Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Lege nr. 252/2007

Legea nr. 252/2007

În vigoare din 30.07.2007Ultima modificare 30.07.2007Sursa oficială: legislatie.just.ro

Legea nr. 252/2007 nu a fost încă verificat față de legislatie.just.ro. Textul poate să nu fie la zi.

Textul actului

Articolele I–II din 2 (pagina 1 din 1)

Art. I

Text inițial · din 30.07.2007

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 641 din 20 iulie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 290/2005, cu completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1.La articolul 13, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (6^1), cu următorul cuprins:

"(6^1) Cetățenii români aflați în străinătate pot depune cererea pentru eliberarea primului act de identitate împreună cu documentele prevăzute de lege la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României din statul respectiv."

2.La articolul 18, litera h) a alineatului (1) va avea următorul cuprins:

"h) la expirarea sau revocarea interdicției titularului de a se afla în anumite localități sau de a părăsi localitatea;".

3.La articolul 21, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

"(3) Cererea de eliberare a actului de identitate pentru persoana aflată în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se primește și se soluționează de către serviciul public comunitar de evidență a persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială funcționează instituțiile respective."

4.La articolul 27, litera b) va avea următorul cuprins:

"b) declarația scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau juridică, de primire în spațiu, însoțită de unul dintre documentele prevăzute la lit. a);".

5.La articolul 34, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

"(3) Nulitatea mențiunii poate fi constatată de instanța de judecată, din oficiu ori ca urmare a sesizării Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor, a serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor ori a persoanelor interesate."

6.După articolul 47 se introduce un nou articol, articolul 47^1, cu următorul cuprins:

"Art. 47^1. - Procedura de preschimbare eșalonată a buletinelor de identitate aflate în termen de valabilitate se stabilește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Internelor și Reformei Administrative."

Art. II

Text inițial · din 30.07.2007

Ordonanța Guvernului nr. 84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 372/2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1.La articolul 14, după litera e) a alineatului (1) se introduce o nouă literă, litera e^1), cu următorul cuprins:

"e^1) soluționează cererile depuse de cetățenii români care și-au stabilit domiciliul în străinătate anterior anului 1989 sau de reprezentanții lor legali privind comunicarea datelor de identificare cu care aceștia figurează înscriși în evidențe;".

2.La articolul 14, după litera i) a alineatului (1) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:

"j) participă la activitățile de inițiere, formare și perfecționare profesională a personalului serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor."

3.La articolul 20, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 20. - (1) Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, care funcționează ca instituții publice cu personalitate juridică, se asigură din venituri proprii și subvenții de la bugetele locale."

Modificări aduse

A modificat 8 articole în 2 acte.

ActulIntrat în vigoareModificatCompletat cuTotal
OG nr. 84/20010112
OUG nr. 97/20051236

OG nr. 84/2001 (2 articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 14Completat cu alin. (1) lit. e^1), alin. (1) lit. j)30.07.2007Compară
Art. 20Modificat alin. (1)30.07.2007Compară

OUG nr. 97/2005 (6 articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 13Completat cu alin. (6^1)30.07.2007Compară
Art. 18Modificat alin. (1) lit. h)30.07.2007Compară
Art. 21Completat cu alin. (3)30.07.2007Compară
Art. 27Modificat alin. (1) lit. b)30.07.2007Compară
Art. 34Completat cu alin. (3)30.07.2007Compară
Art. 47^1Intrat în vigoare30.07.2007Vezi textul