Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Titlul IV Sistemul național de asistență medicală de urgență și de prim ajutor calificat › Capitolul I Dispoziții generale › Secțiunea a 3-a Asistența medicală publică de urgență

Art. 100

În vigoaredin 21.11.2022
Opțiuni de afișare

(1)Finanțarea acordării asistenței medicale publice de urgență se face prin bugetul Ministerului Sănătății de la bugetul de stat și din venituri proprii, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse prevăzute prin lege.

Legea nr. 184/2015· din 28.08.2015

(2)Finanțarea serviciilor de ambulanță județene, respectiv a Serviciului de Ambulanță București-Ilfov se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătății. Criteriile de alocare a fondurilor se aprobă prin ordin al ministrului sănătății.

Legea nr. 184/2015· din 28.08.2015

(3)Consultațiile de urgență la domiciliu și transportul sanitar neasistat pot fi realizate și de furnizori privați prin relație contractuală directă cu casa de asigurări de sănătate, sub coordonarea serviciilor publice de ambulanță.

Legea nr. 184/2015· din 28.08.2015

(4)Donațiile și sponsorizările către serviciile publice de urgență nu pot fi efectuate în vederea obținerii unor privilegii care duc la discriminare în acordarea asistenței de urgență, cum ar fi: asigurarea asistenței medicale de urgență sau a primului ajutor calificat în mod preferențial donatorului, sponsorului sau altor persoane.

Legea nr. 184/2015· din 28.08.2015

(5)Fondurile pentru îngrijirea cazurilor critice ale căror costuri nu pot fi acoperite din sumele obținute pe baza contractelor cu casele de asigurări de sănătate vor fi asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, și din venituri proprii.

Legea nr. 184/2015· din 28.08.2015

(5^1)Fondurile prevăzute la alin. (5) pot fi utilizate și pentru plata cheltuielilor aferente tratamentului în străinătate pentru persoanele care au suferit arsuri grave, atât cele care au calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cât și pentru persoanele neasigurate, care întrunesc criteriile de internare în centrele pentru arși, stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

OUG nr. 196/2020· din 19.11.2020

(6)Lista spitalelor, a secțiilor din structura acestora, detalierea cheltuielilor, modalitatea de distribuire a fondurilor prevăzute la alin. (5) și (5^1), modalitatea privind trimiterea pacienților care au suferit arsuri grave la tratament în străinătate, precum și orice alte termene și condiții se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății.

OUG nr. 196/2020· din 19.11.2020

(7)UPU și CPU din cadrul spitalelor de urgență sunt finanțate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății sau prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, după caz, cu sumele aferente următoarelor cheltuieli:

OG nr. 18/2021· din 03.09.2021

a)cheltuieli cu personalul încadrat sau cu contract individual de muncă cu timp parțial pentru efectuarea gărzilor care desfășoară activitatea în UPU/CPU în mod nemijlocit, inclusiv cele aferente voucherelor de vacanță;

OG nr. 37/2022· din 03.09.2022

b)cheltuieli cu medicamente și materiale sanitare utilizate pentru cazurile rezolvate în aceste structuri;

c)cheltuieli ocazionate de investigațiile paraclinice pentru cazurile rezolvate în aceste structuri, fără a fi necesară internarea lor în unitatea sanitară din care face parte respectiva UPU sau respectivul CPU, inclusiv cheltuieli necesare pentru repararea, întreținerea, asigurarea și verificarea echipamentelor medicale din dotarea UPU/CPU, pentru piesele de schimb, cheltuieli cu consumabile de birotică și papetărie, cheltuieli cu reactivi și consumabile pentru investigațiile imagistice;

OG nr. 18/2021· din 03.09.2021

d)cheltuieli cu materiale de curățenie și dezinfectanți utilizați în aceste structuri;

e)cheltuieli cu asigurări, piese de schimb, carburanți și servicii de întreținere a autospecialelor din dotarea UPU care au în structură și SMURD.

