Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Lege nr. 370/2004

Legea nr. 370/2004

În vigoare din 02.10.2004Ultima modificare 10.05.2024Sursa oficială: legislatie.just.ro

Ultima verificare a Legii nr. 370/2004 față de legislatie.just.ro a fost la 19.01.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

Textul actului

Articolele 1–21 din 120 (pagina 1 din 3)

Capitolul I Dispoziții generale

Art. 1

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 28.07.2019

(1)Prezenta lege reglementează modul de organizare și desfășurare a alegerilor pentru Președintele României.

(2)Președintele României se alege prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile prezentei legi.

(3)Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscriși în listele electorale permanente.

(4)În cazul în care niciunul dintre candidați nu a întrunit majoritatea prevăzută la alin. (3), se organizează al doilea tur de scrutin, la care participă numai primii 2 candidați stabiliți în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

(5)Alegătorul are dreptul la un singur vot, în fiecare tur de scrutin organizat pentru alegerea Președintelui României, potrivit art. 81 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată.

(6)Alegătorul poate vota prin corespondență sau la secția de votare, în condițiile legii.

Art. 1^1 Abrogat

Art. 2

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 12.09.2019

(1)În sensul prezentei legi, termenii de mai jos au următoarele semnificații:

a)perioadă electorală - intervalul de timp care începe la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind stabilirea datei alegerilor și se încheie odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a rezultatului scrutinului; perioada electorală cuprinde intervalul de timp dintre data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind stabilirea datei alegerilor și data începerii campaniei electorale, campania electorală, desfășurarea efectivă a votării, numărarea și centralizarea voturilor, stabilirea rezultatului votării, atribuirea mandatului, validarea alegerilor și publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I;

b)majoritatea de voturi ale alegătorilor - se determină ca parte întreagă, nerotunjită, a raportului dintre numărul alegătorilor înscriși în listele electorale permanente și cifra 2, la care se adaugă o unitate, și reprezintă numărul minim de voturi valabil exprimate pe care trebuie să le obțină un candidat, în primul tur, pentru a fi ales Președinte al României;

c)liste electorale permanente - listele cuprinzând cetățenii români cu drept de vot care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv;

d)act de identitate - cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic, pașaportul simplu temporar, iar, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar, valabile în ziua votării;

e)partide politice parlamentare - partidele și alte formațiuni politice care au grup parlamentar propriu în cel puțin una din Camerele Parlamentului și care au obținut în urma ultimelor alegeri generale pentru Parlamentul României mandate de deputați sau senatori pentru candidații înscriși pe listele acestora ori pe listele unei alianțe politice sau electorale din care au făcut parte partidele ori formațiunile politice respective.

(2)Pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români care votează în străinătate sau de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.

Art. 3

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 12.09.2011

Curtea Constituțională, potrivit art. 146 lit. f) din Constituția României, republicată, veghează la respectarea în întreaga țară a prevederilor prezentei legi și confirmă rezultatele sufragiului.

Art. 4

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 28.07.2019

(1)La alegerile pentru Președintele României se pot prezenta candidați propuși de partide politice sau alianțe politice, constituite potrivit Legii partidelor politice nr. 14/2003, cu completările ulterioare, precum și candidați independenți. Partidele și alianțele politice pot propune numai câte un singur candidat. Partidele membre ale unei alianțe politice care propune un candidat nu pot propune și candidați în mod separat.

(2)Candidaturile propuse de partidele și de alianțele politice, precum și candidaturile independente pot fi depuse numai dacă sunt susținute de cel puțin 200.000 de alegători. Un alegător poate susține mai mulți candidați.

Art. 4^1 Abrogat

Art. 5

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 10.05.2024

(1)Ziua alegerilor este duminica. Alegerile au loc cu cel mult 3 luni anterioare lunii în care ajunge la termen mandatul de președinte. Cu cel puțin 75 de zile înaintea zilei votării, Guvernul stabilește data alegerilor prin hotărâre.

