Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Ordonanță nr. 15/2000

OG nr. 15/2000

În vigoare din 29.01.2000Ultima modificare 29.01.2000Sursa oficială: legislatie.just.ro

Nu avem informații despre actualitatea OG nr. 15/2000.

Textul actului

Articolele 1–18 din 18 (pagina 1 din 1)

Art. 1

Text inițial · din 29.01.2000

(1)România adera la Protocolul din 1992 pentru amendarea Convenției internaționale privind răspunderea civilă pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi, 1969, încheiat la Londra la 27 noiembrie 1992, prevăzut în anexa nr. 1.

(2)Convenția internationala privind răspunderea civilă pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi, 1969, astfel cum a fost amendata prin protocolul încheiat la Londra la 27 noiembrie 1992, cunoscută sub numele de Convenția internationala privind răspunderea civilă pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi, 1992 (CLC, 1992), este prevăzută în anexa nr. 2.

Art. 2

Text inițial · din 29.01.2000

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanță.

Art. 3

Text inițial · din 29.01.2000

În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe Ministerul Transporturilor va elabora și va supune spre aprobare Guvernului Normele metodologice de implementare a prevederilor Convenției internaționale privind răspunderea civilă pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi, 1992 (CLC, 1992).

Art. 4

Text inițial · din 29.01.2000

Când se produce un incident în care sunt implicate doua sau mai multe nave și rezultă din acesta pagube de poluare, armatorii tuturor navelor implicate, în afară cazurilor exonerate de art. III, vor fi împreună răspunzători pentru totalitatea acestei pagube care nu este rezonabil separabila.

Art. 5

Text inițial · din 29.01.2000

1.Proprietarul unei nave va fi îndreptățit la limitarea răspunderii lui, conform acestei convenții, în legătură cu orice incident, la o sumă totală, calculată astfel:

a)3 milioane de unități de cont pentru o nava care nu depășește 5.000 unități de tonaj;

b)pentru o nava cu un tonaj mai mare, pentru fiecare unitate de tonaj, 420 unități de cont în plus față de suma menționată la subparagraful a), cu condiția ca, în orice caz, această sumă totală nu va depăși 59,7 milioane de unități de cont.

