Lege nr. 471/2003
Legea nr. 471/2003
Textul actului
Articolele 1–6 din 6 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Text inițial · din 27.11.2003
(1)Se înființează comuna Văcăreni, județul Tulcea, având în componență satul Văcăreni, prin reorganizarea comunei Luncavița din același județ.
(2)Reședința comunei Văcăreni se stabilește în satul Văcăreni.
Art. 2
Text inițial · din 27.11.2003
(1)În urma reorganizării prevăzute la art. 1, comuna Luncavița are în componență satele Luncavița și Rachelu.
(2)Reședința comunei Luncavița rămâne în satul Luncavița.
Art. 3
Text inițial · din 27.11.2003
(1)Până la constituirea, potrivit legii, a autorităților administrației publice locale în comuna Văcăreni, rezolvarea problemelor curente se asigură de doi delegați numiți prin ordin al prefectului, cu atribuții de primar și viceprimar, precum și de un secretar numit de prefect, în condițiile legii, care vor reprezenta autoritățile locale.
(2)Salarizarea persoanelor prevăzute la alin. (1) se face, potrivit reglementărilor legale în vigoare, din bugetul comunei Văcăreni.
Art. 4
Text inițial · din 27.11.2003
(1)Consiliul Județean Tulcea și delegații împuterniciți conform prevederilor art. 3 alin. (1), împreună cu Direcția generală a finanțelor publice a județului Tulcea și Consiliul Local al Comunei Luncavița, repartizează veniturile și cheltuielile actualului buget al comunei Luncavița între comunele prevăzute la art. 1 și 2.
(2)Veniturile și cheltuielile care, în condițiile legii și ale prevederilor alin. (1), revin de drept comunei Văcăreni se administrează și se gestionează prin autoritățile administrației publice locale ale acestei noi comune, iar echilibrarea bugetului local se realizează pe seama sumelor defalcate din impozitul pe venit, pentru echilibrarea bugetelor locale, în limita prevederilor aprobate în anul 2003 pe ansamblul județului Tulcea.
(3)Bugetul comunei Văcăreni pe anul 2003 se elaborează de către delegații prevăzuți la art. 3 alin. (1), cu avizul Direcției generale a finanțelor publice a județului Tulcea.
(4)Operațiunile de predare-primire se fac pe bază de protocol încheiat între actualul primar al comunei Luncavița și delegatul desemnat prin ordin al prefectului, cu atribuții de primar al comunei Văcăreni.
Art. 5
Text inițial · din 27.11.2003
Până la noile alegeri locale, autoritățile administrației publice locale din comuna Luncavița funcționează în componența avută la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. 6
Text inițial · din 27.11.2003
Anexa la Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 54-55 din 27 iulie 1981, cu modificările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.