(2)În situațiile prevăzute la art. 97 alin. (1) din Constituția României, republicată, data alegerilor va fi stabilită prin hotărâre și adusă la cunoștința publică de Guvern în cel mult 30 de zile de la data la care a intervenit vacanța funcției.

(3)Hotărârea privind stabilirea datei alegerilor se adoptă la propunerea Ministerului Afacerilor Interne și a Autorității Electorale Permanente.

Art. 6

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 01.02.2013

(1)În situația în care mai multe partide politice, alianțe politice și organizații legal constituite ale cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în Consiliul Minorităților Naționale doresc să propună același candidat la funcția de Președinte al României, acestea se pot asocia între ele numai la nivel național, pe bază de protocol, constituind o alianță electorală. Un partid politic, o alianță politică sau o organizație legal constituită a cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în Consiliul Minorităților Naționale nu poate face parte decât dintr-o singură alianță electorală. Alianța electorală care a participat la alegerile anterioare, indiferent de tipul acestora, sub o denumire o poate păstra numai dacă nu și-a schimbat componența inițială. Denumirea respectivă nu poate fi utilizată de o altă alianță.

(2)Protocolul de constituire a alianței electorale se depune în scris la Biroul Electoral Central în termen de cel mult 24 de ore de la data completării acestui birou electoral cu reprezentanții Autorității Electorale Permanente și ai partidelor politice parlamentare.

(3)Biroul Electoral Central se pronunță în ședință publică asupra admiterii sau respingerii protocolului de constituire a alianței electorale, în termen de cel mult 24 de ore de la înregistrarea acestuia.

(4)Decizia Biroului Electoral Central de admitere a protocolului de constituire a alianței electorale poate fi contestată în scris de orice persoană fizică sau juridică interesată la Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen de cel mult 24 de ore de la afișare.

(5)Decizia Biroului Electoral Central de respingere a protocolului de constituire a alianței electorale poate fi contestată de semnatarii protocolului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen de cel mult 24 de ore de la afișare.

(6)Înalta Curte de Casație și Justiție se pronunță asupra contestațiilor prevăzute la alin. (4) și (5) în termen de cel mult 24 de ore de la înregistrarea contestației, prin hotărâri definitive, care se comunică Biroului Electoral Central.

(7)Acordul de desființare a protocolului de constituire a unei alianțe electorale se depune în scris la Biroul Electoral Central, până cel mai târziu cu 4 zile înaintea datei la care expiră termenul de depunere a candidaturilor.

(8)Dispozițiile alin. (3)-(6) se aplică în mod corespunzător în cazul acordului de desființare a protocolului de constituire a unei alianțe electorale.

Capitolul II Organizarea și desfășurarea alegerilor

Secțiunea 1

Art. 7

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 28.07.2019

Listele electorale permanente din țară se întocmesc și se tipăresc cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 49 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 7^1 Abrogat

Art. 7^2 Abrogat

Art. 7^3 Abrogat

Art. 7^4 Abrogat

Art. 7^5 Abrogat

Art. 7^6 Abrogat

Art. 7^7 Abrogat

Art. 7^8 Abrogat

Art. 7^9 Abrogat

Art. 7^10 Abrogat

Art. 7^11 Abrogat

Art. 7^12 Abrogat

Art. 7^13 Abrogat

Art. 7^14 Abrogat

Art. 7^15 Abrogat

Art. 7^16 Abrogat

Art. 7^17 Abrogat

Art. 8

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 28.07.2019

(1)Începând cu data de 1 aprilie a anului în care au loc alegeri pentru Președintele României la termen și până la data expirării a cel mult 15 zile de la data începerii perioadei electorale, alegătorul, care dorește să voteze în străinătate la alegerile pentru Președintele României, se poate înregistra în Registrul electoral ca alegător în străinătate, prin intermediul unui formular on-line, aflat pe site-ul Autorității Electorale Permanente, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea și statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate.

(2)Pentru a vota prin corespondență, alegătorul cu domiciliul sau reședința în străinătate trebuie să se înregistreze ca alegător prin corespondență, conform legii.

