Lege nr. 131/2011
Legea nr. 131/2011
Nu avem informații despre actualitatea Legii nr. 131/2011.
Textul actului
Articolele 1–2 din 2 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Text inițial · din 01.07.2011
În temeiul art. 115 alin. (1) din Constituția României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2011, și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2011, să emită ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează: I. finanțe publice și economie:
1.rectificarea bugetului de stat pe anul 2011, aprobat prin Legea nr. 286/2010;
2.rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011, aprobat prin Legea nr. 287/2010;
3.modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale;
4.modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
5.modificarea și completarea Legii nr. 30/1991 privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a Gărzii financiare, cu modificările ulterioare, precum și a altor acte normative incidente în vederea realizării unor corelări;
6.modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
7.măsuri economico-financiare în vederea implementării disciplinei financiare la unii operatori economici cu capital majoritar de stat și a disciplinei fiscal-bugetare;
8.modificarea și completarea Legii nr. 36/2008 privind unele măsuri pentru privatizarea Societății Comerciale "Automobile Craiova" - S.A.;
9.măsuri privind diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria de apărare;
10.măsuri cu privire la vânzarea unor pachete de acțiuni deținute de Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A.;
11.modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2002 privind constituirea și menținerea stocurilor minime de siguranță pentru țiței și produse petroliere, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 677/2002, cu modificările și completările ulterioare;
12.modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 23/2009 privind activitatea de acreditare a organismelor de evaluare a conformității, precum și unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor;
13.modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 9/1996 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a instituțiilor publice de cultură finanțate din venituri extrabugetare și alocații de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituții, precum și îmbunătățirea salarizării personalului din instituțiile și activitățile cu profil cultural, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 86/1996, cu modificările și completările ulterioare;
14.modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte, aprobată prin Legea nr. 126/1994, cu modificările și completările ulterioare;
15.modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2010 privind valorificarea surplusului de unități ale cantității atribuite României prin Protocolul de la Kyoto, aprobată cu modificări prin Legea nr. 145/2010;
16.modificarea și completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările și completările ulterioare; II. construcții:
1.modificarea și completarea Legii nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, cu modificările ulterioare;
2.modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, republicată;
3.modificarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată, cu modificările și completările ulterioare; III. transporturi:
1.reglementări privind transporturile rutiere;
2.reglementări privind controlul calității în securitatea aviației civile;
3.reglementarea unor aspecte legate de efectuarea de lucrări de modernizare și reabilitare la infrastructura feroviară publică;
4.modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
5.modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
6.înființarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier;
7.înființarea Autorității Metropolitane de Transport București;
8.măsuri pentru reglementarea obligațiilor bugetare ale Societății Comerciale "Telecomunicații C.F.R." - S.A.; IV. agricultură:
- modificarea și completarea art. 3 din Legea nr. 491/2003 privind plantele medicinale și aromatice, precum și produsele stupului, republicată; V. comunicații:
1.modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 31/2002 privind serviciile poștale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 642/2002, cu modificările și completările ulterioare;
2.constituirea Infrastructurii comune de comunicații electronice a statului român;
3.modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea utilizării spectrului radio în banda de frecvențe 3600-3800 MHz, aprobată cu modificări prin Legea nr. 259/2008; VI. educație și cercetare:
1.modificarea și completarea Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, cu modificările și completările ulterioare;
2.modificarea și completarea Legii consorțiilor universitare nr. 287/2004;
3.modificarea și completarea Legii nr. 132/1999 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Național al Calificărilor și al Formării Profesionale a Adulților, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
4.modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
5.modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare; VII. sănătate:
1.reglementări privind preluarea personalului calificat în domeniul evaluării conformității dispozitivelor medicale și a sistemelor de management de la Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale la Oficiul Tehnic de Dispozitive Medicale Certificare;
2.măsuri privind verificarea și controlul unităților sanitare cu paturi de către Ministerul Sănătății și instituțiile din subordinea acestuia; VIII. administrație publică și interne:
- reglementări privind măsurile de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar.
Art. 2
Text inițial · din 01.07.2011
În conformitate cu dispozițiile art. 115 alin. (3) din Constituția României, republicată, ordonanțele emise de Guvern în temeiul art. 1 vor fi înaintate spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2011. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței.
Modificări aduse
A modificat 2 articole în 1 act.
| Actul | Intrat în vigoare | Total |
|---|---|---|
| Legea nr. 131/2011 | 2 | 2 |
Legea nr. 131/2011 (2 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 1 | Intrat în vigoare | 01.07.2011 | Vezi textul |
| Art. 2 | Intrat în vigoare | 01.07.2011 | Vezi textul |