Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Lege nr. 350/2006

Legea nr. 350/2006

În vigoare din 25.09.2006Ultima modificare 25.12.2017Sursa oficială: legislatie.just.ro

Ultima verificare a Legii nr. 350/2006 față de legislatie.just.ro a fost la 15.12.2025, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

Textul actului

Articolele 1–32 din 32 (pagina 1 din 1)

Capitolul I Dispoziții generale

Art. 1

Text inițial · din 25.09.2006

Prezenta lege reglementează cadrul juridic necesar asigurării de condiții adecvate integrării socio-profesionale a tinerilor, conform necesităților și aspirațiilor acestora.

Art. 2

Text inițial · din 25.09.2006

(1)Statul asigură, cu respectarea principiului transparenței, un regim special de protecție și de asistență tinerilor pentru realizarea drepturilor acestora.

(2)În sensul prezentei legi, termenul și expresia de mai jos au următoarele semnificații:

a)tineri - cetățenii cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani;

b)activitate de tineret - orice formă de acțiune organizată în scopul îmbunătățirii condițiilor necesare integrării socioprofesionale a tinerilor, conform necesităților și aspirațiilor acestora.

Art. 3

Text inițial · din 25.09.2006

Autoritățile administrației publice centrale și locale, unitățile, instituțiile și serviciile publice subordonate acestora au obligația să sprijine activitatea de tineret și să asigure cadrul adecvat de desfășurare a acesteia la nivel național și local, în condițiile legii.

Art. 4

Text inițial · din 25.09.2006

Politicile în domeniul tineretului au la bază următoarele principii generale:

a)elaborarea și promovarea unor strategii globale și integrate și fundamentarea acestora în baza rezultatelor cercetărilor sociale actuale;

b)asigurarea participării tinerilor la deciziile care îi vizează, inclusiv la elaborarea, promovarea și realizarea politicilor în domeniul tineretului, în special prin intermediul structurilor neguvernamentale de tineret și pentru tineret;

c)sporirea gradului de participare a tinerilor la viața publică și încurajarea acestora în vederea asumării responsabilităților individuale sau de grup;

d)sprijinirea și îndrumarea tinerilor în vederea participării active a acestora la viața economică, educațională și culturală a țării;

e)stimularea cooperării autorităților și instituțiilor publice centrale și locale cu structurile neguvernamentale de tineret și pentru tineret, prin înființarea de consilii consultative constituite din organizațiile neguvernamentale de și pentru tineret de pe lângă fiecare autoritate sau instituție publică centrală ori locală care gestionează fonduri destinate tineretului;

f)garantarea dreptului la educație, instruire și specializare profesională;

g)stimularea accesului tinerilor la informație și tehnologii informaționale;

h)stimularea mobilității în rândul tinerilor;

i)stimularea voluntariatului în rândul tinerilor;

j)promovarea dialogului intercultural și combaterea rasismului, xenofobiei și intoleranței în rândul tinerilor.

Capitolul II Structurile administrației publice centrale și locale cu responsabilități în domeniul activității de tineret

Secțiunea 1 Autoritatea Națională pentru Tineret

Art. 5

Text inițial · din 25.09.2006

(1)Autoritatea Națională pentru Tineret este organul de specialitate al administrației publice centrale care elaborează politicile guvernamentale în domeniul tineretului și coordonează aplicarea acestora.

(2)Modul de organizare și funcționare, precum și atribuțiile specifice ale Autorității Naționale pentru Tineret se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Secțiunea a 2-a Consiliul interministerial pentru educație, cultură, cercetare, tineret, sport și minorități

Art. 6

Text inițial · din 25.09.2006

(1)Consiliul interministerial pentru educație, cultură, cercetare, tineret, sport și minorități se constituie prin hotărâre a Guvernului.