(3)Alegătorii prevăzuți la alin. (1) sunt înscriși în listele electorale permanente din străinătate.

(4)Alegătorii prevăzuți la alin. (2) sunt înscriși în listele electorale permanente din străinătate pentru votul prin corespondență.

(5)Listele prevăzute la alin. (3) și (4) se întocmesc de Autoritatea Electorală Permanentă în format electronic și sunt puse la dispoziția biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate.

Art. 9

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 28.07.2019

(1)Listele electorale suplimentare se întocmesc pe durata votării de către președintele biroului electoral al secției de votare și/sau de către membrii biroului electoral al secției de votare desemnați de către acesta, pentru a consemna prezența la vot a următoarelor categorii de alegători:

a)alegătorii care se prezintă la vot și fac dovada că au domiciliul pe raza secției de votare respective, însă au fost omiși din lista electorală permanentă a secției de votare respective;

b)membrii biroului electoral al secției de votare, persoanele însărcinate cu menținerea ordinii și operatorii de calculator, dacă aceștia nu sunt înscriși în lista electorală permanentă a secției de votare respective;

c)alegătorii care își au domiciliul în altă localitate;

d)alegătorii cu mobilitate redusă care nu sunt înscriși în lista electorală permanentă a secției de votare respective;

e)alegătorii care votează în străinătate la altă secție de votare decât cea unde au fost arondați;

f)alegătorii care votează în străinătate fără a fi formulat o cerere conform art. 8 alin. (1).

(2)Listele electorale suplimentare cuprind rubrici pentru numele, codul numeric personal, domiciliul, seria și numărul actului de identitate, numărul secției de votare și semnătura alegătorului.

(3)Modelul listei electorale suplimentare este stabilit prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente.

(4)Întâmpinările formulate cu privire la înscrierea alegătorilor în listele electorale suplimentare se soluționează pe loc de către biroul electoral al secției de votare, prin decizie.

(5)Alegătorii care își exercită dreptul de vot prin intermediul urnei speciale sunt înscriși într-un extras din listele electorale.

(6)Listele electorale suplimentare din străinătate sunt generate în format electronic, în mod automat, pe baza datelor înregistrate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.

(7)În situația disfuncționalității Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, listele electorale suplimentare din străinătate se întocmesc pe suport hârtie și cuprind rubrici pentru numele și prenumele, codul numeric personal și semnătura alegătorului.

Secțiunea a 2-a Secțiile de votare

Art. 10

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 28.07.2019

Operațiunile electorale se desfășoară în secțiile de votare organizate conform Legii nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 11

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 27.06.2014

Abrogat.

Art. 11^1 Abrogat

Art. 11^2 Abrogat

Art. 12

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 28.07.2019

Abrogat.

Secțiunea a 3-a Birourile electorale

Art. 13

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 12.09.2011

(1)Pentru organizarea și desfășurarea operațiunilor specifice perioadei electorale se constituie Biroul Electoral Central, birourile electorale județene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului București, biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate și birourile electorale ale secțiilor de votare.

(2)Birourile electorale sunt alcătuite numai din cetățeni cu drept de vot. Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare, locțiitorii acestora și reprezentanții Autorității Electorale Permanente în birourile electorale nu pot avea apartenență politică. Candidații în alegeri, soțul, soția, rudele și afinii acestora până la gradul al doilea inclusiv nu pot fi membri ai birourilor electorale.

(3)În îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, membrii birourilor electorale exercită o funcție ce implică autoritatea de stat. Exercitarea corectă și imparțială a funcției de membru al biroului electoral este obligatorie. Nerespectarea acestei obligații atrage răspunderea juridică, civilă sau penală, după caz.

(4)Nimeni nu poate fi în același timp membru a două sau mai multe birouri electorale.

(5)Procesele-verbale întocmite cu prilejul constituirii și completării birourilor electorale atestă calitatea de membru al biroului electoral.

Art. 14

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 12.09.2011

(1)Birourile electorale lucrează legal în prezența majorității membrilor care le compun.

