Ordonanță nr. 24/2002
OG nr. 24/2002
Textul actului
Articolele 1–3 din 3 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Ultima modificare: Legea nr. 291/2002 · din 24.05.2002
(1)Autoritățile administrației publice locale vor lua toate măsurile necesare pentru implementarea unui sistem electronic de încasare a impozitelor și taxelor locale în fiecare oraș și municipiu.
(2)Autoritățile administrației publice locale vor lua toate măsurile necesare pentru informarea cetățenilor asupra plății impozitelor și a taxelor locale și prin intermediul sistemului electronic prevăzut la alin. (1), începând cu următoarele date:
a)1 februarie 2003, în cazul impozitelor și taxelor încasate de către autoritățile administrației publice locale de la nivelul municipiilor;
b)1 noiembrie 2003, în cazul impozitelor și taxelor încasate de către autoritățile administrației publice locale de la nivelul orașelor;
c)1 noiembrie 2003, în cazul impozitelor și taxelor încasate de către autoritățile administrației publice locale ale comunelor, dacă exista solicitări în acest sens.
(3)Autoritățile administrației publice locale vor asigura condițiile necesare astfel încât încasarea impozitelor și taxelor locale să se poată face și prin intermediul sistemului electronic prevăzut la alin. (1).
(4)Autoritățile administrației publice locale au obligația sa ia măsuri, conform legii, pentru asigurarea securității accesului la sistem și a confidențialității datelor care fac obiectul sistemului electronic prevăzut la alin. (1).
Art. 2
Text inițial · din 01.02.2002
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, la propunerea Ministerului Administrației Publice și a Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informatiei, Guvernul va adopta normele metodologice privind implementarea sistemului electronic de încasare a impozitelor și taxelor locale.
Art. 3
Ultima modificare: Legea nr. 291/2002 · din 24.05.2002
(1)Încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 1 alin. (2) și (4) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 20.000.000 lei la 150.000.000 lei.
(2)Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de către reprezentanți anume împuterniciți de către Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informatiei.
Modificări aduse
A modificat 3 articole în 1 act.
| Actul | Intrat în vigoare | Total |
|---|---|---|
| OG nr. 24/2002 | 3 | 3 |
OG nr. 24/2002 (3 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 1 | Intrat în vigoare | 01.02.2002 | Vezi textul |
| Art. 2 | Intrat în vigoare | 01.02.2002 | Vezi textul |
| Art. 3 | Intrat în vigoare | 01.02.2002 | Vezi textul |