2.Proprietarul navei nu va fi îndreptățit la limitarea răspunderii civile, conform acestei convenții, dacă se dovedește ca paguba de poluare se datorează acțiunii sale personale sau omisiunii făcute cu intenția de a crea aceasta paguba sau din nepasare și cunoscând faptul ca astfel de paguba s-ar putea produce. 3. Pentru a beneficia de limitarile prevăzute la paragraful 1 al acestui articol armatorul va constitui un fond pentru o sumă totală reprezentând limita răspunderii sale la instanța judecătorească competența sau la o alta autoritate competentă a oricăruia dintre statele contractante, în fața căreia este introdusă acțiunea în conformitate cu prevederile art. IX, sau, dacă nu a fost introdusă acțiunea, la instanța judecătorească ori la alta autoritate competentă a oricăruia dintre statele contractante, în fața căreia acțiunea poate fi introdusă conform art. IX. Fondul poate fi constituit fie prin depunerea sumei, fie prin prezentarea unei scrisori de garanție bancară sau a altei garanții, acceptată de legislația statului contractant unde fondul este constituit și considerată a fi adecvată de către instanța judecătorească competența sau de alta autoritate competentă. 4. Fondul va fi distribuit proporțional între creditori, în funcție de sumele creanțelor admise. 5. Dacă înainte de distribuirea fondului proprietarul navei sau oricare dintre angajații ori agenții lui sau altă persoană care îi prestează asigurarea ori alta garanție financiară a plătit, ca urmare a evenimentului în discuție, o indemnizație pentru paguba produsă prin poluare, aceasta persoana va dobândi până la concurenta sumei pe care aceasta a plătit-o prin subrogare în drepturile de compensare de care s-ar fi bucurat persoana despagubita în condițiile prezentei convenții. 6. Dreptul de subrogare prevăzut la paragraful 5 al prezentului articol poate, de asemenea, să fie exercitat de către o altă persoană decât cele menționate în acel paragraf pentru sumele pe care aceasta le poate plati pentru acoperirea pagubei produse prin poluare, cu condiția ca o astfel de subrogare să fie admisă prin aplicarea legii naționale. 7. Dacă proprietarul sau o altă persoană stabilește ca ar putea fi obligat sa plătească ulterior, total sau parțial, o astfel de suma de compensare, pentru care o astfel de persoana ar fi urmat sa beneficieze de dreptul de subrogare în baza paragrafelor 5 și 6 ale prezentului articol, în cazul în care compensarea a fost plătită înainte de distribuirea fondului, instanța judecătorească competența sau alta autoritate competentă a statului unde a fost constituit fondul poate să dispună rezervarea provizorie a unei sume suficiente pentru ca o astfel de persoana să poată să își impună ulterior drepturile asupra fondului. 8. În măsura în care sunt rationale, cheltuielile la care s-a expus și sacrificiile consimțite de bunăvoie de către proprietar, în scopul de a preveni sau de a micșora o poluare, îi conferă drepturi asupra fondului, echivalente cu ale celorlalți creditori. 9a) Unitatea de cont la care se referă paragraful 1 al prezentului articol este dreptul special de tragere, definit astfel de Fondul Monetar Internațional. Suma menționată la paragraful 1 va fi convertită în moneda naționala, în baza valorii monedei naționale în raport cu dreptul special de tragere la data constituirii fondului la care se referă paragraful 3. Valoarea monedei naționale, în funcție de drepturile speciale de tragere ale unui stat contractant care este membru al Fondului Monetar Internațional, va fi calculată în conformitate cu metoda de evaluare aplicată de Fondul Monetar Internațional în ziua în chestiune pentru operațiunile sau tranzacțiile sale. Valoarea monedei naționale în raport cu drepturile speciale de tragere ale unui stat care nu este membru al Fondului Monetar Internațional va fi calculată în maniera determinata de acel stat. 9b) Totuși un stat contractant care nu este membru al Fondului Monetar Internațional, a cărui lege nu permite aplicarea prevederilor paragrafului 9a) poate, în momentul ratificării, acceptării, aprobării sau al aderării la aceasta convenție și oricând după aceasta, declara ca unitatea de cont la care se referă paragraful 9a) va fi egala cu 15 franci aur. Francul aur la care se referă acest paragraf corespunde unei unități alcătuite din șaizeci și cinci și jumătate miligrame aur, cu titlul de aliaj 900%.. Convertirea francului aur în moneda naționala va fi facuta în conformitate cu legea acelui stat. 9c) Calcularea menționată în ultima fraza a paragrafului 9a) și convertirea menționată în paragraful 9b) vor fi făcute astfel încât sa exprime moneda naționala a statului contractant, cat mai mult posibil, până la valoarea reală pentru suma menționată la paragraful 1, ca și cum ar rezultă din aplicarea primelor 3 fraze ale paragrafului 9a). Statele contractante vor comunică depozitarului maniera de calculare conform paragrafului 9a) sau rezultatul conversiei conform paragrafului 9b), după caz, la depunerea unui instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare la aceasta convenție și oricând exista o schimbare a acestora. 10. În înțelesul acestui articol, tonajul navei va fi tonajul brut, calculat în conformitate cu regulile de măsurare a tonajului, cuprinse în anexa I la Convenția internationala pentru măsurarea tonajului navelor, 1969. 11. Asiguratorul sau orice altă persoană care asigura garanția financiară poate constitui un fond, conform prezentului articol, în aceleași condiții și cu aceleași efecte ca și cum fondul ar fi constituit de către proprietar. Un asemenea fond poate fi constituit chiar dacă, conform prevederilor paragrafului 2, proprietarul navei nu este îndreptățit la limitarea responsabilității lui, dar constituirea nu poate în acest caz sa prejudicieze drepturile pe care le au victimele împotriva proprietarului navei.

