intrat în vigoare | 09.08.2004 | Vezi textul |
| Art. 6 | Intrat în vigoare | 09.08.2004 | Vezi textul |
| Art. 7 | Intrat în vigoare | 09.08.2004 | Vezi textul |
| Art. 8 | Intrat în vigoare | 09.08.2004 | Vezi textul |
| Art. 9 | Intrat în vigoare | 09.08.2004 | Vezi textul |
| Art. 10 | Intrat în vigoare | 09.08.2004 | Vezi textul |
| Art. 11 | Intrat în vigoare | 09.08.2004 | Vezi textul |
OUG nr. 48/2003 (1 articol)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. I | Abrogat | 16.10.2006 | Vezi textul |