(2)Ședințele birourilor electorale sunt conduse de președinți.

(3)În lipsa președintelui biroului electoral, atribuțiile acestuia sunt îndeplinite de locțiitorul său.

(4)Prezența la ședințe a membrilor birourilor electorale este obligatorie. În cazuri justificate, președinții birourilor electorale pot aproba ca unii membri ai acestora să lipsească de la ședință.

(5)Birourile electorale adoptă acte și iau măsuri, potrivit competenței lor, numai cu votul majorității membrilor prezenți. În caz de egalitate de voturi, votul președintelui este hotărâtor.

Art. 15

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 01.02.2014

(1)Reprezentanții formațiunilor politice în birourile electorale nu pot primi și nu pot exercita alte însărcinări în afara celor prevăzute de prezenta lege.

(2)Reprezentanții formațiunilor politice în birourile electorale pot fi înlocuiți, la cererea celor care i-au propus, cu aprobarea biroului electoral ierarhic superior, până în preziua votării, iar în caz de deces, îmbolnăviri sau accidente, chiar și în ziua votării, cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 16-23.

(3)Calitatea de membru al unui birou electoral încetează de drept în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni prevăzute la art. 385-391 din Codul penal sau în condițiile prevăzute la art. 56 alin. (5). Constatarea încetării de drept a calității de membru al unui birou electoral se face, în termen de 48 de ore de la intervenirea cazului, de către președintele biroului electoral ierarhic superior, iar în cazul Biroului Electoral Central, de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Art. 16

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 28.07.2019

(1)Biroul Electoral Central este alcătuit din 5 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele și vicepreședinții Autorității Electorale Permanente și din cel mult 10 reprezentanți ai formațiunilor politice.

(2)Desemnarea celor 5 judecători se face de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție în ședință publică, în termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind stabilirea datei alegerilor, prin tragere la sorți, dintre judecătorii în exercițiu ai Curții. Data ședinței se aduce la cunoștința publică prin mass-media de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu două zile înainte de desfășurarea acesteia.

(3)Rezultatul tragerii la sorți se consemnează într-un proces-verbal, semnat de președinte și de prim-magistratul-asistent al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(4)În termen de 24 de ore de la învestire, judecătorii desemnați aleg din rândul lor, prin vot secret, președintele Biroului Electoral Central și locțiitorul acestuia. În termen de 24 de ore de la alegerea președintelui Biroului Electoral Central, în componența Biroului Electoral Central intră președintele, vicepreședinții Autorității Electorale Permanente și câte un reprezentant al fiecărui partid politic parlamentar. Astfel constituit, Biroul Electoral Central îndeplinește toate atribuțiile ce îi revin potrivit prezentei legi până la completarea lui cu reprezentanții formațiunilor politice neparlamentare care au propus candidați.

(5)Constituirea Biroului Electoral Central se consemnează într-un proces-verbal care reprezintă actul de învestire.

(6)În termen de cel mult 48 de ore de la rămânerea definitivă a candidaturilor, fiecare formațiune politică care nu este reprezentată în Parlament și a propus candidat comunică Biroului Electoral Central numele și prenumele reprezentantului său. Comunicările transmise după acest termen nu se mai iau în considerare. Completarea Biroului Electoral Central cu reprezentanții propuși se face prin tragere la sorți, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului în care se fac comunicările, de președintele Biroului Electoral Central, în prezența membrilor biroului și a candidaților sau a persoanelor delegate de către conducerile formațiunilor politice care au propus candidații, în limita numărului de reprezentanți prevăzut la alin. (1).

(7)Biroul Electoral Central are un aparat tehnic de lucru format din personal de specialitate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, al Autorității Electorale Permanente și al Institutului Național de Statistică.

(8)Biroul Electoral Central, în componența prevăzută la alin. (4), adoptă prin hotărâre, în termen de 3 zile de la constituire, un regulament de organizare și funcționare a birourilor electorale și a aparatului de lucru al acestora, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și este obligatoriu pentru toate birourile electorale și aparatul tehnic al acestora.

