Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Lege nr. 82/2004

Legea nr. 82/2004

Text inițialÎn vigoare din 10.04.2004Ultima modificare 10.04.2004Sursa oficială: legislatie.just.roVerificat față de legislatie.just.ro la 07.11.2026

Textul actului

Articolele 1–6 din 6 (pagina 1 din 1)

Art. 1

Text inițial · din 10.04.2004

(1)Se înființează comuna Mitrofani, județul Vâlcea, având în componență satele Mitrofani, Cetățeaua, Izvorașu și Racu, prin reorganizarea comunei Sutești din același județ.

(2)Reședința comunei Mitrofani se stabilește în satul Mitrofani.

Art. 2

Text inițial · din 10.04.2004

(1)În urma reorganizării prevăzute la art. 1, comuna Sutești are în componență satele Sutești, Boroșești, Măzili și Verdea.

(2)Reședința comunei Sutești rămâne în satul Sutești.

Art. 3

Text inițial · din 10.04.2004

(1)Până la constituirea, potrivit legii, a autorităților administrației publice locale în comuna Mitrofani, rezolvarea problemelor curente se asigură de doi delegați, numiți prin ordin al prefectului, cu atribuții de primar și viceprimar, precum și de un secretar, numit de prefect în condițiile legii, care vor reprezenta autoritățile locale.

(2)Salarizarea persoanelor prevăzute la alin. (1) se face potrivit reglementărilor legale în vigoare, din bugetul comunei Mitrofani.

Art. 4

Text inițial · din 10.04.2004

(1)Consiliul Județean Vâlcea și delegații împuterniciți conform prevederilor art. 3 alin. (1), împreună cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Vâlcea și Consiliul Local al Comunei Sutești, repartizează veniturile și cheltuielile actualului buget al comunei Sutești între comunele prevăzute la art. 1 și 2.

(2)Veniturile și cheltuielile care, în condițiile legii și ale prevederilor alin. (1), revin de drept comunei Mitrofani se administrează și se gestionează prin autoritățile administrației publice locale ale acestei noi comune, iar echilibrarea bugetului local se realizează pe seama sumelor defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, în limita prevederilor aprobate în anul 2004, pe ansamblul județului Vâlcea.

(3)Bugetul comunei Mitrofani pe anul 2004 se elaborează de către delegații prevăzuți la art. 3 alin. (1), cu avizul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Vâlcea.

(4)Operațiunile de predare-preluare se fac pe bază de protocoale încheiate între actualul primar al comunei Sutești și delegatul desemnat prin ordin al prefectului, cu atribuții de primar al comunei Mitrofani.

Art. 5

Text inițial · din 10.04.2004

Până la noile alegeri locale, autoritățile administrației publice locale din comuna Sutești funcționează în componența avută la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 6

Text inițial · din 10.04.2004

Anexa la Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 54-55 din 27 iulie 1981, cu modificările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.