Lege nr. 213/2007
Legea nr. 213/2007
Textul actului
Articolele 1–12 din 12 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Text inițial · din 30.07.2007
Se ratifică Contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, în valoare de 12.223.500 euro, pentru Proiectul privind infrastructura municipală în domeniul protecției mediului, faza A, semnat la Luxemburg la 17 noiembrie 2006 și la București la 28 decembrie 2006.
Art. 2
Text inițial · din 30.07.2007
(1)Finanțarea proiectului se va asigura din împrumutul de la Banca Europeană de Investiții, din granturi ISPA și, în completare, din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale prevăzute la alin. (2).
(2)Beneficiarii finali ai proiectului sunt Consiliul Județean Dâmbovița și Consiliul Local al Municipiului Galați.
(3)Beneficiarii finali ai împrumutului de la Banca Europeană de Investiții sunt județul Dâmbovița și municipiul Galați.
(4)Ministerul Economiei și Finanțelor va încheia acorduri de împrumut subsidiar cu beneficiarii finali ai împrumutului de la Banca Europeană de Investiții, în care vor fi stipulate drepturile și obligațiile părților, inclusiv sursele de finanțare a proiectului.
(5)Oficiul de Plăți și Contractare PHARE din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor este unitatea de monitorizare desemnată a proiectului și, în această calitate, este responsabilă cu urmărirea, raportarea și efectuarea tragerilor aferente împrumutului de la Banca Europeană de Investiții.
(6)Contribuția părții române la finanțarea proiectului, egală cu echivalentul în lei al sumei de 909.000 euro, precum și sumele necesare achitării impozitelor, taxelor plătibile în România și a oricăror alte costuri aferente proiectului se vor asigura, pe întreaga perioadă de execuție a acestuia, din sume alocate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale respective.
Art. 3
Text inițial · din 30.07.2007
(1)Plata serviciului datoriei publice externe, respectiv a ratelor de capital, a dobânzilor și a oricăror alte costuri, va fi asigurată din sume prevăzute anual cu această destinație, din bugetele locale ale unităților administrativteritoriale, care sunt beneficiarii finali ai împrumutului de la Banca Europeană de Investiții.
(2)În vederea asigurării fondurilor necesare pentru plata serviciului datoriei publice externe, respectiv a ratelor de capital, a dobânzilor și a oricăror alte costuri, beneficiarii finali ai asistenței financiare nerambursabile din partea Uniunii Europene, care sunt beneficiarii finali ai proiectului, și beneficiarii finali ai împrumutului de la Banca Europeană de Investiții au obligația de a constitui, alimenta și utiliza, conform prevederilor memorandumurilor de finanțare ISPA și în condițiile legii, fondul de întreținere, înlocuire și dezvoltare.
Art. 4
Text inițial · din 30.07.2007
Pentru scopurile proiectului se aprobă ca, din sumele și în limita împrumutului, beneficiarii finali ai proiectului să efectueze, dacă este cazul, plăți în valută aferente contractelor atribuite persoanelor fizice și juridice române.
Art. 5
Text inițial · din 30.07.2007
(1)Se autorizează Guvernul României ca, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, de comun acord cu Banca Europeană de Investiții și cu beneficiarii finali ai împrumutului, să introducă, pe parcursul utilizării împrumutului, în raport cu condițiile concrete de derulare a contractului de finanțare prevăzut la art. 1, amendamente la conținutul acestuia care privesc modificări în descrierea tehnică, modificări de termene, precum și orice alte modificări care nu sunt de natură să majoreze obligațiile financiare ale României față de Banca Europeană de Investiții sau să determine noi condiționări economice față de cele convenite inițial între părți.
(2)Amendamentele prevăzute la alin. (1) se vor aproba prin hotărâre a Guvernului.
