Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Lege nr. 4/2004

Legea nr. 4/2004

În vigoare din 05.03.2004Ultima modificare 28.11.2008Sursa oficială: legislatie.just.roVerificat față de legislatie.just.ro la 03.11.2026

Textul actului

Articolele 1–5 din 6 (pagina 1 din 1)

Art. 1

Text inițial · din 05.03.2004

Se ratifică Acordul de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 26 august 2003, în valoare de 80 milioane dolari S.U.A., denumit în continuare acord, pentru finanțarea Proiectului privind reabilitarea și reforma sectorului de irigații, denumit în continuare proiect.

Art. 2

Ultima modificare: OUG nr. 157/2008 · din 28.11.2008

(1)Proiectul se realizează de către Unitatea de management al proiectului, denumită în continuare UMP, înființată în cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, prin ordin al ministrului.

(2)Ministerul Finanțelor Publice va încheia un acord de împrumut subsidiar cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, prin care se vor delega acestuia, prin UMP, întreaga autoritate și responsabilitate în realizarea proiectului și utilizarea sumelor din împrumut.

(3)Începând cu data de 1 ianuarie 2009, acordul de împrumut subsidiar prevăzut la alin. (2) se modifică sub formă de acord subsidiar și cuprinde drepturile și obligațiile părților în aplicarea acordului de împrumut, conform prevederilor art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare.

Art. 3

Text inițial · din 05.03.2004

Contribuția părții române la finanțarea proiectului se asigură astfel:

a)de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, în limita echivalentului în lei al sumei de 20,622 milioane dolari S.U.A.;

b)din surse proprii ale comunităților locale, respectiv asociații ale utilizatorilor de apă pentru irigații, în limita echivalentului în lei al sumei de 2,325 milioane dolari S.U.A.

Art. 3^1

Text inițial · din 28.11.2008

Începând cu data de 1 ianuarie 2009, cheltuielile aferente proiectului, reprezentând cheltuielile echivalente valorii sumelor rămase de tras din împrumut și din contribuția părții române la finanțarea proiectului, asigurată de la bugetul de stat, prevăzută la art. 3 lit. a), vor fi cuprinse cumulat în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în cadrul sumelor alocate anual cu această destinație de la bugetul de stat.

Art. 4

Text inițial · din 05.03.2004

(1)Plata comisionului inițial de 1% din valoarea totală a împrumutului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului.

(2)Serviciul datoriei publice externe, respectiv plăți de dobânzi, comisioane și rate de capital, se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului.

Art. 5

Text inițial · din 05.03.2004

(1)Se autorizează Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca, de comun acord cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, să introducă pe parcursul utilizării împrumutului, în raport cu condițiile de derulare ale acordului, amendamente la conținutul acestuia care privesc realocări de fonduri, modificări în structura împrumutului pe componente, modificări de termene, precum și orice alte modificări care nu sunt de natură să sporească obligațiile financiare ale României față de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare sau să determine noi condiționalități economice față de cele convenite inițial între părți.

(2)Amendamentele la acord convenite conform alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Modificări aduse

A modificat 5 articole în 1 act.

ActulIntrat în vigoareTotal
Legea nr. 4/200455

Legea nr. 4/2004 (5 articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 1Intrat în vigoare05.03.2004Vezi textul
Art. 2Intrat în vigoare05.03.2004Vezi textul
Art. 3Intrat în vigoare05.03.2004Vezi textul
Art. 4Intrat în vigoare05.03.2004Vezi textul
Art. 5Intrat în vigoare05.03.2004Vezi textul