Lege nr. 435/2004
Legea nr. 435/2004
Textul actului
Articolele I–II din 2 (pagina 1 din 1)
Art. I
Text inițial · din 30.10.2004
Legea nr. 646/2002 privind sprijinul acordat de stat tinerilor din mediul rural, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 12 decembrie 2002, se completează după cum urmează:
1.La alineatul (1) al articolului 3, după litera c) se introduc literele d)-f) cu următorul cuprins:
"d) atribuirea, potrivit legii, în proprietate a spațiilor zootehnice dezafectate, precum și a plantațiilor vitipomicole abandonate, acordate potrivit legii;
e)acordarea unei sume pentru înființarea de exploatații agricole viabile, în baza unui plan de afaceri, aprobat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale;
f)acordarea unui sprijin financiar de 15% pentru cumpărarea de până la 20 ha teren arabil."
2.După alineatul (3) al articolului 3 se introduc alineatele (4) și (5) cu următorul cuprins:
"(4) Cuantumul sumelor care se alocă potrivit alin. (1) lit. e) și f) se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(5)Sumele prevăzute la alin. (1) lit. e) și f) se alocă anual din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale."
Art. II
Text inițial · din 30.10.2004
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, la propunerea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, se vor aproba, prin hotărâre a Guvernului, modificările și completările Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 646/2002 privind sprijinul acordat de stat tinerilor din mediul rural, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 14 aprilie 2003.