Art. 6
Text inițial · din 30.07.2007
Angajamentele Împrumutatului 6.01. Utilizarea împrumutului și a altor fonduri disponibile Împrumutatul va utiliza sumele împrumutului exclusiv pentru execuția Proiectului. Împrumutatul se va asigura că are la dispoziție celelalte fonduri precizate în preambul (7) și că aceste fonduri sunt cheltuite, în măsura cerută, pentru finanțarea Proiectului. 6.02. Finalizarea Proiectului Împrumutatul va determina beneficiarii finali să realizeze subproiectele în conformitate cu Descrierea tehnică și să le termine până la datele specificate în aceasta, așa cum poate fi modificată periodic cu aprobarea Băncii. 6.03. Costul majorat al Proiectului Dacă costul fazei A a Proiectului depășește suma estimată stabilită în preambul (7), Împrumutatul va obține finanțare pentru a acoperi creșterea costului fără a apela la Bancă, astfel încât să permită terminarea fazei A a Proiectului în concordanță cu Descrierea tehnică. Planurile pentru finanțarea costului suplimentar vor fi comunicate Băncii fără întârziere. 6.04. Procedura de achiziție Împrumutatul va determina beneficiarii finali să achiziționeze bunuri, să procure servicii și să comande lucrări pentru subproiecte, până acum corespunzătoare și satisfăcătoare pentru Bancă, prin licitații internaționale deschise naționalilor statelor membre ale Uniunii Europene și ai României, Bulgariei, Croației, Turciei, Serbiei, Bosniei-Herțegovina, Muntenegrului, Macedoniei și Albaniei. 6.05. Angajamente de continuare a Proiectului Atât timp cât împrumutul este nerambursat, Împrumutatul va determina beneficiarii finali:
a)întreținere: să întrețină, repare, renoveze și să modernizeze toate proprietățile care fac parte din subproiecte, în măsura necesară pentru a le menține în stare bună de funcționare;
b)activele Proiectului: cu excepția cazului în care Banca și-a dat consimțământul prealabil în scris, să rețină titlul și posesiunea tuturor sau, în mod substanțial, asupra tuturor activelor incluse în subproiecte ori, în mod corespunzător, să înlocuiască și să modernizeze astfel de active și să mențină subproiectele în continuă exploatare, în mod substanțial, în conformitate cu scopul lor inițial, cu condiția că Banca poate să nu își dea consimțământul numai în cazul în care acțiunea propusă ar prejudicia interesele Băncii ca creditor al Împrumutatului sau ar face subproiectele relevante neeligibile pentru finanțarea de către Bancă, în conformitate cu Statutul Băncii sau în conformitate cu art. 267 al Tratatului de la Roma;
c)asigurare: să asigure toate lucrările și proprietățile care fac parte din subproiecte, în conformitate cu practica obișnuită pentru lucrări similare în România (inclusiv asigurare personală);
d)drepturi și licențe/permise: să mențină în vigoare toate drepturile de acces sau de folosință și toate licențele/permisele necesare pentru execuția și funcționarea subproiectelor;
e)mediul înconjurător și legislația UE:
(i) să implementeze și să exploateze subproiectele în conformitate cu acele legi ale Uniunii Europene, în măsura în care acestea au fost implementate în legislația română sau specificate de către Bancă anterior datei semnării prezentului contract, cu excepția oricăror derogări convenite între România și Uniunea Europeană, precum și cu tratatele internaționale aplicabile, al căror obiectiv principal îl reprezintă conservarea, protejarea sau îmbunătățirea mediului înconjurător, scop pentru care mediu înconjurător înseamnă, în măsura în care acestea afectează calitatea vieții, următoarele: (aa) fauna și flora; (bb) solul, apa, aerul, climatul și peisajul; și (cc) patrimoniul cultural și mediul înconjurător creat; și include condițiile de lucru ale subproiectelor și efectele sociale ale subproiectelor; și (îi) să implementeze și să exploateze, în general, subproiectele în conformitate cu principiile legislației UE aplicabile Împrumutatului și/sau beneficiarilor finali și subproiectelor, în măsura în care principiile legislației UE sunt implementate în legislația sau practica din România; și
f)monitorizare: să mențină politicile și procedurile pentru a facilita monitorizarea și evaluarea subproiectelor.
6.06.Angajament de integritate Împrumutatul dă asigurări și afirmă că nu s-a angajat și că, după cunoștința sa, nicio persoană nu a comis niciunul dintre actele următoare și că nu va comite și nicio persoană nu va comite, cu consimțământul său sau cu înștiințarea sa prealabilă, o astfel de acțiune, adică:
a)oferirea, darea, primirea sau solicitarea oricărui avantaj necuvenit pentru a influența acțiunile unei persoane care deține un birou ori o funcție publică sau un director ori un angajat al unei autorități publice sau întreprindere publică ori un director sau o persoană oficială a unei organizații internaționale publice în legătură cu orice proces de achiziție sau în executarea oricărui contract în legătură cu acele elemente ale fazei A a Proiectului descrise în Descrierea tehnică; sau
b)orice acțiune care influențează sau are ca scop influențarea, în mod necorespunzător, a procesului de achiziție ori de implementare a Proiectului în detrimentul Împrumutatului, inclusiv înțelegerile frauduloase între ofertanți.