Art. 17

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 27.06.2014

(1)Biroul Electoral Central are următoarele atribuții:

a)asigură aplicarea și interpretarea unitară a dispozițiilor prezentei legi;

b)constată îndeplinirea condițiilor de fond și de formă prevăzute de prezenta lege pentru candidaturi; comunică birourilor electorale județene, birourilor electorale ale sectoarelor municipiului București și biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate candidaturile înregistrate, le face cunoscute prin intermediul serviciilor publice de radio și de televiziune, precum și prin afișare pe pagina proprie de internet;

c)în 48 de ore de la rămânerea definitivă a candidaturilor stabilește ordinea de înscriere în buletinul de vot, prin tragere la sorți, în prima etapă din rândul candidaților propuși de partidele politice parlamentare, iar în a doua etapă din rândul celorlalți candidați; comunică ordinea înscrierii candidaților și a semnelor electorale ale acestora în buletinul de vot Curții Constituționale și Regiei Autonome "Monitorul Oficial" și o aduce la cunoștința publică prin intermediul serviciilor publice de radio și de televiziune, precum și prin afișare pe pagina proprie de internet;

d)rezolvă întâmpinările referitoare la propria sa activitate și contestațiile cu privire la activitatea birourilor electorale județene, a birourilor electorale ale sectoarelor municipiului București și a biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate; în cazul în care pentru soluționarea unei întâmpinări sau contestații sunt necesare verificări de fapt, acestea se efectuează în prezența unui judecător din cadrul Biroului Electoral Central; asemenea verificări nu se pot face în data alegerilor;

e)centralizează rezultatele alegerilor, constată candidatul ales și prezintă Curții Constituționale documentația necesară validării mandatului de Președinte al României;

f)organizează și implementează un sistem de colectare de date și de informare periodică a opiniei publice privind prezența populației la vot;

g)transmite Autorității Electorale Permanente, după publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I, toate materialele și documentele deținute;

h)dispune renumărarea voturilor într-o secție de votare sau refacerea centralizării voturilor și a rezultatului alegerilor, în situația în care constată că au fost comise erori sau există neconcordanțe între datele consemnate în procesele-verbale;

i)îndeplinește orice alte obligații ce îi revin potrivit prezentei legi.

(2)În exercitarea atribuțiilor ce îi revin potrivit prevederilor prezentei legi, Biroul Electoral Central adoptă decizii și hotărâri.

(3)Deciziile Biroului Electoral Central se adoptă pentru aplicarea unitară a prevederilor prezentei legi, pentru admiterea sau respingerea protocolului de constituire a unei alianțe electorale, pentru înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor, pentru înregistrarea sau respingerea înregistrării semnelor electorale, pentru soluționarea întâmpinărilor și contestațiilor care sunt de competența sa, precum și pentru alte cazuri prevăzute de prezenta lege. Deciziile Biroului Electoral Central sunt obligatorii pentru toate autoritățile, instituțiile publice, birourile electorale, organismele cu atribuții în materie electorală, precum și pentru toți participanții la alegeri, se comunică părților interesate și se aduc la cunoștința publică prin afișare pe pagina proprie de internet.

(4)Hotărârile Biroului Electoral Central se adoptă pentru interpretarea unitară a prezentei legi, sunt general obligatorii și se aduc la cunoștința publică prin afișare pe pagina proprie de internet și prin publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 18

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 27.06.2014

(1)Biroul electoral județean, respectiv biroul electoral al sectorului municipiului București este constituit din 3 judecători, un reprezentant al Autorității Electorale Permanente desemnat de către aceasta prin hotărâre și din cel mult 7 reprezentanți ai formațiunilor politice care au propus candidați.

