Ordonanță nr. 33/1995
OG nr. 33/1995
Textul actului
Articolele 1–18 din 18 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Text inițial · din 30.10.1995
Deșeurile refolosibile sunt substanțe, materiale sau produse provenite din activități industriale, agricole, din construcții, transporturi, prestări de servicii și alte domenii de activitate, precum și din consumul populației, ale căror caracteristici și proprietăți permit reintroducerea lor ca atare sau ca materii prime secundare în circuitul productiv fără risc pentru mediul înconjurător și/sau sănătatea populației.
Art. 2
Text inițial · din 30.10.1995
Activitatea de colectare, prelucrare și livrare de deșeuri refolosibile în vederea reintroducerii în circuitul productiv se desfășoară de către persoane juridice, precum și de către persoane fizice, potrivit reglementărilor din prezenta ordonanță.
Art. 3
Text inițial · din 30.10.1995
Agenții economici sunt obligați să solicite Ministerului Industriilor autorizația pentru activitatea de colectare, prelucrare și livrare a deșeurilor refolosibile.
Art. 4
Text inițial · din 30.10.1995
Ministerul Industriilor va elibera agenților economici autorizația, pe baza îndeplinirii de către aceștia a următoarelor condiții minime:
a)sa dispună de spațiul de depozitare necesar desfășurării activității;
b)să dețină dotarea corespunzătoare și/sau tehnologiile și instalațiile de colectare și prelucrare a deșeurilor refolosibile, conform normelor legale în vigoare;
c)sa achite taxa de autorizare de 200.000 lei, care se face venit la bugetul de stat.
Art. 5
Text inițial · din 30.10.1995
Procedura de autorizare a agenților economici se va reglementa în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial al României, prin norme ce se vor emite de către Ministerul Industriilor, cu avizul Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, și de Ministerul Finanțelor.
Art. 6
Text inițial · din 30.10.1995
Agenții economici care în prezent desfășoară activități de colectare, reciclare și reintroducere în circuitul productiv a deșeurilor refolosibile sunt obligați ca în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe să solicite autorizația prevăzută la art. 3.
Art. 7
Text inițial · din 30.10.1995
Agenții economici sunt obligați sa stringa, sa depoziteze și sa predea, de îndată, deșeurile refolosibile rezultate din activitatea lor centrelor de colectare sau să le valorifice direct diversilor consumatori pentru a evita degradarea lor.
Art. 8
Text inițial · din 30.10.1995
Autoritățile administrației publice locale sunt obligate ca în termen de 3 luni de la publicarea prezentei ordonanțe sa stabilească în fiecare localitate locuri adecvate pentru depozitarea deșeurilor refolosibile. Este interzis persoanelor juridice și persoanelor fizice sa depoziteze deșeurile refolosibile în spații publice - parcuri, străzi, piețe, cai rutiere, cursuri de apa, cai ferate și altele asemenea -, precum și în alte locuri în afară celor stabilite de autoritățile administrației publice locale.
Art. 9
Text inițial · din 30.10.1995
Agenții economici și instituțiile publice au obligația ca în termen de 6 luni de la data aprobării scoaterii din funcțiune a mijloacelor fixe amortizate integral, nevalorificate ca atare sau sub forma de ansambluri, subansambluri și piese de schimb, să le valorifice, ca deșeuri refolosibile, prin vînzare pe piața interna.
Art. 10
Text inițial · din 30.10.1995
Agenții economici care produc, colectează, recicleaza sau consuma deșeuri refolosibile sunt obligați să le sorteze pe calități și mărci, sa țină evidenta lor și sa furnizeze informații la cererea persoanelor cu drept de control, împuternicite de Ministerul Industriilor și de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului. Ministerul Industriilor, prin Comisia Naționala pentru Reciclarea Materialelor, va urmări trimestrial pe baza datelor deținute de agențiile teritoriale de protecția mediului și, respectiv, de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, miscarea deșeurilor refolosibile.
Art. 11
Text inițial · din 30.10.1995
Agenții economici care colectează și prelucreaza deșeuri refolosibile au obligația să solicite predatorilor, persoane juridice și persoane fizice, iar aceștia au obligația sa declare proveniență deșeurilor refolosibile predate, care se consemnează în documentele legale de predare-primire, ce se vor stabili prin normele prevăzute la art. 5. Deșeurile refolosibile a căror proveniență nu poate fi dovedită și care fac obiectul unor acte sau fapte de comerț se confisca și se valorifica, în condițiile legii, contravaloarea lor facindu-se venit la bugetul de stat.
Art. 12
Text inițial · din 30.10.1995
Agenții economici autorizați sa recicleze deșeuri refolosibile sunt obligați să livreze materialele secundare produse, numai însoțite de certificat de calitate și marca, conform prevederilor standardelor în vigoare.