(2)Modul de organizare și funcționare, precum și atribuțiile specifice ale Consiliului interministerial pentru educație, cultură, cercetare, tineret, sport și minorități se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Secțiunea a 3-a Direcțiile pentru tineret județene, respectiv a municipiului București

Art. 7

Ultima modificare: OG nr. 15/2010 · din 25.07.2010

Abrogat

Secțiunea a 4-a Agenția Națională pentru Sprijinirea Inițiativelor Tinerilor

Art. 8

Ultima modificare: OG nr. 15/2010 · din 25.07.2010

Abrogat

Secțiunea a 5-a Centre de informare și consiliere pentru tineri

Art. 9

Text inițial · din 25.09.2006

(1)Autoritatea Națională pentru Tineret poate constitui centre naționale de informare și consiliere pentru tineri ca unități cu personalitate juridică, care funcționează în subordinea sa, sau centre locale de informare și consiliere pentru tineri, fără personalitate juridică, ce funcționează în subordinea direcțiilor pentru tineret județene, respectiv a municipiului București, sau în parteneriat cu structuri neguvernamentale de tineret și pentru tineret ori cu organe ale autorităților publice locale, în condițiile legii.

(2)Alte prevederi privind centrele de informare și consiliere pentru tineri se stabilesc prin lege.

Secțiunea a 6-a Administrația publică locală

Art. 10

Text inițial · din 25.09.2006

(1)Autoritățile administrației publice locale și județene asigură cadrul instituțional și condițiile necesare pentru participarea tinerilor la luarea deciziilor din domeniul tineretului.

(2)În toate problemele ce vizează tineretul, consiliile locale ale comunelor și orașelor au obligația de a organiza proceduri de consultare cu organizațiile neguvernamentale de tineret și pentru tineret, constituite la nivelul respectivei unități administrativ-teritoriale.

(3)În toate problemele ce vizează tineretul, consiliile locale ale municipiilor reședință de județ și ale sectoarelor municipiului București, Consiliul General al Municipiului București, precum și consiliile județene au obligația de a organiza proceduri de consultare cu fundațiile județene pentru tineret, respectiv a municipiului București, precum și cu organizațiile neguvernamentale de tineret și pentru tineret, constituite la nivelul respectivei unități administrativ-teritoriale.

Capitolul III Structuri neguvernamentale de tineret și pentru tineret

Secțiunea 1 Organizații neguvernamentale de tineret și pentru tineret

Art. 11

Text inițial · din 25.09.2006

(1)În sensul prezentei legi, organizațiile neguvernamentale de tineret sunt persoanele juridice de drept privat și fără scop patrimonial, care funcționează în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, și care îndeplinesc, cumulativ, următoarele criterii:

a)scopul prevăzut în statut vizează direct domeniul tineretului, iar pentru realizarea acestuia majoritatea obiectivelor asumate sunt adresate tinerilor;

b)cel puțin două treimi din numărul total al membrilor sunt tineri.

(2)Sunt asimilate organizațiilor neguvernamentale de tineret federațiile care funcționează în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, și care îndeplinesc, cumulativ, următoarele criterii:

a)scopul prevăzut în statut vizează direct domeniul tineretului, iar pentru realizarea acestuia majoritatea obiectivelor asumate sunt adresate tinerilor;

b)cel puțin două treimi din numărul total al persoanelor fizice din cadrul structurilor constitutive membre sunt tineri.

Art. 12

Text inițial · din 25.09.2006

În sensul prezentei legi, organizațiile neguvernamentale pentru tineret sunt persoanele juridice de drept privat și fără scop patrimonial, care funcționează în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, și care îndeplinesc numai condiția prevăzută la art. 11 alin. (1) lit. a), respectiv la art. 11 alin. (2) lit. a).

Secțiunea a 2-a Fundațiile județene pentru tineret și a municipiului București și Fundația Națională pentru Tineret

Art. 13

Text inițial · din 25.09.2006

(1)Fundațiile județene pentru tineret și a municipiului București, constituite în baza prevederilor Decretului-lege nr. 150/1990 privind înființarea fundațiilor pentru tineret, sunt persoane juridice de drept privat și de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, nepolitice și fără scop lucrativ, unice la nivelul fiecărui județ și al municipiului București, ale căror adunări generale sunt constituite din reprezentanții organizațiilor neguvernamentale de tineret care își au sediul în unitatea administrativ-teritorială respectivă și care își exprimă adeziunea la scopul acestora.

(2)Modul de organizare și funcționare, precum și alte prevederi privind fundațiile județene pentru tineret și a municipiului București se stabilesc prin lege.