Împrumutatul se angajează să informeze Banca dacă va avea cunoștință despre orice fapt sau informație care să sugereze comiterea oricărei astfel de acțiuni. 6.07. Vizite Împrumutatul înțelege că Banca poate fi obligată să divulge Curții auditorilor a Comunităților Europene (denumită în continuare Curtea auditorilor) acele documente referitoare la Împrumutat și la faza A a Proiectului, care sunt necesare pentru îndeplinirea sarcinii Curții auditorilor, în conformitate cu legislația Uniunii Europene. Împrumutatul va permite și va determina beneficiarii finali să permită persoanelor desemnate de Bancă, care pot fi însoțite de reprezentanți ai Curții auditorilor, să viziteze amplasamentele, instalațiile și lucrările legate de faza A a Proiectului și să efectueze acele verificări pe care aceștia le doresc. În acest scop, Împrumutatul va furniza și va determina beneficiarii finali să furnizeze sau să se asigure că este furnizată întreaga asistență necesară. Cu ocazia unei astfel de vizite, reprezentanții Curții auditorilor pot solicita Împrumutatului și/sau beneficiarilor finali să prezinte documentele care cad sub incidența paragrafului precedent al acestui articol 6.07. 6.08. Alocarea fondurilor pentru funcționare curentă Împrumutatul se angajează să fie alocate fazei A a Proiectului, în mod continuu, suficiente resurse bugetare și/sau altfel de resurse financiare, inclusiv resurse cu care contribuie beneficiarii finali, pentru a completa planul de finanțare a fazei A a Proiectului, care nu este acoperit prin împrumut, și să permită terminarea la timp și în conformitate cu Descrierea tehnică. 6.09. Acorduri de subîmprumut Împrumutatul va asigura că acordurile de subîmprumut care vor fi încheiate între Împrumutat și beneficiarii finali specifică obligațiile beneficiarilor finali, într-o manieră satisfăcătoare pentru Bancă, după cum sunt descrise în memorandumurile de finanțare ISPA.
Art. 7
Text inițial · din 30.07.2007
Garanții 7.01. Pari passu Atât timp cât orice parte din împrumut este nerambursată, Împrumutatul va asigura că creditul se aliniază și se va alinia, cel puțin pari passu, ca drept de a plăti, cu toate celelalte obligații prezente și viitoare negarantate în cadrul oricărui instrument de datorie externă a Împrumutatului. În particular, dacă Banca face o solicitare în condițiile menționate la art. 10.01 sau dacă un eveniment ori un potențial eveniment de neîndeplinire a unei obligații negarantate și nesubordonate din cadrul unui instrument de datorie externă al Împrumutatului sau al vreuneia dintre agențiile ori organismele sale a apărut și se continuă, Împrumutatul nu va efectua (sau nu va autoriza) nicio plată referitoare la orice alt instrument de datorie externă (fie programată, în mod regulat, fie altfel) fără a plăti simultan sau fără a depune într-un cont desemnat pentru plată la următoarea dată de plată o sumă egală care reprezintă aceeași proporție din datoria nerambursată asumată prin prezentul contract cu proporția pe care o reprezintă plata efectuată pentru respectivul instrument de datorie externă în totalul datoriei nerambursate asumate prin acel instrument. În acest scop, orice plată a unui instrument de datorie externă care este efectuată din sumele emisiunii unui alt instrument, la care au subscris în majoritate aceleași persoane cu acelea care dețin creanțe în cadrul instrumentului de datorie externă, nu va fi luată în considerare. În acest contract instrument de datorie externă înseamnă:
(i) un instrument, inclusiv orice confirmare scrisă de încasare a unei sume sau orice extras de cont, care evidențiază sau constituie o obligație de a rambursa un împrumut, depozit, avans ori o extindere similară de credit (incluzând, fără limitare, orice prelungire de credit printr-un acord de refinanțare sau rescadențare); (îi) o obligație evidențiată prin obligațiuni, titluri de creanță sau dovezi scrise similare de îndatorare; și (iii) o garanție a unei obligații apărute printr-un instrument de datorie externă al unui alt subiect, cu condiția ca, în fiecare caz, astfel de obligație să fie guvernată de un sistem legislativ, altul decât legislația Împrumutatului. 7.02. Garanție Dacă Împrumutatul acordă unei terțe părți orice garanție pentru onorarea oricărui instrument de datorie externă sau orice preferință sau prioritate în legătură cu acesta, atunci Împrumutatul, dacă Banca solicită, va furniza Băncii garanție echivalentă pentru îndeplinirea obligațiilor sale asumate prin prezentul contract sau va acorda Băncii preferință ori prioritate echivalentă. Împrumutatul confirmă că în prezent nu există nicio astfel de garanție, preferință sau prioritate.
