Lege nr. 376/2004
Legea nr. 376/2004
Ultima verificare a Legii nr. 376/2004 față de legislatie.just.ro a fost la 02.03.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.
Textul actului
Articolele 1–10 din 10 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 19.01.2007
(1)Bursa privată reprezintă sprijinul pentru studii acordat, în baza unui contract, de către o persoană juridică de drept privat sau de către o persoană fizică unui beneficiar care poate fi, după caz, elev, student, doctorand sau care urmează un program de pregătire postuniversitară într-o instituție de învățământ superior acreditată, din țară sau din străinătate.
(2)Cuantumul bursei private se stabilește la încheierea contractului și se poate modifica ulterior numai prin act adițional la acesta.
Art. 2
Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 19.01.2007
(1)Contractul prin care se acordă bursa privată cuprinde clauze privind modul în care beneficiarul trebuie să își îndeplinească oblibațiile de studiu, precum și celelalte condiții în care se oferă bursa.
(2)Contractul se semnează de beneficiar sau, în functie de vârstă, de beneficiar, cu acordul reprezentantului său legal, și de reprezentantul legal al persoanei juridice sau de persoana fizică ce oferă bursa.
(3)Beneficiarul bursei private are obligația să prezinte contractul, în vederea avizării, la instituția/unitatea de învățământ în care studiază.
(4)Contractul poate conține clauze prin care să se stabilească obligația beneficiarului de a lucra după finalizarea studiilor, prin angajare pe o anumită perioadă, pentru persoana juridică sau fizică ce acordă bursa privată, dar numai pe un post corespunzător studiilor absolvite.
Art. 3
Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 19.01.2007
Bursa privată poate fi acordată pe întreaga durată a studiilor sau pe o perioadă mai scurtă de timp, stabilită prin contract.
Art. 4
Ultima modificare: Legea nr. 15/2007 · din 19.01.2007
Cuantumul lunar al bursei private va fi stabilit de către cel care acordă bursa sau de altă persoană juridică ori fizică desemnată de acesta.
Art. 5 Abrogat
Art. 6 Abrogat
Art. 7
Text inițial · din 07.10.2004
Bursa privată nu poate fi acordată, în condițiile prezentei legi, rudelor sau afinilor până la gradul al IV-lea inclusiv.
Art. 8 Abrogat
Art. 9 Abrogat
Art. 10
Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 19.01.2007
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Educației și Cercetării vor emite instrucțiuni pentru aplicarea acesteia, care se aprobă prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului educației și cercetării.