(2)Desemnarea judecătorilor se face în ședință publică, în termen de cel mult 10 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind stabilirea datei alegerilor, de către președintele tribunalului, prin tragere la sorți, dintre judecătorii în exercițiu ai acestuia sau, în cazul biroului electoral al sectorului municipiului București, dintre judecătorii în exercițiu ai judecătoriei sectorului. Data ședinței se aduce la cunoștința publică, prin presă, de președintele tribunalului, cu cel puțin 24 de ore înainte de desfășurarea acesteia. Tragerea la sorți se face pe funcții, președinte și locțiitor, și se consemnează într-un proces-verbal semnat de președintele tribunalului, care constituie actul de învestire. Biroul electoral județean sau al sectorului municipiului București astfel constituit îndeplinește toate atribuțiile ce îi revin potrivit prezentei legi, urmând a fi completat în termen de 24 de ore cu reprezentantul Autorității Electorale Permanente.

(3)În termen de cel mult 48 de ore de la rămânerea definitivă a candidaturilor, fiecare formațiune politică care a propus candidat comunică biroului electoral județean sau biroului electoral al sectorului municipiului București numele și prenumele reprezentantului său. Comunicările transmise după acest termen nu se mai iau în considerare. În termen de 24 de ore de la expirarea termenului în care se fac comunicările, biroul electoral județean sau biroul electoral al sectorului municipiului București se completează cu reprezentanții propuși de partidele politice parlamentare care au propus candidați, în limita numărului de reprezentanți prevăzut la alin. (1). În termen de 24 de ore de la completarea birourilor electorale județene sau birourilor electorale ale sectoarelor municipiului București cu reprezentanții propuși de partidele politice parlamentare care au propus candidați, acestea se completează de către președintele biroului electoral județean sau al biroului electoral al sectorului municipiului București, după caz, cu reprezentanții celorlalte formațiuni politice care au propus candidați, în limita numărului de reprezentanți prevăzut la alin. (1), prin tragere la sorți, dacă este cazul, în prezența membrilor biroului și a candidaților sau a persoanelor delegate de către conducerile formațiunilor politice care au propus candidații.

Art. 19

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 28.07.2019

(1)Birourile electorale județene, respectiv birourile electorale ale sectoarelor municipiului București au următoarele atribuții:

a)urmăresc și asigură aplicarea unitară și respectarea dispozițiilor prezentei legi, precum și a hotărârilor și deciziilor Biroului Electoral Central de către toate autoritățile, instituțiile și organismele cu responsabilități în materie electorală din cadrul județului sau al sectorului municipiului București;

b)asigură, împreună cu prefecții și Autoritatea Electorală Permanentă, instruirea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și a locțiitorilor acestora;

c)rezolvă întâmpinările referitoare la propria activitate și contestațiile cu privire la operațiunile birourilor electorale ale secțiilor de votare și la procesul de votare; deciziile date sunt definitive;

d)distribuie, pe bază de proces-verbal, prin intermediul primarilor, buletinele de vot, ștampilele de control, ștampilele cu mențiunea "VOTAT" și celelalte materiale necesare procesului electoral birourilor electorale ale secțiilor de votare;

e)centralizează rezultatele numărării voturilor pentru județul sau sectorul municipiului București în care funcționează și înaintează Biroului Electoral Central procesele-verbale privind centralizarea rezultatelor votării la nivelul unităților administrativ teritoriale la care funcționează, procesele-verbale primite de la birourile electorale ale secțiilor de votare, dosarele cuprinzând listele electorale permanente și tabelele utilizate în cadrul secțiilor de votare, după caz, precum și toate contestațiile și întâmpinările primite;

f)predau, pe bază de proces-verbal, tribunalelor județene, respectiv Tribunalului București buletinele de vot nule și cele contestate, precum și celelalte documente și materiale deținute, care nu sunt predate Biroului Electoral Central.

(2)Birourile electorale județene și birourile electorale ale sectoarelor municipiului București îndeplinesc orice alte atribuții ce le revin potrivit prezentei legi.

(3)În exercitarea atribuțiilor ce le revin potrivit prevederilor prezentei legi, birourile electorale județene și birourile electorale ale sectoarelor municipiului București adoptă decizii. Deciziile sunt obligatorii pentru toate autoritățile, instituțiile publice, birourile electorale, organismele cu atribuții în materie electorală, precum și pentru toți participanții la alegeri la care se referă, din raza teritorială de competență a biroului, și se aduc la cunoștința publică prin afișare sau prin orice alt mijloc de publicitate.