Art. 14

Ultima modificare: OUG nr. 105/2006 · din 01.01.2007

(1)Fundația Națională pentru Tineret este persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, autonomă, neguvernamentală, nepolitică și fără scop lucrativ, a cărei adunare generală este constituită din reprezentanții fundațiilor județene pentru tineret și a municipiului București, care își exprimă adeziunea la scopul acesteia.

(2)Patrimoniul Fundației Naționale pentru Tineret este constituit din fonduri bănești, prevăzute în anexă, și alte active care au aparținut structurilor centrale ale fostei Uniuni a Tineretului Comunist, precum și din imobile, fonduri materiale și financiare dobândite în timpul funcționării sale.

(3)Modul de organizare și funcționare, precum și alte prevederi privind Fundația Națională pentru Tineret se realizează în conformitate cu legislația în vigoare.

Secțiunea a 3-a Consiliul Național al Tineretului

Art. 15

Text inițial · din 25.09.2006

(1)Consiliul Național al Tineretului este persoană juridică de drept privat și fără scop patrimonial, de utilitate publică, neguvernamentală și autonomă.

(2)Consiliul Național al Tineretului își desfășoară activitatea în baza prevederilor statutului propriu și a legislației în vigoare.

(3)Consiliul Național al Tineretului este forul național care reprezintă principalul partener neguvernamental în raport cu autoritățile și instituțiile administrației publice centrale abilitate în domeniul politicii de tineret, în conformitate cu legislația în vigoare.

Art. 16

Text inițial · din 25.09.2006

(1)La elaborarea politicilor proprii în domeniul tineretului, Guvernul, prin instituțiile sale specializate, are obligația de a consulta Consiliul Național al Tineretului.

(2)În cadrul Consiliului Economic și Social participă, cu vot consultativ, un delegat desemnat de Consiliul Național al Tineretului.

Capitolul IV Stimularea participării tinerilor la viața comunității și protecția socială a tinerilor

Secțiunea 1 Facilități în domeniul economic

Art. 17

Text inițial · din 25.09.2006

(1)Statul stimulează inițiativele antreprenoriale ale tinerilor, susținând prin alocații financiare nerambursabile accesul acestora la servicii de consultanță specifice demarării unei afaceri.

(2)Statul acordă sprijin tinerilor pentru înființarea de întreprinderi mici și mijlocii și pentru realizarea de investiții, prin programe de creditare preferențială, cu prioritate în mediul rural și în zonele geografice cu nivel economic scăzut, conform legii.

(3)Statul acordă facilități sub formă de reduceri de taxe și impozite, pentru o perioadă de cel puțin un an calendaristic, pentru societăți comerciale înființate de tinerii absolvenți, indiferent de nivelul studiilor acestora.

(4)Statul sprijină formarea tinerilor ca viitori întreprinzători și manageri prin organizarea de cursuri de inițiere gratuite în domeniul managementului și în cel al administrării afacerilor.

(5)Prevederile alin. (1)-(3) se aplică tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani.

(6)În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul elaborează și aprobă, prin hotărâre, normele de aplicare a prevederilor alin. (1)-(5).

Secțiunea a 2-a Facilități în domeniul educațional-cultural și al stimulării activității de cercetare

Art. 18

Text inițial · din 25.09.2006

(1)Tinerii beneficiază de acces gratuit la fondul de carte și la sursele de informare administrate de bibliotecile publice.

(2)Tinerii proveniți din centre de plasament sau din familii cu posibilități materiale reduse și care doresc să urmeze cursurile uneia dintre formele de învățământ superior din sistemul de stat beneficiază de gratuitate privind taxele de admitere și de școlarizare, acestea fiind suportate din bugetul aprobat pentru Ministerul Educației și Cercetării, conform legii.

Art. 19

Text inițial · din 25.09.2006

Statul stimulează atragerea în activitatea de cercetare științifică a absolvenților cu potențial deosebit pentru domeniul în care își desfășoară activitatea și readucerea în țară a specialiștilor tineri care studiază sau au absolvit studii universitare în străinătate.