Art. 8
Text inițial · din 30.07.2007
Informații și vizite 8.01. Informații privind Proiectul Împrumutatul, prin OPCP, va asigura sau va face ca beneficiarii finali să asigure, într-o formă și substanță satisfăcătoare pentru Bancă:
a)să transmită Băncii, în limba engleză:
(i) informațiile în conținutul și forma și la datele specificate în anexa A.2 sau după cum sunt convenite periodic de părțile prezentului contract; și (îi) orice astfel de informații sau documente viitoare referitoare la finanțarea, achiziția, implementarea, funcționarea și impactul fazei A a Proiectului asupra mediului, pe care Banca le poate solicita în mod rezonabil;
b)dacă se solicită, să furnizeze sau să procure pentru Bancă, prompt, toate documentele și informațiile necesare, în limba engleză, pentru a permite Băncii să urmărească progresul fizic și financiar al fazei A a Proiectului;
c)să supună Băncii pentru aprobare, fără întârziere, orice schimbări materiale în prețul, proiectul, planurile, programarea sau programul de cheltuieli pentru subproiecte, în legătură cu publicitatea efectuată de Bancă anterior semnării prezentului contract; și
d)să informeze Banca, prompt, despre:
(i) orice litigiu care este inițiat ori care prezintă o amenințare în ceea ce privește mediul înconjurător sau alte aspecte care afectează oricare dintre subproiecte; și (îi) orice fapt sau eveniment cunoscut de către Împrumutat, care poate prejudicia sau afecta în mod substanțial condițiile de executare sau de funcționare a oricăruia dintre subproiecte. 8.02. Informații privind Împrumutatul Împrumutatul va informa imediat Banca despre:
a)orice eveniment care îl obligă să ramburseze anticipat orice datorie financiară;
b)orice decizie luată de acesta pentru orice motiv care îl obligă și/sau orice solicitare către acesta de a efectua o rambursare anticipată pentru un împrumut la termen, așa cum se arată în art. 4.03.A lit. b);
c)orice intenție din partea sa de a crea vreo prioritate privind dobânzile hârtiilor de valoare sau preferințe asupra oricăruia dintre activele sale în favoarea unei terțe părți pentru realizarea oricărui instrument de datorie externă sau a oricărei plăți pentru un instrument de datorie externă în urma unui eveniment sau potențial eveniment de neîndeplinire a obligațiilor Împrumutatului; și
d)orice eveniment sau potențial eveniment de neîndeplinire a obligațiilor sale în cadrul oricărui instrument de datorie externă și, în general, asupra oricărui fapt sau eveniment care ar putea împiedica îndeplinirea oricărei obligații a Împrumutatului asumată în cadrul prezentului contract ori care ar putea prejudicia sau afecta, în mod substanțial, condițiile de execuție ori de funcționare a fazei A a Proiectului.
8.03.Informații privind beneficiarii finali Împrumutatul va informa Banca imediat despre:
a)orice modificare a documentelor de bază ale beneficiarilor finali, incluzând, dar fără a se limita la:
(i) orice schimbare a statutului lor legal sau a mandatului acestora; (îi) orice modificare materială a statutului lor prin legi, memorandumuri sau asocieri, după data prezentului contract;
b)orice intenție din partea lor de a renunța la proprietatea asupra oricărei componente materiale a Proiectului.
8.04.Verificare și informații În plus, Împrumutatul:
a)va întreprinde acele acțiuni pe care Banca le va solicita în mod rezonabil pentru a verifica și/sau a finaliza orice act posibil sau suspect a fi de natura descrisă în art. 6.06;
b)va informa Banca despre măsurile luate pentru recuperarea daunelor de la persoanele responsabile pentru orice pierdere rezultată din oricare astfel de act;
și
c)va facilita orice verificare pe care Banca o poate face cu privire la oricare asemenea act.
