Lege nr. 54/2019
Legea nr. 54/2019
Nu avem informații despre actualitatea Legii nr. 54/2019.
Textul actului
Articolele 1–1 din 1 (pagina 1 din 1)
Art. 1 # ARTICOL UNIC
Text inițial · din 24.03.2019
La articolul 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
(5)Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condițiile depășirii termenului general de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.
Modificări aduse
A modificat 2 articole în 2 acte.
| Actul | Intrat în vigoare | Completat cu | Total |
|---|---|---|---|
| Legea nr. 176/2010 | 0 | 1 | 1 |
| Legea nr. 54/2019 | 1 | 0 | 1 |
Legea nr. 176/2010 (1 articol)
Legea nr. 54/2019 (1 articol)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 1 | Intrat în vigoare | 24.03.2019 | Vezi textul |