Lege nr. 334/2013
Legea nr. 334/2013
Nu avem informații despre actualitatea Legii nr. 334/2013.
Textul actului
Articolele I–II din 2 (pagina 1 din 1)
Art. I
Text inițial · din 14.12.2013
Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 15 din 24 iulie 2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice pentru Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013, adoptată în temeiul art. 1 pct. I.3 din Legea nr. 182/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 7 august 2013, cu următoarea completare:
- La articolul 2 alineatul (4), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
"d) în cazul contractelor de achiziție publică, încheiate de beneficiarii prevăzuți la art. 1, a căror procedură de atribuire a fost inițiată anterior datei de 1 octombrie 2011 și în cazul cărora au fost aplicate corecții financiare pentru cel puțin una dintre încălcările prevăzute în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare."
Art. II
Text inițial · din 14.12.2013
Procedura de recuperare de la beneficiari a sumelor prevăzute la lit. d) a alin. (4) al art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice pentru Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013, astfel cum a fost introdusă prin prezenta lege, care trebuie restituite Autorității de management pentru Programul operațional sectorial Mediu, se reglementează prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Modificări aduse
A modificat 3 articole în 2 acte.
| Actul | Intrat în vigoare | Modificat | Completat cu | Total |
|---|---|---|---|---|
| Legea nr. 334/2013 | 2 | 0 | 0 | 2 |
| OG nr. 15/2013 | 0 | 1 | 1 | 1 |
Legea nr. 334/2013 (2 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. I | Intrat în vigoare | 14.12.2013 | Vezi textul |
| Art. II | Intrat în vigoare | 14.12.2013 | Vezi textul |