Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Lege nr. 55/2020

Legea nr. 55/2020

În vigoare din 18.05.2020Ultima modificare 14.04.2022Sursa oficială: legislatie.just.ro

Ultima verificare a Legii nr. 55/2020 față de legislatie.just.ro a fost la 20.07.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

Textul actului

Articolele 1–46 din 77 (pagina 1 din 2)

Capitolul I Dispoziții generale

Art. 1

Text inițial · din 18.05.2020

(1)Prezenta lege are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condițiile legii, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare și, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viață, la integritate fizică și la ocrotirea sănătății, inclusiv prin restrângerea exercițiului altor drepturi și libertăți fundamentale.

(2)Măsurile restrictive de drepturi prevăzute în prezenta lege, precum și, după caz, cele de renunțare sau de relaxare a acestora se dispun cu respectarea principiului egalității de tratament juridic pentru situații identice sau comparabile.

Art. 2

Text inițial · din 18.05.2020

Starea de alertă reprezintă răspunsul la o situație de urgență de amploare și intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporționale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia și necesare pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor iminente la adresa vieții, sănătății persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale și culturale importante ori a proprietății.

Art. 3

Text inițial · din 18.05.2020

(1)Starea de alertă se declară la nivel local, județean sau național, atunci când analiza factorilor de risc indică necesitatea amplificării răspunsului la o situație de urgență, pentru o perioadă limitată de timp, care nu poate fi mai mare de 30 de zile.

(2)Starea de alertă poate fi prelungită ori de câte ori analiza factorilor de risc indică necesitatea menținerii răspunsului amplificat pentru o perioadă de timp suplimentară, care nu poate fi mai mare de 30 de zile.

(3)Starea de alertă încetează, înainte de împlinirea termenului pentru care a fost declarată ori prelungită, atunci când analiza factorilor de risc indică faptul că nu mai este necesară menținerea unui răspuns amplificat.

(4)În aplicarea alin. (1)-(3) se analizează cumulativ următorii factori de risc:

a)amploarea situației de urgență, respectiv manifestarea generalizată a tipului de risc la nivel local, județean sau național;

b)intensitatea situației de urgență, respectiv viteza de evoluție, înregistrată sau prognozată, a fenomenelor distructive și gradul de perturbare a stării de normalitate;

c)insuficiența și/sau inadecvarea capabilităților de răspuns;

d)densitatea demografică în zona afectată de tipul de risc;

e)existența și gradul de dezvoltare a infrastructurii adecvate gestionării tipului de risc.

Art. 4

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 15.08.2020

(1)Starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, și nu poate depăși 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne.

(2)Starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul țării sau doar pe teritoriul unor unități administrativ-teritoriale, după caz.

(3)Încetat efecte juridice.

(4)Încetat efectele juridice.

(5)Valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.

(6)Prin excepție de la alin. (1), în cazul dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere - cu drept de circulație, se menține numai valabilitatea celor emise în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b),alin. (4) sau (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acestei stări. Pentru aceeași perioadă se menține și valabilitatea prelungirii dreptului de circulație, dispusă de procuror sau de instanța de judecată potrivit art. 111 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Capitolul II Măsuri sectoriale

Secțiunea 1 Domeniul economic

Art. 5

Text inițial · din 18.05.2020

(1)Măsurile pentru creșterea capacității de răspuns sunt:

a)achiziționarea bunurilor și serviciilor de necesitate imediată în gestionarea situației de urgență pentru care a fost declarată starea de alertă, prin negocierea fără publicare prealabilă;

b)suplimentarea, prin redistribuirea către zonele afectate, a tehnicii, echipamentelor și dispozitivelor necesare acțiunilor de răspuns;

c)detașarea pe teritoriul național, în zonele afectate, a personalului care deține competențele adecvate gestionării situației de urgență, cu consimțământ;

d)coordonarea operațională a unor servicii publice;

e)adaptarea programului de lucru sau permanentizarea activității serviciilor de asistență socială;

f)permanentizarea activității unor centre operative pentru situații de urgență cu activitate temporară.