Art. 6

Text inițial · din 29.01.2000

1.În cazul în care proprietarul navei, după un incident, a constituit un fond conform art. V și este îndreptățit la limitarea răspunderii sale:

a)nici o persoană având reclamații pentru pagube rezultând din incident nu va fi indreptatita să își exercite orice drept împotriva oricărui alt bun al proprietarului;

b)instanța judecătorească competența sau alta autoritate competentă din oricare dintre statele contractante va dispune eliberarea oricărei nave sau a altui bun aparținând proprietarului, care a fost sechestrat în urma unei cereri de despăgubire pentru pagubele suferite prin poluare, cauzate de incidentul respectiv, și va elibera în același mod orice cauțiune sau alta forma de garanție depusa pentru evitarea unui asemenea arest.

2.Dispozițiile de mai sus se aplică totuși numai dacă reclamantul are acces la instanța judecătorească competența care administrează fondul, iar fondul poate fi utilizat pentru a acoperi cererea acestuia.

Art. 7

Text inițial · din 29.01.2000

1.Proprietarul unei nave înmatriculate într-un stat contractant și care transporta mai mult de 2.000 tone de hidrocarburi în vrac, ca incarcatura, este obligat ca mențină o asigurare sau o alta garanție financiară, precum o cauțiune bancară sau un certificat eliberat de un fond de despăgubire, la o cifra fixată prin aplicarea limitelor răspunderii prevăzute la art. V paragraful 1, pentru a acoperi răspunderea sa pentru paguba produsă prin poluare, conform dispozițiilor prezentei convenții. 2. Pentru fiecare nava se eliberează un certificat, emis de autoritatea competentă a statului contractant, conform paragrafului 1, prin care se atesta ca se afla în vigoare o asigurare sau o garanție financiară conform prevederilor prezentei convenții. Pentru o nava înmatriculată într-un stat contractant un astfel de certificat va fi emis sau va fi autentificat de o autoritate competentă a statului în care nava este înmatriculată; pentru o nava care nu este înregistrată într-un stat contractant certificatul va fi emis sau va fi autentificat de autoritatea competentă a oricărui stat contractant. Acest certificat va fi conform modelului prezentat în anexa și va cuprinde următoarele date:

a)numele navei și portul de înmatriculare;

b)numele și adresa sediului principal ale proprietarului;

c)felul garanției;

d)numele și adresa sediului principal ale asiguratorului sau ale altei persoane care acorda garanția și, dacă este cazul, adresa sediului la care a fost subscrisă asigurarea sau garanția;

e)termenul de valabilitate a certificatului, care nu poate să depășească termenul de valabilitate a asigurării sau a garanției.