OG nr. 18/2021· din 03.09.2021

f)din bugetul Ministerului Sănătății se asigură fondurile necesare și pentru: cheltuieli pentru asigurarea mentenanței heliporturilor, achiziția de echipamente pentru heliporturi, reparații heliporturi, salariile personalului care deservește heliporturile. Normativul de personal pentru deservirea heliporturilor se stabilește de către Ministerul Sănătății împreună cu Ministerul Afacerilor Interne prin ordin comun.

(7^1)Următoarele tipuri de cheltuieli nu sunt finanțate de la bugetul de stat și sunt suportate din fondurile unităților sanitare în care funcționează UPU/CPU, cu excepția situației în care sunt suportate în condițiile art. 193 alin. (6):

OG nr. 18/2021· din 03.09.2021

a)cheltuieli de întreținere și funcționare, precum alimentarea cu apă, energie electrică, energie termică, servicii de telefonie, poștă, abonamente de televiziune, servicii internet;

OG nr. 18/2021· din 03.09.2021

b)cheltuielile cu prestări servicii de spălătorie și curățătorie;

OG nr. 18/2021· din 03.09.2021

c)cheltuielile cu prestări servicii de pază.

OG nr. 18/2021· din 03.09.2021

(8)Pentru UPU care au în structură și SMURD, pe lângă sumele prevăzute la alin. (7) de la bugetul de stat se alocă și sume pentru următoarele cheltuieli:

OG nr. 18/2021· din 03.09.2021

a)cheltuieli de personal propriu unității de primire a urgențelor care participă la intervenții SMURD, inclusiv cele aferente voucherelor de vacanță;

OG nr. 37/2022· din 03.09.2022

b)cheltuieli cu medicamente și materiale sanitare pentru echipajele de terapie intensivă mobilă și de prim ajutor calificat;

Legea nr. 184/2015· din 28.08.2015

c)cheltuieli de transmisii date pentru echipajele de terapie intensivă mobilă și de prim ajutor calificat;

Legea nr. 184/2015· din 28.08.2015

d)cheltuieli de întreținere și verificare a echipamentelor medicale pentru echipajele de terapie intensivă mobilă și de prim ajutor calificat;

Legea nr. 184/2015· din 28.08.2015

e)cheltuieli de asigurare a mijloacelor de intervenție necesare echipajelor de terapie intensivă mobilă și de prim ajutor calificat;

Legea nr. 184/2015· din 28.08.2015

f)cheltuieli de funcționare și întreținere a mijloacelor de intervenție a echipajelor de prim ajutor calificat care funcționează în sistemul SMURD, în structura serviciilor publice voluntare pentru situații de urgență, cu excepția cheltuielilor de personal paramedical care deservește aceste echipaje. Aceste cheltuieli pot fi cofinanțate și din bugetul local, în baza unor protocoale de colaborare încheiate între spitalul în structura căruia se află respectiva UPU care coordonează activitatea medicală din cadrul SMURD, primăria sau consiliul județean implicat și inspectoratul pentru situații de urgență din județul respectiv sau al municipiului București;

OG nr. 18/2021· din 03.09.2021

g)cheltuieli cu medicamente și materiale sanitare, precum și cheltuieli de întreținere și verificare a echipamentelor și modulelor medicale pentru autospecialele de intervenție la accidente colective, calamități și dezastre aflate în dotarea structurilor din cadrul SMURD;

OG nr. 18/2021· din 03.09.2021

h)cheltuieli cu asigurări, piese de schimb, carburanți și servicii de întreținere pentru autospecialele din dotarea UPU care au în structură și SMURD;

OG nr. 18/2021· din 03.09.2021

i)cheltuielile pentru echipamentele de protecție specifice activității prespitalicești atât pentru sezonul de vară, cât și pentru sezonul de iarnă.