(2)Măsurile pentru asigurarea rezilienței comunităților sunt:

a)evacuarea temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată;

b)acordarea de ajutoare de primă necesitate pentru persoanele și animalele afectate;

c)efectuarea lucrărilor pentru modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii, stabilite de forțele de intervenție pentru oprirea sau limitarea efectelor situației de urgență;

d)măsuri de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu;

(3)Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt:

a)restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise;

b)restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite;

c)interzicerea ieșirii din zonele stabilite și, după caz, în intervalele orare stabilite sau instituirea carantinei asupra unor clădiri, localități sau zone geografice;

d)restrângerea sau interzicerea efectuării de către operatori a transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul pe rutele și, după caz, în intervalele orare stabilite;

e)închiderea temporară a unor puncte de trecere a frontierei de stat;

f)limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activității unor instituții sau operatori economici;

g)participarea cetățenilor și a operatorilor economici la unele activități în folosul comunităților locale.

Art. 6

Text inițial · din 18.05.2020

Hotărârile prin care se declară ori se prelungește starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă cuprind:

a)baza legală;

b)perioada stării de alertă;

c)măsuri pentru creșterea capacității de răspuns, asigurarea rezilienței comunităților și diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, condițiile concrete de aplicare și destinatarii acestor măsuri;

d)instituțiile și autoritățile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor, după caz.

Art. 7

Text inițial · din 18.05.2020

Măsurile aplicate pe durata stării de alertă se reevaluează în cazul instituirii stării de urgență potrivit art. 93 din Constituția României, republicată, în baza analizei factorilor de risc prevăzuți la art. 2.

Art. 8

Text inițial · din 18.05.2020

(1)Pe durata stării de alertă se poate suspenda consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât și la terasele din exteriorul acestora.

(2)Pe durata stării de alertă poate fi permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice care nu se consumă în spațiile menționate la alin. (1), cu excepția teraselor unde se respectă măsurile de protecție sanitară.

Art. 9

Text inițial · din 18.05.2020

(1)Pe durata stării de alertă se pot suspenda activitățile de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu acordul CNSSU.

(2)Măsura prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul centrelor comerciale mici, de sub 15.000 mp, cu magazine individuale din incintă de sub 500 mp fiecare.

(3)Prin excepție de la alin. (1), sunt permise următoarele activități comerciale:

a)vânzarea produselor electronice și electrocasnice, doar dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliul/ sediul cumpărătorului;

b)activitatea desfășurată de operatorii economici din cadrul centrelor comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului;

c)activitatea desfășurată de către magazinele agroalimentare, farmacii, cabinetele stomatologice, curățătorii de haine și centrele de îngrijire personală, precum și vânzarea produselor și serviciilor de optică medicală.

(4)Personalul care desfășoară activitățile prevăzute la alin. (2) și (3) are obligația de a purta în permanență mască ce va fi schimbată la un interval de cel mult 4 ore, iar operatorul economic va asigura măști pentru aceștia, precum și soluții de dezinfecție a mâinilor în zona de acces în incintă. Purtarea măștilor de protecție de către client și respectarea normelor de distanțare la case de marcat sunt obligatorii.

Secțiunea a 2-a Domeniul sănătății

Art. 10

Text inițial · din 18.05.2020

Pe durata stării de alertă, Ministerul Sănătății coordonează activitățile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în cadrul unităților sanitare publice, după caz.

Art. 11

Ultima modificare: Legea nr. 70/2022 · din 01.04.2022

Până la încetarea stării de alertă, posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătății și unităților aflate în subordinea și în coordonarea Ministerului Sănătății, inclusiv funcțiile publice de execuție și conducere, pot fi ocupate prin numire, fără concurs, de funcționari publici sau personal contractual care îndeplinesc cerințele de ocupare stabilite în fișa postului și în actele normative specifice domeniului de activitate, aplicabile categoriei de personal cu care este prevăzut a fi încadrat postul vacant, și criteriile prevăzute de statutele profesionale specifice. Numirea în cadrul aparatului propriu al Ministerului Sănătății se face prin ordin al ministrului sănătății și încetează de drept în cel mult 90 de zile de la data încetării stării de alertă sau înainte de termen, la inițiativa angajatorului. Numirea în cadrul unităților aflate în subordinea sau în coordonarea Ministerului Sănătății se face prin act administrativ al conducătorului instituției sau al unității angajatoare, cu încadrarea în limita numărului maxim de posturi aprobate de către ordonatorul principal de credite prin statul de funcții, și încetează de drept în cel mult 90 de zile de la data încetării stării de alertă sau înainte de termen, la inițiativa conducătorului instituției sau al unității angajatoare.