Art. 9
Text inițial · din 30.07.2007
Speze și cheltuieli 9.01. Impozite, taxe și comisioane Împrumutatul va plăti toate impozitele, taxele, comisioanele și alte impuneri de orice natură, inclusiv taxele de timbru și taxele de înregistrare, aferente executării ori implementării prezentului contract sau oricărui document legat de acesta și aferent acordării oricărei garanții pentru împrumut. Împrumutatul va plăti integral capitalul, dobânda, despăgubirea și alte sume datorate în baza prezentului contract, în sumă brută, fără deducerea vreunei impuneri naționale sau locale de orice fel, cu condiția ca, dacă Împrumutatul este obligat să facă orice astfel de deducere, să majoreze suma de plată către Bancă astfel încât, după deducere, suma netă primită de Bancă să fie echivalentă cu suma datorată. 9.02. Alte speze Împrumutatul va suporta toate costurile și cheltuielile, incluzând pe cele profesionale, bancare sau de schimb valutar, ocazionate de pregătirea și implementarea prezentului contract sau a oricărui document legat de acesta, inclusiv orice amendament la acesta și în crearea, administrarea și realizarea oricărei garanții pentru împrumut.
Art. 10
Text inițial · din 30.07.2007
Rambursare anticipată ca urmare a unui caz de neîndeplinire a obligațiilor 10.01. Dreptul de a solicita rambursarea Împrumutatul va rambursa împrumutul sau orice parte a acestuia împreună cu dobânda aferentă acumulată, pe baza solicitării în scris făcute în acest sens de Bancă, în conformitate cu prevederile care urmează. 10.01.A. Solicitare imediată Banca poate face o astfel de solicitare imediat:
a)dacă Împrumutatul nu rambursează la data scadenței orice parte a împrumutului, nu plătește dobânda aferentă acestuia sau nu efectuează orice altă plată către Bancă, după cum se prevede prin prezentul contract;
b)dacă vreo informație ori document remis Băncii de către sau în numele Împrumutatului sau al oricărui beneficiar final în legătură cu negocierea prezentului contract sau pe perioada în care acesta este în vigoare se dovedește a fi fost incorect în orice detaliu de natură materială;
c)dacă, ca urmare a neîndeplinirii oricărei obligații în legătură cu acest împrumut, Împrumutatului sau oricăruia dintre beneficiarii finali i se cere să ramburseze anticipat orice împrumut care i s-a acordat inițial pe termen mai mare de 5 ani;
d)dacă survine vreo schimbare materială adversă în legătură cu Împrumutatul, unde schimbare materială adversă înseamnă, în legătură cu Împrumutatul, orice eveniment sau schimbare de condiții, în comparație cu situația de la începutul contractului, afectând Împrumutatul în așa fel încât, în opinia rezonabilă a Băncii, este posibil să pericliteze Împrumutatul să își îndeplinească obligațiile ce îi revin în cadrul acestui contract sau care afectează material oricare dintre garanțiile acordate de Împrumutat;
e)dacă vreo obligație asumată de Împrumutat și la care se face referire în preambul (9) și (10) încetează a fi îndeplinită cu privire la orice împrumut acordat oricărui împrumutat din România din resursele Băncii sau ale Uniunii Europene;
f)dacă Împrumutatul nu își îndeplinește oricare dintre obligațiile cu privire la orice alt împrumut acordat de Bancă din resursele Băncii sau ale Uniunii Europene;
g)dacă Împrumutatul sau un beneficiar final nu își îndeplinește oricare obligație în ceea ce privește memorandumurile de finanțare ISPA; sau
h)(i) dacă vreun creditor ipotecar intră în posesia oricărei părți din activele unui beneficiar final sau un primitor, lichidator ori administrator este numit cu privire la orice parte din activele unui beneficiar final; sau
(îi) dacă asupra proprietății unui beneficiar final se impune sau se aplică orice procedură de insolvabilitate, executare silită, sechestru sau orice altă procedură. 10.01.B. Solicitare efectuată după notificarea de remediere De asemenea, Banca poate face o astfel de solicitare într-o problemă care nu a fost remediată în decursul unei perioade rezonabile de timp, menționată într-o notificare transmisă de Bancă Împrumutatului:
a)dacă Împrumutatul nu îndeplinește oricare obligație care rezultă din prezentul contract, alta decât obligațiile menționate la art. 10.01.A; sau
b)dacă vreun fapt precizat în preambul modifică material și nu este remediat material și dacă modificarea fie prejudiciază interesele Băncii în calitate de creditor al Împrumutatului, fie afectează în mod negativ implementarea sau funcționarea fazei A a Proiectului.