OG nr. 18/2021· din 03.09.2021

(9)Detalierea cheltuielilor prevăzute la alin. (8) și modalitățile de decontare a acestora se stabilesc prin norme aprobate prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

Legea nr. 184/2015· din 28.08.2015

(10)UPU și CPU din cadrul spitalelor cu structuri de urgență aprobate potrivit dispozițiilor legale, alte decât cele prevăzute la alin. (7), precum și activitățile desfășurate în camera de gardă sunt finanțate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și sunt cuprinse în structura tarifului pe caz rezolvat.

Legea nr. 184/2015· din 28.08.2015

(11)UPU și CPU prevăzute la alin. (10) pot fi finanțate în condițiile prevăzute la alin. (7), dacă în urma evaluării, efectuată de către Ministerul Sănătății și comisia de specialitate a Ministerului Sănătății, se constată că acestea îndeplinesc condițiile de organizare și dotare prevăzute de legislația în domeniu.

Legea nr. 184/2015· din 28.08.2015

(12)UPU din cadrul spitalelor județene de urgență pot include în structura proprie CPU din unitățile sanitare de pe raza administrativ-teritorială a județului respectiv.

Legea nr. 184/2015· din 28.08.2015

(13)Finanțarea CPU prevăzute la alin. (12) este asigurată din bugetul Ministerului Sănătății, de la bugetul de stat și din veniturile proprii ale acestui minister, în limita bugetului aprobat.

Legea nr. 184/2015· din 28.08.2015

(14)Aprobarea includerii CPU în structura unei UPU se face prin ordin al ministrului sănătății, în limita bugetului alocat finanțării UPU și în baza unor criterii stabilite prin ordin al ministrului sănătății la propunerea comisiei de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății.

Legea nr. 184/2015· din 28.08.2015

(15)Cheltuielile ocazionate de activitatea desfășurată în camera de gardă din cadrul spitalelor în trimestrul I al anului 2007 sunt cuprinse în structura tarifelor pe caz rezolvat. Cheltuielile înregistrate în trimestrul I al anului 2007 se regularizează pe parcursul anului 2007, în cadrul tarifului pe caz rezolvat.

Legea nr. 184/2015· din 28.08.2015

(16)Pentru serviciile de ambulanță județene, respectiv pentru Serviciul de Ambulanță București-Ilfov se aprobă, prin hotărâre a Guvernului, înființarea unei activități finanțate integral din venituri proprii, respectiv activitatea de transport sanitar la cerere, atât intern, cât și extern, și de asigurare a asistenței medicale la cerere pentru manifestații sportive și alte manifestații cu public larg.

Legea nr. 184/2015· din 28.08.2015

Sursa oficială: legislatie.just.roFișierul sursăRaportează o problemă cu acest text

Ultima verificare a Legii nr. 95/2006 față de legislatie.just.ro a fost la 15.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

Versiuni

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
21.11.2022Text reconfirmat alin. (7) lit. b), alin. (7) lit. d)Legea nr. 310/2022Vezi modificarea
03.09.2022Text reconfirmat alin. (7) lit. a), alin. (8) lit. a)OG nr. 37/2022Vezi modificarea
03.09.2021Text reconfirmat alin. (7), alin. (8), alin. (8) lit. f), alin. (8) lit. g), alin. (8) lit. h)OG nr. 18/2021Vezi modificarea
19.11.2020Text reconfirmat alin. (6)OUG nr. 196/2020Vezi modificarea
28.08.2015Text reconfirmat alin. (1), alin. (2)Legea nr. 184/2015Vezi modificarea
12.05.2014Text reconfirmat alin. (1)act nemenționat de sursăVezi modificarea
21.02.2014Text reconfirmat alin. (2)act nemenționat de sursăVezi modificarea
01.02.2014Text reconfirmat alin. (1), alin. (2)act nemenționat de sursăVezi modificarea
15.11.2013Text reconfirmat alin. (1), alin. (2)act nemenționat de sursăVezi modificarea
05.01.2009Text reconfirmat alin. (2)act nemenționat de sursăVezi modificarea
30.07.2007Text reconfirmat alin. (1), alin. (2)act nemenționat de sursăVezi modificarea
01.05.2006Intrat în vigoareact nemenționat de sursăForma inițială