Art. 12

Text inițial · din 18.05.2020

(1)Pe durata stării de alertă, pentru neîndeplinirea gravă a atribuțiilor de serviciu de natură a pune în pericol persoanele și măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, pot fi suspendate din funcții persoanele cu funcții de conducere din cadrul Ministerului Sănătății și din unitățile sanitare publice aflate în subordinea, sub autoritatea Ministerului Sănătății.

(2)Posturile devenite vacante temporar prin aplicarea suspendării prevăzute la alin. (1) pot fi ocupate de funcționari publici sau personal contractual, prin numire, fără concurs, prin ordin al ministrului sănătății.

(3)Suspendarea din funcție dispusă în condițiile alin. (1) și numirea dispusă în condițiile alin. (2) încetează de drept la încetarea stării de alertă.

Art. 13

Ultima modificare: OUG nr. 192/2020 · din 06.11.2020

Pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne se poate institui:

a)obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă;

b)obligativitatea organizării activității instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor, astfel încât să se asigure la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori. Pentru personalul propriu triajul epidemiologic constă în măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, iar pentru vizitatori triajul se realizează prin măsurarea temperaturii.

Art. 14

Text inițial · din 18.05.2020

Pe durata stării de alertă, pentru produsele utilizate pentru rezolvarea cauzei care a determinat starea de alertă pot fi plafonate prețurile, în condițiile art. 4 alin. (3) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doar dacă în piață există disfuncționalități în privința asigurării acestora.

Art. 15

Text inițial · din 18.05.2020

În vederea reluării activității de către furnizorii de servicii medicale pe durata stării de alertă, indiferent de natura furnizorului, se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății normele generale de funcționare pe tipuri de specialități.

Secțiunea a 3-a Domeniul muncii și protecției sociale

Art. 16

Text inițial · din 18.05.2020

Pe durata stării de alertă, în funcție de specificul activității și de nevoi, conducătorii instituțiilor publice implicate în combaterea pandemiei de COVID-19 pot dispune detașarea cu acordul prealabil al angajatului și al angajatorului care detașează, cu condiția ca angajatorul la care se face detașarea să fie din același domeniu de activitate.

Art. 17

Ultima modificare: OUG nr. 192/2020 · din 06.11.2020

Pe durata stării de alertă, angajatorii dispun munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, acolo unde specificul activității permite, cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă.

Art. 18

Text inițial · din 18.05.2020

Pe durata stării de alertă, în funcție de specificul activității și de nevoi, conducătorii instituțiilor publice implicate în combaterea pandemiei de COVID-19, precum și a efectelor acesteia pot dispune unilateral întreruperea concediilor de odihnă, de odihnă suplimentare, fără plată, de studii și pentru formare profesională ale personalului angajat și reluarea activității pentru personalul propriu.

Art. 19

Text inițial · din 18.05.2020

Conducătorii centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile, prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, precum și în regulamentele-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a asigura măsurile de continuitate a activității pe durata stării de alertă, având dreptul să stabilească programul de lucru al angajaților, în condițiile legii.

Art. 20

Text inițial · din 18.05.2020

(1)Valabilitatea contractelor colective de muncă și a acordurilor colective de muncă se prelungește pe durata stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia.

(2)În cazul contractelor și acordurilor colective de muncă prevăzute la alin. (1), părțile au obligația inițierii negocierii colective în termen de 45 de zile de la încetarea stării de alertă, în condițiile legii.

Art. 21

Ultima modificare: OUG nr. 192/2020 · din 06.11.2020

Pe durata stării de alertă, prin derogare de la prevederile art. 118 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu un număr mai mare de 50 de salariați, organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră.

Art. 21^1

Text inițial · din 29.07.2021

(1)Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi:

a)câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaților din sistemul public și privat;

b)câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor și studenților;

c)câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate și al soldaților și gradaților profesioniști.

(2)Drepturile persoanelor prevăzute la alin. (1) se acordă pe baza adeverinței de vaccinare eliberate potrivit legii. În situația în care ziua liberă coincide cu ziua vaccinării, persoanele prevăzute la alin. (1) au obligația depunerii adeverinței de vaccinare în prima zi lucrătoare de la vaccinare.

(3)Beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1) și unul dintre părinți sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum și al persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilități.

(4)Drepturile persoanelor prevăzute la alin. (3) se acordă pe baza adeverinței de vaccinare și a declarației pe propria răspundere a celuilalt părinte sau a reprezentantului legal, potrivit căreia acesta nu a solicitat și nu va solicita zile libere pentru însoțirea la efectuarea vaccinului a copilului cu vârsta sub 18 ani, respectiv a persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani. În cazul familiilor monoparentale, în declarația pe propria răspundere se va menționa faptul că părintele se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(5)Dispozițiile prezentului articol nu se aplică în situația în care persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c) sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului.

