Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Lege nr. 44/2004

Legea nr. 44/2004

În vigoare din 27.03.2004Ultima modificare 27.03.2004Sursa oficială: legislatie.just.ro

Nu avem informații despre actualitatea Legii nr. 44/2004.

Textul actului

Articolele 1–4 din 4 (pagina 1 din 1)

Art. 1

Text inițial · din 27.03.2004

Se ratifică Scrisoarea de acord dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în calitate de agenție de implementare a Facilității Globale de Mediu (FGM), privind asistența financiară nerambursabilă acordată României, în valoare de 350.000 dolari S.U.A., pentru pregătirea proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii dezastrelor naturale și pregătirea pentru situații de urgență, semnată la Zagreb la 28 iulie 2003 și la București la 15 octombrie 2003, denumită în continuare acord.

Art. 2

Text inițial · din 27.03.2004

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și Ministerul Economiei și Comerțului, prin intermediul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, au răspunderea pentru realizarea activităților prevăzute în acord, în calitate de agenție de implementare. În acest sens Ministerul Finanțelor Publice va încheia cu Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și, respectiv, cu Ministerul Economiei și Comerțului și cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale convenții prin care va transfera acestora drepturile și obligațiile ce decurg din aplicarea acordului prevăzut la art. 1.

Art. 3

Text inițial · din 27.03.2004

Contribuția României la finanțarea activităților enumerate în acord se va asigura, în limita echivalentului în lei al sumei de 119.000 dolari S.U.A. de la bugetul de stat, astfel:

a)prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului echivalentul în lei al sumei de 39.000 dolari S.U.A.;

b)prin bugetul Ministerului Economiei și Comerțului, echivalentul în lei al sumei de 80.000 dolari S.U.A.

Art. 4

Text inițial · din 27.03.2004

Se autorizează Guvernul României ca, prin Ministerul Finanțelor Publice, de comun acord cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, acționând în calitate de agenție de implementare a Facilității Globale de Mediu, să introducă, pe parcursul utilizării asistenței financiare nerambursabile, în raport cu condițiile concrete de derulare a acordului, amendamente la conținutul acestuia, care privesc realocări de fonduri, modificări în structura asistenței financiare nerambursabile pe componente, precum și alte modificări care nu sunt de natură să majoreze obligațiile financiare ale României față de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare sau să determine noi condiționări economice față de cele convenite inițial între părți.