Capitolul VI
Art. 39
(1)Sumele primite de la bugetul de stat, prin intermediul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, se utilizează pentru înființarea și funcționarea centrelor de consultanță și informare a consumatorilor, respectiv pentru:
a)salarizarea sau, după caz, remunerarea personalului utilizat în centrele de consultanță și informare a consumatorilor, care se va face în funcție de timpul efectiv lucrat, până la nivelul maxim al funcției echivalente utilizate în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor;
b)cheltuieli materiale efectuate pentru întreținerea sediului și a dotărilor aferente;
c)cheltuieli curente și cele ocazionate de tipărirea materialelor informative.
(2)Sumele prevăzute la alin. (1) se utilizează în condițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, iar sumele rămase neutilizate la data încheierii exercițiului financiar se restituie la bugetul de stat.
Sursa oficială: legislatie.just.roFișierul sursăRaportează o problemă cu acest text
Ultima verificare a OG nr. 21/1992 față de legislatie.just.ro a fost la 19.01.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.
Versiuni
Istoric
| În vigoare din | Ce s-a întâmplat | Prin | Comparație |
|---|---|---|---|
| 31.12.2007 | Modificat alin. (1) | Legea nr. 363/2007 | Vezi modificarea |
| 28.03.2007 | Modificat alin. (1), alin. (1) lit. a), alin. (1) lit. b), alin. (1) lit. c), alin. (2), rândul 1, lit. a), lit. b) | Legea nr. 476/2006 | Vezi modificarea |
| 28.08.1992 | Intrat în vigoare | OG nr. 21/1992 | Forma inițială |