(6)Pentru a nu afecta semnificativ activitatea angajatorului, angajații au obligația de a informa angajatorul cu privire la opțiunile de programare a zilelor libere pe care urmează să le solicite în temeiul prezentului articol, în vederea asigurării în condiții optime a funcționării activității acestuia.

Art. 21^2

Ultima modificare: OUG nr. 44/2022 · din 14.04.2022

Abrogat.

Art. 21^3

Text inițial · din 03.09.2021

(1)Se aprobă organizarea Loteriei de vaccinare, ca măsură pentru încurajarea vaccinării.

(2)Loteria de vaccinare constă în acordarea de premii în bani persoanelor cu schemă completă de vaccinare.

(3)Premiile în bani acordate potrivit prezentului articol se supun regimului fiscal aferent veniturilor din premii reglementat la cap. VIII - Venituri din premii și din jocuri de noroc din titlul IV - Impozitul pe venit din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

(4)Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului stabilește fondul anual de premiere pentru Loteria de vaccinare, precum și repartizarea acestuia.

(5)Extragerile sunt organizate de către Compania Națională „Loteria Română” - S.A. și sunt efectuate în prezența Comisiei pentru supravegherea efectuării extragerilor, din care fac parte câte un reprezentant al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, al Ministerului Sănătății, respectiv al Companiei Naționale „Loteria Română” - S.A., cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).

(6)Rezultatul extragerilor se consemnează într-un proces-verbal care se transmite Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerului Sănătății, în prima zi lucrătoare după data extragerii.

(7)Costurile aferente organizării și desfășurării extragerilor sunt suportate de către Compania Națională „Loteria Română” - S.A.

(8)Revendicarea premiilor se face în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de a revendica premiul.

(9)Plata câștigurilor se face de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, prin Compania Națională „Loteria Română” - S.A., în maximum 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor.

(10)Pentru anul 2021, prima extragere are loc în luna octombrie.

(11)În anul 2021, suma necesară pentru asigurarea fondului de premiere pentru Loteria de vaccinare se asigură prin virări de credite angajament și credite bugetare, cu încadrarea în bugetul aprobat al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.

(12)Plățile aferente cheltuielilor prevăzute la alin. (11) se asigură de la capitolul 80.01 Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă, de la o poziție distinctă de transferuri din cadrul titlului 55 Alte transferuri.

(13)Persoanele cu schemă completă de vaccinare, după emiterea certificatului de vaccinare pe baza numelui, prenumelui și CNP-ului, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19, se pot înscrie pentru participarea la Loteria de vaccinare pe site-ul https://certificat-covid.gov.ro. Condițiile privind înscrierea pe site-ul de vaccinare sunt stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului și al directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale. Înscrierea persoanelor reprezintă acceptul acestora pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, în temeiul art. 6 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016. Datele cu caracter personal sunt prelucrate și utilizate de către Ministerul Sănătății și Compania Națională „Loteria Română” - S.A. și stocate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale în scopul înscrierii persoanelor cu schemă completă de vaccinare, a extragerii, validării și acordării premiilor, numai pe durata necesară aplicării prevederilor prezentei ordonanțe.

(14)În vederea îndeplinirii scopului menționat la alin. (13), Serviciul de Telecomunicații Speciale dezvoltă pe site-ul https://certificat-covid.gov.ro funcționalitatea de înscriere a participanților în cadrul Loteriei de vaccinare, în baza cerințelor stabilite conform ordinului comun prevăzut la alin. (13).

Art. 22

Text inițial · din 18.05.2020

Pe durata stării de alertă, pentru angajații din sistemul public, angajatorul poate stabili, cu acordul acestora, executarea unor lucrări sau sarcini de serviciu urgente, în legătură cu prevenirea și combaterea situației care a generat starea de alertă, indiferent de natura atribuțiilor de serviciu, cu asigurarea măsurilor de protecție a angajatului.

Art. 23

Text inițial · din 18.05.2020

(1)Pe durata stării de alertă, Guvernul dispune măsuri speciale de sprijin al angajatorilor și protecție a angajaților și familiilor acestora.

(2)Pentru perioada stării de alertă, autoritățile competente dispun măsuri de protecție și prevenție pentru angajații aflați în situații de vulnerabilitate.