3.Certificatul va fi întocmit în limba sau în limbile oficiale ale statului care îl eliberează. Dacă limba utilizata nu este engleza sau franceza, textul va include o traducere în una dintre aceste limbi. 4. Certificatul va fi păstrat la bordul navei și o copie de pe acesta va fi depusa la autoritatea care păstrează registrul de înmatriculare, iar pentru navele care nu sunt înmatriculate într-un stat contractant, la autoritatea competentă care emite sau autentifica asemenea certificate. 5. O asigurare sau o alta garanție financiară nu va satisface cerințele acestui articol, dacă aceasta poate inceta, din alte motive decât expirarea termenului de valabilitate a asigurării sau a garanției, indicat în certificat în aplicarea paragrafului 2 al acestui articol, înainte de expirarea unui termen de 3 luni socotit de la data preavizarii autorității menționate la paragraful 4 al prezentului articol, cu condiția ca certificatul sa nu fi fost restituit acestei autorități sau ca un nou certificat valabil sa nu fi fost emis în interiorul acestei perioade. Aceste dispoziții se aplică, de asemenea, oricărei modificări a asigurării sau a garanției financiare, de natura sa atragă neîndeplinirea dispozițiilor acestui articol. 6. Statul de înmatriculare stabilește condițiile de emitere și de valabilitate a certificatului, sub rezerva dispozițiilor acestui articol. 7. Certificatele emise sau autentificate de autoritatea unui stat contractant în conformitate cu paragraful 2 vor fi acceptate de celelalte state contractante în scopul acestei convenții și vor fi considerate ca având aceeași valoare cu a certificatelor emise sau autentificate de către ele însele, chiar dacă au fost emise sau au fost autentificate în raport cu o nava neinregistrata în statul contractant. Un stat contractant poate oricând sa ceara consultarea statului de emitere sau de autentificare, dacă acesta crede ca asiguratorul sau garantul numit în certificat nu este capabil din punct de vedere financiar să facă fața obligațiilor impuse de aceasta convenție. 8. Cererea de compensare a pagubelor produse prin poluare poate fi formulată direct împotriva asiguratorului sau persoanei de la care emana garanția financiară care acoperă răspunderea proprietarului pentru pagubele produse prin poluare. În acest caz pârâtul poate, chiar dacă proprietarul nu este îndreptățit să își limiteze responsabilitatea în conformitate cu art. V paragraful 2, să se prevaleze de limitele răspunderii prevăzute la art. V paragraful 1. În plus pârâtul se poate prevala de mijloacele de apărare pe care proprietarul însuși ar fi îndreptățit să le invoce (cu excepția celor bazate pe falimentul sau pe punerea în stare de lichidare a proprietarului). În plus pârâtul poate să se prevaleze în apărare de faptul ca pagubele provocate prin poluare rezultă dintr-o greseala intenționată a proprietarului însuși, iar el nu poate să se prevaleze de nici unul dintre mijloacele de apărare pe care el ar fi îndreptățit să le invoce într-o acțiune intentată de proprietar împotriva lui. Pârâtul va avea în toate cazurile dreptul de a cere proprietarului sa i se alăture la proces. 9. Orice sume constituite de asigurare sau de o alta garanție financiară, conform paragrafului 1 al acestui articol, vor fi disponibile exclusiv pentru satisfacerea reclamatiilor în baza acestei convenții. 10. Un stat contractant nu va autoriza o nava supusă prevederilor prezentului articol și care arboreaza pavilionul sau să facă comerț, dacă acea nava nu deține un certificat eliberat în baza paragrafului 2 sau 12 al acestui articol. 11. Sub rezerva dispozițiilor acestui articol, fiecare stat contractant se va asigura, în conformitate cu legislația sa naționala, ca asigurarea sau alta garanție specificată la paragraful 1 al acestui articol este în vigoare în legătură cu orice nava, indiferent unde este înmatriculată, care intra sau iese dintr-un port de pe teritoriul sau ori care soseste sau părăsește terminalele din largul marii, în marea sa teritorială, dacă nava transporta mai mult de 2.000 tone de hidrocarburi în vrac. 12. Dacă o nava proprietate de stat nu este asigurata sau nu are o alta garanție financiară, dispozițiile prezentului articol nu se aplică acelei nave, dar nava va avea un certificat eliberat de autoritatea competentă a statului de înmatriculare, care să ateste ca nava este proprietatea statului și ca răspunderea civilă este acoperită în limitele prevăzute la art. V paragraful 1. Un astfel de certificat se întocmește pe cat posibil potrivit modelului indicat în paragraful 2 al prezentului articol.

Art. 8

Text inițial · din 29.01.2000

Drepturile de compensare prevăzute de prezenta convenție se vor stinge, dacă nu va avea loc o acțiune în justiție în decurs de 3 ani de la data producerii pagubei. Cu toate acestea, nici o acțiune în justiție nu mai poate fi intentată după împlinirea a 6 ani de la data la care a avut loc incidentul producător de paguba. Acolo unde acest incident consta într-o serie de incidente, perioada de 6 ani începe să curgă de la data producerii primului incident din seria respectiva.

Art. 9

Text inițial · din 29.01.2000

1.În cazul în care un incident a cauzat o paguba prin poluare pe teritoriu, incluzând marea teritorială, sau pe o suprafața, desemnată de art. II, a unui stat contractant sau când s-au luat măsuri de prevenire ori pentru a minimiza paguba prin poluare pe acest teritoriu, incluzând marea teritorială, nu se poate formula cererea de despăgubire decât în fața instanței judecătorești competente a acestui stat sau a acestor state contractante. Pârâtul trebuie preavizat într-un termen rezonabil despre introducerea unei astfel de cereri. 2. Fiecare stat contractant se va preocupa ca instanțele sale judecătorești competente să aibă competența sa judece astfel de acțiuni de compensare. 3. După constituirea fondului potrivit dispozițiilor art. V instanțele judecătorești competente ale statului contractant în care a fost constituit fondul sunt singurele competente sa hotărască asupra tuturor problemelor legate de repartiția și de distribuirea fondului.