Art. 13
Text inițial · din 30.10.1995
Consumatorii de materiale secundare rezultate din reciclarea deșeurilor refolosibile pot utiliza aceste resurse pe baza certificatului de calitate și, respectiv, a marcii.
Art. 14
Text inițial · din 30.10.1995
Autoritățile administrației publice locale, precum și agenții economici care desfășoară activități de colectare și depozitare a reziduurilor menajere sunt obligați sa adopte măsuri, în funcție de specificul zonei, pentru asigurarea condițiilor și dezvoltarea sistemelor de colectare selectiva a deșeurilor refolosibile provenite din gospodăriile populației, constind în:
a)amplasarea de containere, pentru depunerea selectiva a deșeurilor provenite de la asociațiile de locatari, de la cetățenii necuprinsi în asociațiile de locatari, din locuri publice și altele asemenea;
b)organizarea de sisteme adecvate de transport;
c)înființarea de unități zonale de preselecție a deșeurilor refolosibile.
Art. 15
Text inițial · din 30.10.1995
Persoanele juridice și persoanele fizice necuprinse în asociații de locatari vor asigura utilizarea conteinerelor destinate depunerii selective a deșeurilor refolosibile, numai în scopul pentru care acestea au fost amplasate.
Art. 16
Text inițial · din 30.10.1995
Nerespectarea obligațiilor prevăzute în prezenta ordonanță constituie contravenții, dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni și se sancționează, după cum urmează:
a)cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 6, 7, 8 alin. 2, 9, 12;
b)cu amendă de la 3.000.000 lei la 5.000.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 8 alin. 1 și art. 13;
c)cu amendă de la 2.000.000 lei la 3.000.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 11 alin. 1 și art. 14;
d)cu amendă de la 1.000.000 lei la 1.500.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 10 alin. 1.
Nerespectarea condițiilor tehnice de calitate prevăzute în standardele și normele în vigoare, în mod repetat, atrage după sine retragerea autorizației prevăzute la art. 3.
Art. 17
Text inițial · din 30.10.1995
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de persoane împuternicite în acest scop de Ministerul Industriilor, Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, Ministerul Finanțelor și Ministerul de Interne. Contravențiilor prevăzute la art. 16 le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu modificările ulterioare.
Art. 18
Text inițial · din 30.10.1995
Prezenta ordonanță intră în vigoare la 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României. Pe aceeași dată se abroga prevederile art. 1-26, art. 37-45, art. 47 și 48, art. 50 lit. a)-h) și j), art. 51 alin. 1 lit. a) și c) și art. 52-58 din Decretul nr. 465/1979 privind recuperarea și valorificarea resurselor materiale refolosibile, utilizarea și circulația ambalajelor, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 3 ianuarie 1980, precum și orice alte dispoziții contrare.
Modificări aduse
A modificat 18 articole în 1 act.
| Actul | Intrat în vigoare | Total |
|---|---|---|
| OG nr. 33/1995 | 18 | 18 |
OG nr. 33/1995 (18 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 1 | Intrat în vigoare | 30.10.1995 | Vezi textul |
| Art. 2 | Intrat în vigoare | 30.10.1995 | Vezi textul |
| Art. 3 | Intrat în vigoare | 30.10.1995 | Vezi textul |
| Art. 4 | Intrat în vigoare | 30.10.1995 | Vezi textul |
| Art. 5 | Intrat în vigoare | 30.10.1995 | Vezi textul |
| Art. 6 | Intrat în vigoare | 30.10.1995 | Vezi textul |
| Art. 7 | Intrat în vigoare | 30.10.1995 | Vezi textul |
| Art. 8 | Intrat în vigoare | 30.10.1995 | Vezi textul |
| Art. 9 | Intrat în vigoare | 30.10.1995 | Vezi textul |
| Art. 10 | Intrat în vigoare | 30.10.1995 | Vezi textul |
| Art. 11 | Intrat în vigoare | 30.10.1995 | Vezi textul |
| Art. 12 | Intrat în vigoare | 30.10.1995 | Vezi textul |
| Art. 13 | Intrat în vigoare | 30.10.1995 | Vezi textul |
| Art. 14 | Intrat în vigoare | 30.10.1995 | Vezi textul |
| Art. 15 | Intrat în vigoare | 30.10.1995 | Vezi textul |
| Art. 16 | Intrat în vigoare | 30.10.1995 | Vezi textul |
| Art. 17 | Intrat în vigoare | 30.10.1995 | Vezi textul |
| Art. 18 | Intrat în vigoare | 30.10.1995 | Vezi textul |