(3)Pentru durata stării de alertă, Guvernul stabilește măsuri speciale de sprijin pentru alți profesioniști, astfel cum sunt reglementați de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pentru persoanele care au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare, precum și pentru persoanele fizice care obțin venituri exclusiv din drepturile de autor și drepturile conexe, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care au întrerupt activitatea, ca urmare a măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

Art. 24

Text inițial · din 18.05.2020

Prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv ale actelor normative care o modifică și/sau o completează ori care cuprind dispoziții care privesc aplicarea prevederilor sale, se aplică în continuare, fără întrerupere, de la data încetării stării de urgență instituite prin decret, potrivit art. 93 alin. (1) din Constituția României, republicată, pentru toate domeniile de activitate în care se mențin restricții, până la ridicarea acestora, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020.

Art. 25

Text inițial · din 18.05.2020

(1)Pe durata stării de alertă, angajații din sistemul public vor rămâne disponibili pentru efectuarea sarcinilor de serviciu, în funcție de volumul de activitate al instituției, în vederea realizării scopului prezentei legi.

(2)Aplicarea prevederilor alin. (1) se va face cu respectarea unui număr de maximum 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.

Art. 26

Text inițial · din 18.05.2020

(1)Pe durata stării de alertă, pentru neîndeplinirea gravă a atribuțiilor de serviciu legate de instituirea și aplicarea măsurilor prevăzute de prezenta lege, persoanele din instituțiile publice care au în atribuții prevenirea contaminării și combaterii efectelor COVID-19, pot fi suspendate din funcție, potrivit normei proprii de organizare și funcționare a instituției sau autorității publice, după caz. Suspendarea încetează de drept la data încetării stării de alertă.

(2)Posturile devenite vacante temporar prin aplicarea suspendării prevăzută la alin. (1) pot fi ocupate de funcționari publici sau personal contractual, prin numire de către autoritatea competentă, fără concurs.

(3)Suspendarea din funcție dispusă în condițiile alin. (1) și numirea dispusă în condițiile alin. (2) încetează de drept la încetarea stării de alertă.

Art. 27

Ultima modificare: Legea nr. 70/2022 · din 01.04.2022

(1)Instituțiile și autoritățile publice pot angaja personal fără concurs, în funcție de nevoile determinate de prevenirea și combaterea situației care a generat starea de alertă și exclusiv pentru activități legate de aceasta, pentru o durată determinată, ce nu poate depăși 90 de zile de la data încetării stării de alertă.

(2)Pe durata stării de alertă, prin derogare de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, numirile în funcțiile publice sau de înalt funcționar public pot fi făcute doar dacă îndeplinesc condițiile de a fi funcționar public sau, după caz, înalt funcționar public și numai dacă sunt necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor prevăzute de prezenta lege și pentru o durată determinată de maximum 90 de zile de la data încetării stării de alertă.

(3)Până la încetarea stării de alertă, în instituțiile și autoritățile publice se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante, cu excepția celor prevăzute la alin. (1) și (2), a posturilor și funcțiilor vacante din cadrul Ministerului Sănătății și unităților aflate în subordinea și coordonarea acestuia, a posturilor și funcțiilor vacante din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și caselor de asigurări de sănătate, a posturilor și funcțiilor vacante din unitățile sanitare publice aparținând ministerelor și instituțiilor cu rețele sanitare proprii, astfel cum sunt prevăzute la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a posturilor didactice, didactice auxiliare, nedidactice și de conducere din cadrul unităților de învățământ preuniversitar, a posturilor de conducere, de îndrumare și de control din cadrul inspectoratelor școlare, precum și a posturilor și funcțiilor vacante din cadrul instituțiilor de învățământ superior, institutelor de cercetare, Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), Academiei Române, academiilor de ramură și a funcțiilor din cadrul Direcției generale pentru implementarea proiectului „România Educată” din cadrul Ministerului Educației.

Art. 28

Text inițial · din 18.05.2020

(1)Pe durata stării de alertă, prevederile Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, cu modificările și completările ulterioare, se aplică până la finalizarea cursurilor anului școlar.

(2)În aplicarea alin. (1), miniștrii sunt abilitați să emită ordine pentru personalul din subordine.

Art. 29

Text inițial · din 18.05.2020

Pe durata stării de alertă se interzice declararea, declanșarea sau desfășurarea conflictelor colective de muncă în unitățile sistemului energetic național, în unitățile operative de la sectoarele nucleare, în unitățile cu foc continuu, în unitățile sanitare și de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, în transporturile pe căile ferate, în unitățile care asigură transportul în comun și salubrizarea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă.