Art. 10

Text inițial · din 29.01.2000

1.Orice hotărâre a unei instanțe judecătorești competente, în baza art. IX, care este executorie în statul de origine unde nu mai poate fi atacată cu recurs ordinar, va fi recunoscută de orice stat contractant, cu excepția cazului în care:

a)hotărârea a fost obținută prin frauda; sau

b)pârâtul nu a fost înștiințat în termen rezonabil și nu i s-a dat o sansa corecta de a-și prezenta cazul.

2.O hotărâre judecătorească recunoscută conform paragrafului 1 al acestui articol va fi executorie în fiecare stat contractant imediat ce formalitățile cerute în acel stat au fost îndeplinite. Formalitățile nu vor permite, în esenta, repunerea pe rol a fondului cererii.

Art. 11

Text inițial · din 29.01.2000

1.Dispozițiile prezentei convenții nu se vor aplica navelor de război sau altor nave aparținând statului ori operate de acesta și folosite, pentru perioada respectiva, numai pentru serviciul necomercial. 2. În ceea ce privește navele care aparțin unui stat contractant și care sunt folosite în scopuri comerciale, fiecare stat va fi pasibil de a fi chemat în fața instanțelor judecătorești competente, menționate la art. IX, și va renunța la toate apărările de care ar putea să se prevaleze, decurgând din calitatea sa de stat suveran.

Art. 12

Text inițial · din 29.01.2000

Aceasta convenție va înlocui orice convenție internationala în vigoare sau care este deschisă pentru semnare, ratificare sau aderare la data la care prezenta convenție este deschisă pentru semnare, dar numai în măsura în care aceste convenții ar fi contrarii acesteia; totuși nici o prevedere a acestui articol nu va afecta obligațiile statelor contractante față de statele necontractante, decurgând din aceste convenții internaționale.

Art. 13

Text inițial · din 29.01.2000

Intrarea în vigoare 1. Acest protocol va intra în vigoare la 12 luni de la data la care 10 state, incluzând 4 state care dețin fiecare nu mai puțin de un milion de unități de tonaj brut în tancuri petroliere, vor depune instrumentele de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare la secretarul general al Organizației. 2. Totuși orice stat contractant la Convenția fondului, 1971, în momentul depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare la acest protocol, poate declara ca acel document nu va fi considerat ca fiind efectiv în înțelesul acestui articol până la sfârșitul unei perioade de 6 luni, conform art. 31 din protocolul din 1992 care amendeaza Convenția fondului, 1971. Un stat care nu este stat contractant la Convenția fondului, 1971, dar care depune un instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare la protocolul din 1992 care amendeaza Convenția fondului, 1971, poate face o declarație în conformitate cu acest paragraf, în același timp. 3. Orice stat care a făcut o declarație în conformitate cu paragraful precedent poate să o retragă oricând printr-o notificare adresată secretarului general al Organizației. Orice asemenea retragere va avea efect la data primirii notificării, cu condiția ca acel stat va fi considerat ca a depus instrumentul sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, în legătură cu acest articol, la acea data. 4. Pentru orice stat care ratifica, accepta, aproba sau adera la acest protocol după ce condițiile prevăzute la paragraful 1 pentru intrarea lui în vigoare au fost îndeplinite, acest protocol va intra în vigoare la 12 luni de la data depunerii de către acel stat a instrumentului corespunzător.

Art. 14

Text inițial · din 29.01.2000

Revizuiri și modificări 1. Organizația poate stabili o conferința în scopul revizuirii sau al modificării Convenției răspunderii, 1992. 2. Organizația va stabili o conferința a statelor contractante în scopul revizuirii sau al modificării Convenției răspunderii, 1992, la cererea a nu mai puțin de o treime din numărul statelor contractante.

