Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Lege nr. 52/2016

Legea nr. 52/2016

În vigoare din 08.04.2016Ultima modificare 08.04.2016Sursa oficială: legislatie.just.ro

Nu avem informații despre actualitatea Legii nr. 52/2016.

Textul actului

Articolele UNIC–UNIC din 1 (pagina 1 din 1)

Articol unic

Text inițial · din 08.04.2016

Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1.La articolul 18 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

"c) găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit, cu sau fără supravegherea modului în care relațiile personale sunt întreținute, în funcție de interesul superior al copilului;"

2.La articolul 18, alineatele (5) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(5) În cazul în care unul dintre părinți împiedică sau afectează în mod negativ legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte, prin nerespectarea programului stabilit de instanță sau convenit de părinți, celălalt părinte poate cere serviciului public de asistență socială sau, după caz, persoanelor cu atribuții de asistență socială în circumscripția căruia se află locuința copilului, să monitorizeze relațiile personale cu copilul pentru o durată de până la 6 luni.

(6)Monitorizarea permite reprezentanților serviciului public de asistență socială sau, după caz, persoanelor cu atribuții de asistență socială, să asiste la preluarea copilului de către părintele la care nu locuiește în mod statornic, la vizitele efectuate la domiciliul copilului de către părintele care nu locuiește cu acesta, precum și la înapoierea copilului de către părintele care nu locuiește cu acesta. Totodată, monitorizarea permite reprezentanților serviciului public de asistență socială sau, după caz, persoanelor cu atribuții de asistență socială să asiste și în timpul găzduirii copilului de către părintele la care copilul nu locuiește în mod obișnuit, dacă instanța judecătorească a dispus monitorizarea printr-o sentință definitivă. Dispozițiile tezei a II-a se aplică în mod corespunzător și în situația prevăzută la alin. (1) lit. g)."

3.La articolul 18, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (6^1), cu următorul cuprins:

"(6^1) Cu ocazia monitorizării, reprezentanții serviciului public de asistență socială sau, după caz, persoanele cu atribuții de asistență socială pot realiza intervievarea părinților, a copilului, a persoanelor cu care copilul relaționează în situațiile prevăzute la alin. (1) lit. c) și g), precum și a altor persoane a căror intervievare se apreciază a fi utilă în vederea întocmirii raportului de monitorizare."

4.La articolul 20, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 20. - (1) În vederea asigurării menținerii relațiilor personale ale copilului cu părinții săi sau cu alte persoane alături de care s-a bucurat de viața de familie, precum și pentru asigurarea înapoierii copilului la locuința sa la terminarea perioadei de găzduire, precum și pentru a preveni împiedicarea preluării copilului, la finalul găzduirii la domiciliul părintelui care nu locuiește cu copilul, instanța poate dispune, la cererea părintelui interesat sau a altei persoane îndreptățite, una sau mai multe măsuri cu caracter asiguratoriu sau a unor garanții. Dispozițiile tezei I se aplică în mod corespunzător și în situația prevăzută la art. 18 alin. (1) lit. g)."

Modificări aduse

A modificat 3 articole în 2 acte.

ActulIntrat în vigoareModificatTotal
Legea nr. 272/2004022
Legea nr. 52/2016101

Legea nr. 272/2004 (2 articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 18Modificat alin. (1) lit. c), alin. (5), alin. (6), alin. (6^1)08.04.2016Compară
Art. 20Modificat alin. (1)08.04.2016Compară

Legea nr. 52/2016 (1 articol)

ArticolulModificareaDataText
Articol unicIntrat în vigoare08.04.2016Vezi textul