Art. 30

Text inițial · din 18.05.2020

Prin derogare de la prevederile art. 81 alin. (4) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul personalului încadrat în unități sanitare, de asistență socială, de asistență medico-socială și în instituțiile din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, termenele de preaviz nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe întreaga durată a stării de alertă.

Art. 31

Text inițial · din 18.05.2020

Pe durata stării de alertă, pentru angajații români care urmează să desfășoare activitate în străinătate, autoritățile competente dispun măsuri speciale de protecție.

Secțiunea a 4-a Domeniul transporturilor și infrastructurii

Art. 32

Text inițial · din 18.05.2020

(1)În scopul prevenirii contaminării cu noul coronavirus SARS Cov-2 și pentru asigurarea bunei desfășurări a transportului de persoane pentru fiecare tip de transport terestru, subteran, aerian sau naval, se instituie restricții și măsuri în condițiile prezentei legi, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.

(2)Măsurile prevăzute la alin. (1) se instituie la propunerea Comitetului național pentru situații speciale de urgență, denumit în continuare CNSSU, prin ordin al ministrului afacerilor interne. Măsurile propuse de CNSSU privind activitățile de transport se avizează de ministrul transporturilor infrastructurii și comunicațiilor.

Art. 33

Text inițial · din 18.05.2020

Pe durata stării de alertă, în domeniul transportului aerian, ministerul de resort poate dispune măsuri, respectiv restricții, cu privire la: igiena și dezinfecția spațiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport și aeronavelor, procedurile și protocoalele din interiorul aeroporturilor și aeronavelor, regulile de conduită pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului aerian.

Art. 34

Text inițial · din 18.05.2020

Pe durata stării de alertă, în domeniul transportului feroviar, ministerul de resort poate dispune măsuri, respectiv restricții, cu privire la: igiena și dezinfecția spațiilor comune din gări, halte, stații sau puncte de oprire, a echipamentelor și garniturilor de tren, procedurile și protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, stațiilor sau punctelor de oprire, dar și în interiorul vagoanelor și garniturilor de tren, gradul și modul de ocupare al materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului feroviar.

Art. 35

Text inițial · din 18.05.2020

Pe durata stării de alertă, în domeniul transportului rutier, ministerul de resort poate dispune măsuri, respectiv restricții, cu privire la: igiena și dezinfecția mijloacelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul și modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului rutier.

Art. 36

Text inițial · din 18.05.2020

Pe durata stării de alertă, în domeniul transportului naval ministerul de resort poate dispune măsuri, respectiv restricții, cu privire la: igiena și dezinfecția navelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul navelor de transport persoane, gradul și modul de ocupare al navelor de transport persoane, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului naval.

Art. 37

Text inițial · din 18.05.2020

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, la propunerea CNSSU, poate lua măsuri, respectiv restricții, în domeniul transportului intern și internațional de mărfuri și persoane, precum și în domeniul comunicațiilor, de comun acord cu miniștrii de resort din statele membre ale Uniunii Europene, sau celelalte state, după caz.

Secțiunea a 5-a Domeniul educație și cercetare

Art. 38

Ultima modificare: OUG nr. 99/2021 · din 13.09.2021

(1)Pe durata stării de alertă, activitățile didactice ce impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ se pot suspenda, la propunerea consiliului de administrație a unității de învățământ preuniversitar, cu avizul inspectoratului școlar județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București și al direcției de sănătate publică județene/Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București și cu aprobarea prin hotărâre a comitetului județean pentru situații de urgență/Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, pe baza argumentelor legale privind starea de sănătate.

(1^1)Pe durata stării de alertă, activitățile didactice ce impun prezența fizică a elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar militar aparținând Ministerului Apărării Naționale se pot suspenda la propunerea consiliului de conducere al unității de învățământ preuniversitar militar, cu avizul inspectoratului școlar județean, statului major al categoriei de forțe/comandamentului care are în subordine unitatea de învățământ preuniversitar militar și cu aprobarea prin hotărâre a comitetului județean pentru situații de urgență/Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență.

(1^2)Ministerul Educației și Cercetării are obligația să asigure suportul privind resursele materiale, formarea cadrelor didactice și cadrul metodologic pentru desfășurarea cursurilor online.