Art. 15

Text inițial · din 29.01.2000

Amendamente la limitarea sumelor 1. La cererea a cel puțin unei pătrimi din numărul statelor contractante, orice propunere de modificare a limitelor răspunderii, astfel cum sunt descrise la art. V paragraful 1 din Convenția răspunderii, 1969, amendata de acest protocol, va fi comunicată de secretarul general tuturor membrilor Organizației și tuturor statelor contractante. 2. Orice amendament propus și comunicat conform celor de mai sus va fi supus spre analizare Comitetului legal al Organizației cel mai târziu la 6 luni de la data comunicării lui. 3. Toate statele contractante la Convenția răspunderii, 1969, amendata de acest protocol, vor fi îndreptățite sa participe la lucrările Comitetului legal pentru analizarea și adoptarea amendamentelor, indiferent dacă sunt membre ale Organizației sau nu. 4. Amendamentele vor fi adoptate cu majoritatea a două treimi a statelor contractante prezente și cu drept de vot în Comitetul legal, extinsă conform celor prevăzute la paragraful 3, cu condiția ca cel puțin jumătate din statele contractante să fie prezente la data votării. 5. Când lucrează la o propunere de modificare a limitelor răspunderii, Comitetul legal va ține seama de incidentele anterioare și, în mod special, de numărul pagubelor rezultate, de schimbările în evaluarea monetara și de efectul amendamentului propus asupra costului asigurării. Se va tine seama, de asemenea, și de relația dintre limitele prevăzute la art. V paragraful 1 din Convenția răspunderii, 1969, amendata de acest protocol, și de cele prevăzute la art. 4 paragraful 4 din Convenția internationala pentru stabilirea unui fond internațional de compensare pentru pagubele cauzate de poluarea cu hidrocarburi, 1992. 6a) Nici un amendament la limitele răspunderii, conform acestui articol, nu poate fi luat în considerare înainte de data de 15 ianuarie 1998 și nici la mai puțin de 5 ani de la data intrării în vigoare a prevederilor amendamentului prevăzut la acest articol. Nici un amendament, conform acestui articol, nu va fi luat în considerare înainte ca acest protocol să între în vigoare.

b)Nici o limita nu poate fi majorată în asa fel încât să depășească suma care corespunde limitei stabilite de Convenția răspunderii, 1969, amendata de acest protocol, care este marita cu 6% pe an, calculat pe o baza comuna de la data de 15 ianuarie 1993.

c)Nici o limita nu poate fi marita în asa fel încât să depășească o sumă care corespunde limitei stabilite de Convenția răspunderii, 1969, astfel cum a fost amendata de acest protocol, multiplicata de 3 ori.

7.Orice amendament adoptat în concordanta cu paragraful 4 va fi notificat de Organizație tuturor statelor contractante. Amendamentul va fi considerat ca fiind acceptat la sfârșitul unei perioade de 18 luni de la data notificării, în afară cazului în care în acea perioada nu mai puțin de o pătrime din numărul statelor care erau state contractante la data adoptării amendamentului de către Comitetul legal a comunicat Organizației că nu accepta amendamentul, caz în care amendamentul este respins și nu va mai avea efect. 8. Un amendament considerat ca fiind acceptat în conformitate cu paragraful 7 va intra în vigoare la 18 luni de la data acceptării lui. 9. Toate statele contractante vor fi obligate de amendament, în afară de cazul în care ele denunta acest protocol, în conformitate cu art. 16 paragrafele 1 și 2, cu cel puțin 6 luni înainte de intrarea în vigoare a amendamentului. Astfel de denunțare va avea efect când amendamentul intră în vigoare. 10. Când un amendament a fost adoptat de Comitetul legal, dar perioada de 18 luni necesară pentru acceptare nu a expirat încă, un stat care devine stat contractant în timpul acelei perioade va fi obligat de amendament, dacă acesta intră în vigoare. Un stat care devine stat contractant după acea perioada va fi obligat de amendamentul care a fost acceptat în conformitate cu paragraful 7. În cazurile referitoare la acest paragraf un stat devine obligat de un amendament când amendamentul intră în vigoare sau când acest protocol intră în vigoare ulterior pentru acel stat.

