Lege nr. 150/2005
Legea nr. 150/2005
Textul actului
Articolele 1–9 din 9 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Text inițial · din 24.06.2005
În sensul prezentei legi, se consideră contravenient la călătoria cu metroul pe rețeaua de căi ferate subterane și supraterane persoana care săvârșește una dintre faptele prevăzute în prezenta lege.
Art. 2
Text inițial · din 24.06.2005
Constituie contravenții la călătoria cu metroul următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să constituie infracțiuni:
a)intrarea persoanelor în incinta peroanelor stațiilor de metrou fără cartelă magnetică, cu cartelă magnetică cu modificări sau ștersături sau cu cartelă magnetică nevalidată, precum și călătoria cu metroul în aceleași condiții;
b)neprezentarea la cererea personalului autorizat a actului de identitate sau a actului doveditor din care să rezulte dreptul de utilizare a cartelelor magnetice gratuite sau cu reducere;
c)introducerea în incintele aparținând metroului sau transportarea cu metroul a materialelor inflamabile, explozibile, corozive, caustice, otrăvitoare, precum și a oricăror substanțe care se încadrează în categoria substanțelor periculoase;
d)intrarea persoanelor neautorizate în spații tehnice și în alte incinte aparținând metroului unde accesul este interzis;
e)forțarea deschiderii ușilor în timpul mersului sau staționării vagoanelor, precum și acționarea semnalului de alarmă din trenuri, a butoanelor de oprire a escalatoarelor sau a butoanelor de deconectare de urgență a tensiunii fără a exista iminența producerii unui pericol pentru siguranța circulației sau a călătorilor;
f)aruncarea asupra trenurilor de metrou, aflate în mers sau staționare, cu orice fel de obiecte sau cu substanțe inflamabile, iritante, paralizante sau corozive;
g)aruncarea de obiecte de orice fel pe ferestrele sau ușile vagoanelor;
h)extragerea pietrei, nisipului și lutului, depozitarea de materiale în șanțurile de scurgere a apelor, afectarea lucrărilor de apărare și consolidare a platformei căii de rulare și a lucrărilor de artă sau efectuarea de lucrări neautorizate în zona căii de rulare;
i)inscripționarea, fără drept, deteriorarea sau degradarea bunurilor aparținând agentului economic care administrează și exploatează metroul;
j)aruncarea gunoaielor, reziduurilor industriale de orice fel, resturilor alimentare și de altă natură, în stații sau în zona acestora, în alte spații și incinte care aparțin metroului, inclusiv pe terenurile aferente, precum și infestarea acestora cu substanțe poluante sau dejecții de altă natură;
k)consumul de alcool în vagoane, stații, spații și incinte aparținând metroului;
l)fumatul în stații și vagoane, precum și în alte locuri unde interzicerea fumatului este adusă la cunoștință prin afișe sau alte semne corespunzătoare;
m)transportul cu metroul al animalelor și păsărilor vii, excepție făcând cele mici aflate în cuști sau colivii, precum și câinii cu botniță și lesă;
n)transportul bagajelor care pot murdări călătorii sau a celor agabaritice care îi pot incomoda;
o)exercitarea comerțului în vagoane, stații și incinte aparținând metroului fără aprobare eliberată de agentul economic care administrează și exploatează metroul;
p)lipirea de afișe sau alte materiale în stații, în/sau pe trenuri ori vagoane, fără aprobarea agentului economic care administrează și exploatează metroul;
q)dezlipirea, înlăturarea, deteriorarea sau distrugerea fără drept a reclamelor, anunțurilor și afișelor expuse în mod legal în incinta sau zona stațiilor de metrou;
r)folosirea bicicletelor, trotinetelor, a skateboard-urilor etc. pentru deplasare în stații, spații și incinte aparținând metroului;
s)comportarea necuviincioasă față de personalul angajat sau care prestează activități pentru agentul economic care administrează și exploatează metroul în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, ori obstrucționarea sau împiedicarea în orice mod a acestui personal de a-și îndeplini sarcinile de serviciu.
Art. 3
Text inițial · din 24.06.2005
(1)Contravențiile prevăzute la art. 2, săvârșite de persoane fizice, se sancționează cu amendă, după cum urmează:
a)de la 500.000 lei la 2.000.000 lei, cele prevăzute la lit. a), b), d), m), n), o), p), q), r), s);
b)de la 2.000.000 lei la 5.000.000 lei, cele prevăzute la lit. f), g), j);
c)de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei, cele prevăzute la lit. k), l);
d)de la 10.000.000 lei la 15.000.000 lei, cele prevăzute la lit. c), e), h), i).
(2)Contravențiile prevăzute la art. 2, săvârșite de persoane juridice, se sancționează cu amendă, după cum urmează:
a)de la 2.000.000 lei la 4.000.000 lei, cele prevăzute la lit. o);
b)de la 4.000.000 lei la 10.000.000 lei, cele prevăzute la lit. j);
c)de la 10.000.000 lei la 30.000.000 lei, cele prevăzute la lit. h).
Art. 4
Text inițial · din 24.06.2005
Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor stabilite de prezenta lege se fac, după caz, de către personalul împuternicit în baza legitimațiilor speciale emise de agentul economic care administrează și exploatează metroul ori de organele de poliție și jandarmerie.
Art. 5
Text inițial · din 24.06.2005
(1)Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
Art. 6
Text inițial · din 24.06.2005
În cazul în care prin săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 2 s-a cauzat o pagubă, persoana împuternicită să aplice sancțiunea consemnează detaliat în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției și pagubele produse. Procesul-verbal constatator va fi semnat de contravenient, iar în caz de refuz va fi validat prin semnarea de către cel puțin doi martori.
Art. 7
Text inițial · din 24.06.2005
În cazul contravențiilor prevăzute la art. 2, săvârșite de salariați ai agentului economic care administrează și exploatează metroul, răspunderea contravențională nu înlătură răspunderea disciplinară.
Art. 8
Text inițial · din 24.06.2005
Prevederile prezentei legi se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 9
Text inițial · din 24.06.2005
(1)La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Decretul nr. 314/1980 pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind călătoria cu metroul, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 83 din 16 octombrie 1980, precum și orice alte dispoziții contrare.
(2)Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.