Art. 19^1 Abrogat

Art. 19^2 Abrogat

Art. 19^3 Abrogat

Art. 19^4 Abrogat

Art. 19^5 Abrogat

Art. 19^6 Abrogat

Art. 19^7 Abrogat

Art. 19^8 Abrogat

Art. 20

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 12.09.2011

(1)Biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate este constituit din 3 judecători în exercițiu ai Tribunalului București, un reprezentant al Autorității Electorale Permanente desemnat de aceasta prin hotărâre și din cel mult 7 reprezentanți ai formațiunilor politice care au propus candidați.

(2)Dispozițiile art. 18 alin. (2)-(3) se aplică în mod corespunzător.

(3)Biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate are următoarele atribuții:

a)urmărește și asigură aplicarea unitară și respectarea dispozițiilor legale privitoare la alegeri de către toate autoritățile, instituțiile și organismele cu responsabilități în materie electorală pentru organizarea scrutinului în străinătate;

b)asigură instruirea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare organizate în străinătate;

c)rezolvă întâmpinările referitoare la propria activitate și contestațiile cu privire la activitatea birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate;

d)distribuie birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, pe bază de proces-verbal, buletinele de vot, ștampilele de control, ștampilele cu mențiunea "VOTAT", precum și celelalte materiale necesare procesului electoral;

e)centralizează rezultatele numărării voturilor din secțiile de votare din străinătate și înaintează Biroului Electoral Central procesul-verbal privind centralizarea rezultatelor votării la secțiile de votare din străinătate, procesele-verbale primite de la birourile electorale ale secțiilor de votare din străinătate, precum și toate contestațiile și întâmpinările primite;

f)predă, pe bază de proces-verbal, Tribunalului București toate documentele și materialele deținute, care nu sunt predate Biroului Electoral Central.

(4)Biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate îndeplinește orice alte atribuții ce îi revin potrivit legii.

(5)În exercitarea atribuțiilor ce îi revin potrivit prevederilor prezentei legi, biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate adoptă decizii. Deciziile biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate sunt obligatorii pentru toate autoritățile, instituțiile publice, birourile electorale, organismele cu atribuții în materie electorală, precum și pentru toți participanții la alegeri la care se referă, din raza teritorială de competență a biroului, și se aduc la cunoștința publică prin afișare sau prin orice alt mijloc de publicitate.

Art. 21

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 28.07.2019

(1)Birourile electorale ale secțiilor de votare din țară sunt alcătuite din cel mult 9 membri, din care un președinte, un locțiitor al acestuia și cel mult 7 membri propuși de formațiunile politice care participă la alegeri. Birourile electorale ale secțiilor de votare din țară nu pot funcționa cu mai puțin de 5 membri.

(2)Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară și locțiitorii acestora sunt desemnați cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 15 din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare, până cel mai târziu cu 15 zile înaintea zilei votării.

(3)În cazul în care președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare, locțiitorii acestora și membrii acestora, respectiv operatorii de calculator nu își îndeplinesc atribuțiile ce le revin sau săvârșesc contravenții prevăzute de prezenta lege, sunt înlocuiți de îndată, la solicitarea biroul electoral ierarhic superior, de către organismele sau persoanele care le-au desemnat, după caz, cu alte persoane desemnate potrivit procedurilor prevăzute de prezenta lege.

Modificări aduse

A modificat 31 de articole în 1 act.

ActulIntrat în vigoareTotal
Legea nr. 370/20043131

Legea nr. 370/2004 (31 de articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 1Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 2Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 3Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 4Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 5Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 6Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 7Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 8Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 9Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 10Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 11Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 12Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 13Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 14Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 15Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 16Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 17Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 18Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 19Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 20Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 21Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 22Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 23Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 24Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 25Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 26Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 27Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 28Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 29Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 30Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul
Art. 31Intrat în vigoare02.10.2004Vezi textul