Art. 16

Text inițial · din 29.01.2000

Denunțare 1. Acest protocol poate fi denunțat de orice parte oricând după data intrării sale în vigoare pentru acea parte. 2. Denunțarea va fi efectuată prin depunerea unui instrument la secretarul general al Organizației. 3. O denunțare va avea efect după 12 luni sau după o perioadă a carei durata poate fi specificată în instrumentul de denunțare de la depunerea sa la secretarul general al Organizației. 4. Asa cum s-a convenit între părțile la acest protocol, denunțarea de către oricare dintre ele a Convenției răspunderii, 1969, în conformitate cu art. XVI din aceasta, nu va fi interpretată în nici un fel ca o denunțare a Convenției răspunderii, 1969, amendata de acest protocol. 5. Denunțarea protocolului din 1992 de amendare a Convenției fondului, 1971, de către un stat care rămâne parte la Convenția fondului, 1971, va fi considerată ca o denunțare a acestui protocol. Astfel de denunțare va avea efect la data la care denunțarea protocolului din 1992 care amendeaza Convenția fondului, 1971, devine efectivă conform art. 34 din acel protocol.

Art. 17

Text inițial · din 29.01.2000

Depozitar 1. Acest protocol și orice amendamente acceptate conform art. 15 vor fi depuse la secretarul general al Organizației. 2. Secretarul general al Organizației:

a)va informa toate statele care au semnat sau au aderat la acest protocol despre:

(i) fiecare noua semnare sau depozitare a unui instrument, împreună cu data acesteia; (îi) fiecare declarație și notificare, conform art. 13, și fiecare declarație sau comunicare, conform art. V paragraful 9 din Convenția răspunderii, 1992;

(iii) data intrării în vigoare a acestui protocol;

(iv) orice propunere de amendare a limitelor răspunderii, care a fost facuta în conformitate cu art. 15 paragraful 1;

(v) orice amendament care a fost adoptat în conformitate cu art. 15 paragraful 4;

(vi) orice amendament considerat a fi acceptat conform art. 15 paragraful 7, împreună cu data la care amendamentul intră în vigoare în conformitate cu paragrafele 8 și 9 ale acelui articol;

(vii) depunerea oricărui document de denunțare a acestui protocol, împreună cu data depunerii și data de la care va avea efect;

(viii) orice denunțare considerată ca fiind facuta conform art. 16 paragraful 5;

(ix) orice comunicare legată de orice articol din acest protocol;

b)va transmite o copie autentificată de pe acest protocol tuturor statelor semnatare și tuturor statelor care adera la acest protocol.

3.Imediat după intrarea în vigoare a acestui protocol textul va fi transmis de secretarul general al Organizației Secretariatului Națiunilor Unite pentru înregistrare și publicare conform art. 102 din Carta Națiunilor Unite.

Art. 18

Text inițial · din 29.01.2000

Limbile Acest protocol a fost redactat într-un exemplar original, în limbile arabă, chineza, engleza, franceza, rusa și spaniola, toate textele fiind egal autentice. Întocmit la Londra la 27 noiembrie 1992. Drept care, subsemnații, fiind corespunzător autorizați de respectivele lor guverne în acest scop, au semnat acest protocol. ----------

Modificări aduse

A modificat 18 articole în 1 act.

ActulIntrat în vigoareTotal
OG nr. 15/20001818

OG nr. 15/2000 (18 articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 1Intrat în vigoare29.01.2000Vezi textul
Art. 2Intrat în vigoare29.01.2000Vezi textul
Art. 3Intrat în vigoare29.01.2000Vezi textul
Art. 4Intrat în vigoare29.01.2000Vezi textul
Art. 5Intrat în vigoare29.01.2000Vezi textul
Art. 6Intrat în vigoare29.01.2000Vezi textul
Art. 7Intrat în vigoare29.01.2000Vezi textul
Art. 8Intrat în vigoare29.01.2000Vezi textul
Art. 9Intrat în vigoare29.01.2000Vezi textul
Art. 10Intrat în vigoare29.01.2000Vezi textul
Art. 11Intrat în vigoare29.01.2000Vezi textul
Art. 12Intrat în vigoare29.01.2000Vezi textul
Art. 13Intrat în vigoare29.01.2000Vezi textul
Art. 14Intrat în vigoare29.01.2000Vezi textul
Art. 15Intrat în vigoare29.01.2000Vezi textul
Art. 16Intrat în vigoare29.01.2000Vezi textul
Art. 17Intrat în vigoare29.01.2000Vezi textul
Art. 18Intrat în vigoare29.01.2000Vezi textul