Secțiunea a 3-a Voluntariatul tinerilor

Art. 20

Text inițial · din 25.09.2006

Statul, prin instituțiile sale cu responsabilități în domeniu, încurajează activitatea de voluntariat în rândul tinerilor prin:

a)sprijinirea structurilor neguvernamentale de și pentru tineret, care asigură condiții pentru participarea tinerilor la acțiuni de voluntariat în domenii de interes public, conform legii;

b)completarea cadrului legal pentru exercitarea și recunoașterea activităților de voluntariat pentru tineri, deopotrivă pentru cetățenii români sau străini, atât pe teritoriul României, cât și pe teritoriul altor state, în conformitate cu convențiile internaționale la care România este parte.

Secțiunea a 4-a Factori de risc specifici și măsuri privind protecția socială a tinerilor

Art. 21

Text inițial · din 25.09.2006

În sensul prezentei legi, prin factori de risc specifici se înțelege fenomenele, procesele și comportamentele care, prin acțiunea lor specifică, reduc sau elimină șansele de dezvoltare și formare a tinerilor aflați într-un potențial pericol de eșuare în procesul lor de integrare socioprofesională.

Art. 22

Text inițial · din 25.09.2006

Statul, prin instituțiile sale cu responsabilități în domeniu, are obligația de a adopta și de a aplica măsuri de prevenire, atenuare și înlăturare a efectelor factorilor de risc specifici de natură socioprofesională asupra tinerilor aflați în procesul de formare și integrare în societate.

Art. 23

Text inițial · din 25.09.2006

În domeniul facilitării și stimulării inserției profesionale a tinerilor statul are următoarele obligații:

a)asigură crearea și funcționarea unui sistem de consiliere privind alegerea carierei profesionale pentru tineri;

b)asigură condiții corespunzătoare pentru integrarea profesională a tinerilor cu dizabilități fizice;

c)promovează politici nediscriminatorii în vederea ocupării unui loc de muncă pentru tinerele femei, cu prioritate pentru tinerele mame;

d)facilitează accesul tinerilor pe piața muncii, prin stimularea persoanelor fizice sau juridice care încadrează în muncă, cu prioritate, personal tânăr, potrivit reglementărilor în vigoare;

e)asigură condițiile necesare recalificării și reconversiei profesionale a tinerilor aflați temporar în afara pieței muncii.

Art. 24

Text inițial · din 25.09.2006

În domeniul protecției sociale statul acționează, cu prioritate, pe următoarele direcții:

a)acordă consultanță gratuită în domeniul planificării familiale, pentru tinerele familii;

b)acordă credite bancare tinerilor căsătoriți, aflați la prima căsătorie, cu termene de rambursare de până la 10 ani și cu dobândă redusă;

c)dezvoltă cu prioritate programe naționale în domeniul construcției de locuințe sociale, pentru tineri și familiile de tineri cu venituri reduse;

d)sprijină construcția sau achiziția de locuințe în proprietate pentru tineri și familiile de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, acordându-le facilități în acest sens.

Art. 25

Text inițial · din 25.09.2006

Statul adoptă măsuri specifice care vizează, direct sau indirect, crearea de oportunități pentru tinerii sau familiile tinere care au domiciliul stabil în mediul rural.

Art. 26

Text inițial · din 25.09.2006

Alte măsuri pe care statul are obligația să le adopte în vederea atenuării impactului factorilor de risc specifici asupra tinerilor sunt următoarele:

a)dezvoltă programe specifice pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool, tutun, droguri și de alte substanțe nocive, precum și a delincvenței în rândul tinerilor;

b)asigură tratament medical gratuit și promovează măsuri pentru reintegrarea socială a tinerilor dependenți de alcool, tutun, droguri sau de alte substanțe nocive;

c)acordă asistență medicală gratuită tinerilor care urmează o formă de învățământ autorizată sau acreditată, conform legii;

d)asigură tratamentul medical gratuit pentru tinerii suferinzi de boli cronice;

e)acționează pentru reintegrarea socioprofesională a tinerilor delincvenți proveniți din penitenciare, centre de reeducare și institute medical-educative;

f)asigură accesul gratuit al tinerilor la programele de educație pentru sănătate.

Capitolul V Finanțarea activității de tineret

Secțiunea 1 Finanțarea activității publice de tineret

Art. 27

Text inițial · din 25.09.2006

Pentru finanțarea activității publice în domeniul tineretului se alocă anual prin legea bugetului de stat sumele corespunzătoare.