(1^3)În perioada noiembrie 2020-31 decembrie 2020, prin excepție de la prevederile alin. (1), prin ordin al ministrului educației și cercetării, în baza hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență și analizei situației epidemiologice la nivel național, se pot dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem on-line.

(1^4)În perioada 11 ianuarie 2021-8 februarie 2021, prin excepție de la prevederile alin. (1), în baza și sub rezerva analizei situației epidemiologice la nivel național realizate de Ministerul Sănătății împreună cu Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și în baza hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prin ordin al ministrului educației, se pot dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem on-line.

(1^5)În perioada 13 septembrie 2021-10 ianuarie 2022, prin excepție de la prevederile alin. (1), în baza și sub rezerva analizei situației epidemiologice la nivel național realizate de Ministerul Sănătății împreună cu Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și în baza hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prin ordin al ministrului educației, se pot dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem online.

(2)Durata suspendării prevăzută la alin. (1) poate depăși durata stării de alertă, în funcție de perioada rămasă din anul școlar și de stadiul procesului de învățământ.

Art. 38^1

Text inițial · din 19.09.2020

Pe durata stării de alertă, activitățile didactice ce impun prezența fizică a studenților în instituțiile de învățământ superior se pot suspenda prin hotărâre a senatului universitar, cu respectarea măsurilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului educației și cercetării. Cursurile online se desfășoară conform unui regulament al senatului universitar.

Art. 39

Text inițial · din 18.05.2020

(1)Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, unitățile de învățământ preuniversitar organizează activități din planurile de învățământ și în mediul online.

(2)În situația în care activitățile nu pot fi desfășurate conform prevederilor alin. (1), pentru a asigura accesul egal la educație, inspectoratele școlare/inspectoratul școlar al municipiului București și unitățile de învățământ preuniversitar au obligația să asigure resursele educaționale pentru elevii care nu au acces la tehnologie, în conformitate cu instrucțiunile ministrului educației și cercetării.

(3)Derularea activităților prevăzute la alin. (2), precum și modul de recuperare a conținuturilor din programele școlare care nu pot fi parcurse în această perioadă se stabilesc de către Ministerul Educației și Cercetării.

Art. 40

Ultima modificare: OUG nr. 99/2021 · din 13.09.2021

(1)Pe perioada stării de alertă, precum și pe tot parcursul anului universitar 2021-2022, instituțiile de învățământ superior din sistemul național de învățământ, în baza autonomiei universitare cu respectarea calității actului didactic, pot utiliza metode didactice alternative de predare-învățare-evaluare, în format online, în conformitate cu propriile metodologii. De asemenea, se pot desfășura online și examenele de finalizare a studiilor de licență, de masterat sau a programelor de studii postuniversitare, susținerea tezelor de doctorat, susținerea tezelor de abilitare.

(2)Activitățile didactice și de cercetare prevăzute la art. 287 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și examenele de finalizare a semestrelor și a studiilor de licență și masterat, susținerea referatelor și a tezelor de doctorat desfășurate online în anul universitar 2021-2022, precum și pe toată perioada stării de urgență, necesitate sau alertă, în cadrul formelor de învățământ cu frecvență, cu frecvență redusă și la distanță se circumscriu prevederilor art. 139 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și sunt recunoscute.

(3)Participarea studenților și studenților doctoranzi, care pe perioada stării de urgență, necesitate sau de alertă au urmat activități de învățare și predare prin metode didactice alternative de comunicare, în format online, la examenele prevăzute de art. 143 și 144 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, de studenții și studenții doctoranzi, se realizează potrivit metodologiilor aprobate de instituțiile de învățământ universitar.

(4)În situația desfășurării activităților prevăzute la art. 287 în sistem online, norma didactică se stabilește cu respectarea art. 287 alin. (4) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 41

Text inițial · din 18.05.2020

Cu avizul CNSSU, prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății, se stabilesc măsuri pentru desfășurarea activităților în unitățile și instituțiile de învățământ, în condiții de siguranță sanitară, pentru finalizarea anului școlar aflat în curs la data instituirii stării de alertă, precum și pentru pregătirea începerii anului școlar următor.

Art. 42

Text inițial · din 18.05.2020

(1)În unitățile de învățământ preuniversitar, cu avizul CNSSU, prin ordin al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății, se stabilesc măsuri pentru desfășurarea activităților de pregătire în vederea susținerii examenelor naționale și de certificare a competențelor profesionale, care presupun interacțiunea „față în față”, în condiții de protecție sanitară.

