Ordonanță nr. 26/2003
OG nr. 26/2003
Nu avem informații despre actualitatea OG nr. 26/2003.
Textul actului
Articolele 1–3 din 3 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Text inițial · din 02.02.2003
Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează:
1.Alineatul (4) al articolului 40 va avea următorul cuprins:
"(4) Masele și dimensiunile maxime admise prevăzute în anexa nr. 2 pot fi majorate prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței, pe măsura executării unor lucrări de sporire a capacității portante a drumurilor."
2.După alineatul (4) al articolului 41 se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:
"(4^1) Ansamblul de vehicule cu un număr mai mare de 6 osii și care depășește limitele de greutate prevăzute în anexa nr. 2 va fi considerat atipic și va fi tarifat în conformitate cu prevederile alin. (4)."
3.La alineatul (1) al articolului 60 se introduc literele c), d) și e) cu următorul cuprins:
"c) nerespectarea autorizației speciale de transport pentru mase și/sau dimensiuni de gabarit depășite se sancționează cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei;
d)neoprirea autovehiculelor la semnalizarea personalului cu drept de control privind respectarea prevederilor referitoare la autorizațiile speciale de transport se sancționează cu amendă de la 10.000.000 lei la 15.000.000 lei;
e)refuzul de a se supune verificării prin cantarire a autovehiculelor și/sau măsurare a dimensiunilor de gabarit ale acestora se sancționează cu amendă de la 15.000.000 lei la 20.000.000 lei."
4.Anexa nr. 2 se înlocuiește cu anexa la prezenta ordonanță.
Art. 2
Text inițial · din 02.02.2003
Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe punctul 30 al articolului 3 și prevederile literei e) a articolului 4, referitoare la contravenția prevăzută la punctul 30 al articolului 3 din Hotărârea Guvernului nr. 36/1996 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind exploatarea și menținerea în buna stare a drumurilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 6 februarie 1996, se abroga.
Art. 3
Text inițial · din 02.02.2003
Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta ordonanță, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare.
Modificări aduse
A modificat 3 articole în 1 act.
| Actul | Intrat în vigoare | Total |
|---|---|---|
| OG nr. 26/2003 | 3 | 3 |
OG nr. 26/2003 (3 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 1 | Intrat în vigoare | 02.02.2003 | Vezi textul |
| Art. 2 | Intrat în vigoare | 02.02.2003 | Vezi textul |
| Art. 3 | Intrat în vigoare | 02.02.2003 | Vezi textul |