Art. 28

Ultima modificare: Legea nr. 266/2017 · din 25.12.2017

(1)Consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București, precum și consiliile locale ale municipiilor reședință de județ constituie anual, în cadrul bugetelor proprii, Fondul destinat activităților de tineret.

(1^1)Consiliile locale, altele decât cele prevăzute la alin. (1), pot constitui anual, în cadrul bugetelor proprii, Fondul destinat activităților de tineret.

(2)Fondul destinat activităților de tineret prevăzut la alin. (1) se utilizează pentru finanțarea activității de tineret a structurilor neguvernamentale de utilitate publică de și pentru tineret, precum și a unor activități de tineret de interes local, stabilite prin consultarea fundațiilor județene pentru tineret, respectiv a municipiului București, precum și a organizațiilor neguvernamentale de tineret și pentru tineret de pe raza unității administrativ-teritoriale respective.

Secțiunea a 2-a Finanțarea structurilor neguvernamentale de tineret și pentru tineret

Art. 29

Text inițial · din 25.09.2006

(1)Veniturile fără caracter economic ale structurilor neguvernamentale de tineret și pentru tineret sunt neimpozabile și includ:

a)cotizațiile și contribuțiile bănești sau în natură ale membrilor sau simpatizanților;

b)donațiile, legatele, sumele și bunurile primite prin sponsorizări;

c)dobânzile și dividendele obținute din plasarea disponibilităților realizate din venituri neeconomice, în condițiile legii;

d)veniturile obținute din administrarea sau valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul acestora;

e)resursele obținute de la bugetul de stat și de la bugetele locale;

f)veniturile obținute din reclamă și publicitate, cu excepția celor realizate prin unități specializate în acest domeniu;

g)veniturile pentru care se datorează impozite pe spectacole;

h)alte venituri obținute sau realizate în condițiile legii.

(2)Structurile neguvernamentale de tineret și pentru tineret de utilitate publică sunt supuse la plata taxelor și impozitelor locale la nivelul minim prevăzut de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

(3)Structurile neguvernamentale de sau pentru tineret sunt scutite de impozitul pe profit atunci când utilizează cel puțin 80% din veniturile obținute din orice sursă în scopul realizării obiectivelor pentru care au fost autorizate, inclusiv pentru cheltuieli de investiții și dotări, precum și pentru cheltuieli de funcționare.

Capitolul VI Baza materială de drept public destinată activității de tineret

Art. 30

Text inițial · din 25.09.2006

(1)În sensul prezentei legi, patrimoniul destinat activității de tineret cuprinde totalitatea terenurilor și spațiilor, amenajărilor, instalațiilor și construcțiilor, precum și alte bunuri destinate organizării și desfășurării activității de tineret, aflate în administrarea Autorității Naționale pentru Tineret.

(2)Bunurile prevăzute la alin. (1) aparțin, după caz, patrimoniului public sau privat al statului.

(3)În derularea activității de tineret, Autoritatea Națională pentru Tineret poate utiliza și alte bunuri, aparținând unor persoane juridice de drept privat, numai cu acordul prealabil scris al acestora, conform unor înțelegeri stabilite de comun acord pe bază de contract.

Capitolul VII Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 31

Text inițial · din 25.09.2006

(1)Imobilul proprietate de stat, situat în satul Izvoru Mureșului, Str. Principală nr. 1, comuna Voșlăbeni, județul Harghita, aflat în prezent în administrarea Agenției Naționale pentru Sport, trece în administrarea Autorității Naționale pentru Tineret.

(2)Predarea imobilului prevăzut la alin. (1) se va face cu respectarea prevederilor legale, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 32

Text inițial · din 25.09.2006

(1)Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2)Anexa face parte integrantă din prezenta lege.

Modificări aduse

A modificat 32 de articole în 1 act.

ActulIntrat în vigoareTotal
Legea nr. 350/20063232

Legea nr. 350/2006 (32 de articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 1Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 2Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 3Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 4Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 5Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 6Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 7Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 8Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 9Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 10Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 11Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 12Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 13Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 14Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 15Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 16Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 17Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 18Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 19Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 20Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 21Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 22Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 23Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 24Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 25Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 26Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 27Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 28Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 29Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 30Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 31Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul
Art. 32Intrat în vigoare25.09.2006Vezi textul