Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Lege nr. 367/2004

Legea nr. 367/2004

În vigoare din 27.09.2004Ultima modificare 27.09.2004Sursa oficială: legislatie.just.roVerificat față de legislatie.just.ro la 04.11.2026

Textul actului

Articolele 1–8 din 8 (pagina 1 din 1)

Art. 1

Text inițial · din 27.09.2004

Se ratifică Scrisoarea de înțelegere dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind acordarea unui avans, în valoare de 2 milioane dolari S.U.A., pentru pregătirea proiectului "Economia bazată pe cunoaștere", care urmează să fie finanțat printr-un împrumut în valoare de 80 milioane dolari S.U.A., semnată la București la 30 iunie 2004.

Art. 2

Text inițial · din 27.09.2004

Avansul va fi utilizat pentru pregătirea proiectului "Economia bazată pe cunoaștere", respectiv pentru stabilirea managementului financiar, acoperirea costurilor inițiale de înființare și funcționare a unității de management al proiectului (UMP), incluzând echipament, dotări de birou, vehicule, pregătire, consultanță, salarii, costuri de auditare și alte costuri necesare, precum și pentru realizarea unui proiect-pilot de rețele electronice ale comunităților locale.

Art. 3

Text inițial · din 27.09.2004

Prevederile scrisorii de înțelegere vor fi aplicate de către UMP constituită în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației sub directa responsabilitate și coordonare a ministrului comunicațiilor și tehnologiei informației.

Art. 4

Text inițial · din 27.09.2004

Ministerul Finanțelor Publice va încheia cu Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației o convenție prin care va delega acestuia din urmă întreaga autoritate și responsabilitate în aplicarea prevederilor scrisorii de înțelegere și în realizarea activităților de pregătire a proiectului convenit cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, prin UMP constituită conform prevederilor art. 3.

Art. 5

Text inițial · din 27.09.2004

Contribuția României la realizarea proiectului, inclusiv impozitele și taxele plătibile pe teritoriul României, se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, din sumele prevăzute anual cu această destinație.

Art. 6

Text inițial · din 27.09.2004

Rambursarea avansului, plata dobânzii, a comisionului de serviciu și a altor cheltuieli interne și externe aferente se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, din sumele prevăzute anual cu această destinație.

Art. 7

Text inițial · din 27.09.2004

Pentru scopurile în care va fi utilizat avansul pentru pregătirea proiectului "Economia bazată pe cunoaștere", Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, prin UMP, poate efectua plăți în valută către rezidenți, contractori/subcontractori români în cadrul contractelor adjudecate pentru executarea de lucrări, furnizarea de bunuri și servicii, din sumele și în limita avansului acordat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Art. 8

Text inițial · din 27.09.2004

(1)Se autorizează Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca, de comun acord cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, să introducă pe parcursul utilizării avansului amendamente la conținutul scrisorii de înțelegere, care nu sunt de natură să sporească obligațiile financiare ale României față de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, convenite inițial între părți.

(2)Amendamentele la scrisoarea de înțelegere, convenite cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare conform alin. (1), se aprobă prin hotărâre a Guvernului.