(2)Susținerea examenelor naționale și de certificare a competențelor profesionale, care presupun interacțiunea „față în față” se organizează în condițiile prevăzute la alin. (1).

(3)Ministerul Educației și Cercetării are obligația de a asigura elevilor și personalului didactic și nedidactic implicat, pe toată durata activităților prevăzute la alin. (1) și (2), numărul necesar de măști de protecție ce vor fi purtate obligatoriu în spațiile închise din incinta unităților de învățământ.

Secțiunea a 6-a Domeniul tineretului și sportului

Art. 43

Text inițial · din 18.05.2020

(1)Pe durata stării de alertă, în scopul prevenirii contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 a participanților, activitățile de pregătire fizică în cadrul structurilor sportive, definite conform Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe teritoriul României, precum și accesul la bazele sportive sau spațiile în care se desfășoară activități sportive se vor desfășura în condițiile stabilite prin ordin al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, pe baza hotărârii CNSSU.

Pe durata stării de alertă autoritățile locale au obligația să asigure accesul cetățenilor pentru desfășurarea activităților sportive în aer liber cu acordul CNSSU în parcurile localităților și pe terenurile de sport ale instituțiilor aflate în administrare.

(2)Pe durata stării de alertă, în scopul susținerii structurilor sportive, definite conform Legii nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, autoritățile administrației publice locale pot aproba, prin hotărârea consiliului local și/sau județean, după caz, diverse forme de sprijin pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare sau de natură salarială ale structurilor sportive care își au sediul pe raza administrativ-teritorială ale acestora. În cazul acestor forme de sprijin, pe durata stării de alertă, nu sunt aplicabile prevederile legale privind ajutorul de stat și prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.

Secțiunea a 7-a Domeniul culturii și cultelor

Art. 44

Text inițial · din 18.05.2020

(1)Pe durata stării de alertă, activitatea instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, a instituțiilor de spectacole și/sau concerte, a centrelor și/sau a căminelor culturale și a altor instituții de cultură, precum și evenimentele culturale în aer liber și festivalurile publice și private se vor putea desfășura potrivit unor regulamente ce prevăd măsuri de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.

(2)În situația nerespectării măsurilor de protecție sanitară prevăzute la alin. (1), activitățile menționate pot fi suspendate prin hotărârea CNSSU pe o perioadă determinată.

(3)Organizarea măsurilor de protecție sanitară și a condițiilor de desfășurare pentru activitățile prevăzute la alin. (1) pe perioada stării de alertă se stabilesc prin ordin comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, la propunerea CNSSU.

Art. 45

Text inițial · din 18.05.2020

(1)Pe durata stării de alertă, activitatea cultelor religioase se exercită liber, cu respectarea regulilor de protecție sanitară stabilite, la propunerea CNSSU și cu avizul secretarului de stat pentru culte, prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

(2)Regulile prevăzute la alin. (1) vor cuprinde măsuri privind accesul în lăcașele de cult, distanța minimă de siguranță.

Secțiunea a 8-a Măsuri în domeniul insolvenței

Art. 46

Text inițial · din 18.05.2020

(1)Debitorul aflat în stare de insolvență la data intrării în vigoare a prezentei legi, sau care ajunge în stare de insolvență poate, pe durata stării de alertă, să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, fără a avea însă obligația de a introduce această cerere. La cererea adresată tribunalului va fi atașată dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenția de deschidere a procedurii insolvenței.

(2)Dispozițiile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile până la încetarea stării de alertă, dată de la care începe să curgă și termenul de 30 de zile pe care acestea îl prevăd. Corelativ până la aceeași dată, nu sunt aplicabile, în mod corespunzător, prevederile art. 66 alin. (2) și (3) din Legea nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare.

Modificări aduse

A modificat 72 de articole în 1 act.

ActulIntrat în vigoareTotal
Legea nr. 55/20207272

Legea nr. 55/2020 (72 de articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 1Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 2Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 3Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 4Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 5Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 6Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 7Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 8Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 9Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 10Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 11Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 12Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 13Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 14Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 15Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 16Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 17Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 18Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 19Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 20Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 21Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 22Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 23Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 24Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 25Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 26Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 27Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 28Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 29Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 30Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 31Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 32Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 33Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 34Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 35Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 36Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 37Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 38Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 39Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 40Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 41Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 42Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 43Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 44Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 45Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 46Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 47Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 48Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 49Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 50Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 51Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 52Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 53Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 54Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 55Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 56Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 57Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 58Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 59Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 60Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 61Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 62Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 63Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 64Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 65Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 66Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 67Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 68Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 69Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 70Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 71Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul
Art. 72Intrat în vigoare18.05.2020Vezi textul