10.02.Alte drepturi legale Art. 10.01 nu va limita niciun alt drept legal al Băncii de a solicita rambursarea anticipată a împrumutului. 10.03. Despăgubiri În cazul solicitării conform art. 10.01, Împrumutatul va plăti Băncii o sumă calculată în conformitate cu art. 4.02.B, la oricare sumă care a devenit scadentă și plătibilă. Această sumă se va calcula de la data scadenței plății specificate în solicitarea în scris a Băncii și se va calcula pe baza faptului că rambursarea anticipată este efectuată la acea dată specificată. Sumele datorate de Împrumutat conform acestui articol 10.03 vor fi plătibile la data rambursării anticipate specificată în solicitarea Băncii. 10.04. Nerenunțare Neîndeplinirea sau întârzierea din partea Băncii cu privire la exercitarea oricăruia dintre drepturile sale conform art. 10 nu se constituie ca o renunțare la acel drept. 10.05. Utilizarea sumelor primite Sumele primite de Bancă, ca urmare a unei solicitări conform art. 10, vor fi utilizate, în primul rând, pentru plata cheltuielilor, dobânzii și despăgubirilor și, în al doilea rând, pentru reducerea ratelor nerambursate în ordinea inversă a scadențelor. Banca poate utiliza sumele primite între tranșe, la propria sa alegere.
Art. 11
Text inițial · din 30.07.2007
Legea aplicabilă și instanța competentă 11.01. Legea aplicabilă Prezentul contract este reglementat de legislația din Marele Ducat al Luxemburgului. Locul executării prezentului contract este sediul central al Băncii. 11.02. Instanța competentă Părțile se supun jurisdicției Curții de Justiție a Comunităților Europene (Curtea). Părțile prezentului contract renunță prin prezenta clauză la orice imunitate sau drept de a obiecta față de jurisdicția Curții. O hotărâre a Curții, emisă conform acestui articol 11.02, va fi definitivă și obligatorie pentru părți, fără nicio restricție sau rezervă. 11.03. Dovada sumelor datorate În orice acțiune juridică ce decurge din prezentul contract, certificarea de către Bancă cu privire la oricare sumă datorată Băncii în cadrul prezentului contract va constitui dovada "prima facie" a unei astfel de sume.
Art. 12
Text inițial · din 30.07.2007
Dispoziții finale 12.01. Notificări către părți Notificările și alte comunicări emise în cadrul prezentului contract vor fi transmise la adresele menționate la pct. 1, cu excepția notificărilor către Împrumutat în legătură cu un litigiu inițiat sau iminent, care vor fi transmise la adresa menționată la pct. 2, unde Împrumutatul își alege domiciliul:
- pentru Bancă: în atenția: Departamentului risc credit
bd. Konrad Adenauer 100
L-2950 Luxemburg;
- pentru Împrumutat:
1.Str. Apolodor nr. 17, sectorul 5
RO-70060 București
România, și
2.Misiunea României pe lângă
Comunitățile Europene
Str. Montoyer 12
B-1000 Bruxelles.
Fiecare parte poate, prin notificarea celeilalte părți, să își schimbe adresa (adresele) de mai sus, cu condiția ca adresa de la pct. 2 să poată fi schimbată doar cu o altă adresă în Uniunea Europeană. Cu excepția cazului în care Împrumutatul stipulează altfel în scris către Bancă, Împrumutatul îl însărcinează pe directorul OPCP să fie responsabil pentru relațiile cu Banca în scopurile prevăzute în art. 6.06 și 8.03. 12.02. Forma notificării Notificările și alte comunicări, pentru care sunt prevăzute în prezentul contract perioade fixe sau care fixează ele însele perioade fixe obligatorii pentru destinatar, vor fi transmise prin înmânare personală, scrisoare recomandată, fax sau alte mijloace de expediere care fac posibilă dovada primirii de către destinatar. Data înregistrării sau, după caz, data declarată a primirii documentului transmis va fi concludentă pentru determinarea unei perioade. Notificările emise de Împrumutat conform oricărei prevederi a prezentului contract vor fi transmise Băncii, dacă Banca le-a solicitat, împreună cu dovada satisfăcătoare privind autoritatea persoanei sau a persoanelor autorizate să semneze astfel de notificări în numele Împrumutatului și cu specimenul autentificat de semnătură al persoanei sau persoanelor respective. 12.03. Preambul, anexe și documente atașate Preambulul și următoarele anexe fac parte integrantă din prezentul contract: